Copilul „perfect”: o aberație!

Suntem în căutarea perfecțiunii de secole, o căutăm sub toate formele posibile în toate aspectele cotidiene.

Perfecțiunii îi sunt atribuite marile descoperiri ale omenirii, marile invenții și munca unor genii iluștri. Cum ar fi: Alfred Nobel, Albert Einstein, Thomas Edison, Johannes Kepler, Leonardo da Vinci, Marie Curie etc.

Lista poate continua. Dar acest standard este la un nivel intangibil, imposibil de atins tocmai de aceea consider ca sintagma copilul „perfect” este o aberatie.

Perfecțiunea este creionată de așa natură, încât suntem capabili să muncim o viață întreagă pentru acest vis. Și, de cele mai multe ori, nu reușim nici măcar să ne apropiem.

3 motive care ne fac sa alergăm dupa „perfecţiune”

Dar cine și cum a creionat această imagine idealistă a perfecțiunii?

1.Sursele media

Păi, în primul rând sursele media. Un exemplu ar fi reclamele TV, acolo unde viața este perfectă în tot felul de clipuri publicitare sau unde fericirea este atinsă doar în momentul în care atingem acel statut financiar sau social.

Mesajele transmise sunt ”dacă nu vei avea acest produs, nu vei putea să îți atingi statutul ca familia ta să fie fericită”. La nivel subliminal se creează ideea că doar în acel fel vom putea să fim “perfecți”, mai fericiți etc.

2. Invidia

Al doilea exemplu în acest sens, este natura umană, mai exact o latură foarte prezentă în toate acțiunile noastre: sentimentul de invidie, care apare deseori la noi toți și se manifestă sub mai multe forme:

Exprimarea invidiei direct către persoana care a generat sentimentul de invidie, printr-o răutate evidentă.
“Ai reușit să finalizezi proiectul datorită celorlalți, că dacă erai singur…”

“Eh, vrei tu toate laudele, cred că ar fi indicat să îți vezi defectele că multe ai.”

Exprimarea invidiei indirect, printr-o concurență cu persoană vizată:
“Dacă vecinul a putut să își construiască ditamai casa, să vezi ce casă vom face noi anul viitor.”

“Ce mașină frumoasă are șeful, o să îi iau eu postul și o să îmi iau o mașină mult mai bună ca a lui.”

În ambele situații, practic reacționăm la reușitele celorlalți și ne trasăm obiectivele în funcție de proasta gestionare a acestui sentiment, fără să realizăm că, de fapt, nu este ceea ce ne dorim noi cu adevărat.

Capcana

Cădem într-o capcană pe care tot noi o construim cu foarte multă migală și asta deoarece nu suntem sinceri cu noi sau nu ne răspundem la întrebările importante, cum ar fi:

  • De ce îmi doresc eu o mașină mai frumoasă?
  • De ce îmi doresc eu să ating acel obiectiv?
  • Oare chiar îmi doresc acel lucru?

Astfel, devin mult mai importante obiectivele generate de celelalte persoane, decât ceea ce ne dorim noi cu adevărat.

Pe de altă parte, este absolut normal să fim invidioși, diferența este dată doar de exprimarea acestei emoții, dacă este constructivă sau distructivă. Percepția și înțelegerea acestei emoții ar fi primul pas în a profita de invidie. Până la urmă este o emoție ca toate celelalte și trebuie să știm cum gestionăm situația.

Raportat la o inteligență emoțională necesară în viața de zi cu zi, este mult mai important să știm cum gestionăm emoții “tabu” – cele despre care nu se vorbește în viață de zi cu zi: vulnerabilitatea, rușinea, invidia, lăcomia etc – decât să știm să gestionăm emoțiile frumoase.

Cred că nu ai auzit pe nimeni să vină la tine și să îți spună:

“Stii, eu sunt o persoană foarte invidioasă și aș vrea să vorbim despre invidie pentru că eu cred că și tu ești la fel.”

Cu alte cuvinte vorbim mult prea puțin despre acest aspect, dar mult mai mult vorbim despre “perfecțiune”, despre realizările noastre, despre proiecte viitoare.

3. Percepțiile

Al treilea aspect este datorat tot naturii umane, și anume, felul în care ne privim pe noi și felul în care îi vedem pe ceilalți. Un exemplu evident în această direcție este dat de rețelele de socializare unde vedem reușitele celorlalți și le comparăm cu reușitele noastre. Chiar ne luăm din nou la concurență cu ceilalți și căutăm să fim și noi în situații asemănătoare de reușită: oameni de succes financiar și social.

Problema este că vedem doar ceea ce ni se arată, nu aflăm când o persoană este în depresie, pentru că nu e un lucru cu care să te mândrești, dar când ești tu în depresie, te observi cât se poate de bine și te compari din nou cu ceilalți.

Evident că tu ești în dezavantaj în situația dată și e greu să te compari cu ei, dar eu cel puțin nu am văzut niciodată un status de genul:

“Sunt într-o depresie cumplită datorită faptului că nu înțeleg de ce nu reușesc în viață.”

Mai sunt exemple în această direcție. Dar prefer să mă întorc la “perfecțiune” și la copilul “perfect”. Pentru că, de fapt, acest aspect este unul distructiv, din păcate. Și consider că este un subiect important de tratat.

Cum recunoaştem un părinte care a căzut în capcana „perfecţiunii”

Acum noi suntem părinți și conștientizăm că nu avem o viață perfectă. Dar avem oportunitatea să îi oferim copilului nostru o viață “perfectă”.

Ce presupune acest aspect?

O să dau câteva exemple de ”așa nu”:

  • Cadouri nepotrivite și în număr mult prea mare.
  • Foarte multe activități extrașcolare.
  • O responsabilizare peste măsură a copilului.
  • O situație școlară impecabilă din partea copilului.
  • Direcționarea unei vieți sociale în anumite standarde, practic le interzicem copiilor să aibă anumiți prieteni.

Din păcate, foarte mulți părinți recurg la toate aceste exemple menționate. Și creează o premiză sumbră asupra viitorului copilului.

Practic, scriu un scenariu de viață copilului, un scenariu de viață “perfect”. Iar copilul devine adult, dar un adult cu probleme. Care nu înțelege de ce nu își poate atinge potențialul. Neînțelegând, de fapt, că standardul este mult prea ridicat și aproape imposibil de atins.

Genul acesta de părinți sunt și cei care nu vorbesc de emoțiile “tabu” cele de care aminteam mai devreme. Cu alte cuvinte nu au o inteligență emoțională necesară. Și nu au cum să își învețe copiii în direcția gestionării acestor emoții.

Copilul "perfect": o aberație! 1

Cercul vicios

Și astfel se creează un cerc vicios în care majoritatea sunt victime sigure. Fără a conștientiza că, de fapt, prin toate exemplele de mai sus, pur și simplu le fac rău copiilor; în condițiile în care ei își doresc tot ce e mai bun pentru copilul lor.

O să fac o mică glumă răutăcioasă acum, și anume, că în codul penal există un articol care spune că este de datoria cetățeanului să cunoască legile penale din țara respectivă. Iar încălcarea unei astfel de legi se pedepsește ca atare.

Oare nu ar fi mai mult decât benefic ca în codul penal să fie stipulată o lege care să oblige toți părinți să învețe alfabetul inteligenței emoționale. Mai exact, care sunt emoțiile și recunoașterea lor.

Astfel sunt convins că s-ar realiza primul pas spre a înțelege cauza acestei dorințe de a atinge “perfecțiunea”.

Astfel, efectele le-am vedea în societate. Mai exact, peste 20 de ani vom avea o societate radical schimbată și cu perspective de dezvoltare în direcția potrivită.

Voi concluziona spunând câteva cuvinte despre perfecțiune.

Cu ce ar trebuie să înlocuim „dorinţa copilului perfect”?

Aceasta este, de fapt, un mit. Un mit care merită distrus. Perfect ești tu, exact așa cum ești, fără nici o îmbunătățire cât ai vrea tu de mică. Nu ai nevoie de absolut de nimic pentru că tu ești deja perfect.

Eu sunt perfect. Corpul meu și al tău este o incredibilă “mașinărie”, creată de evoluție sau de Dumnezeu, cum vrei tu să îi spui. Avem posibilitatea să construim lucruri incredibile, pe care doar le-am visat acum 50 de ani. Avem posibilitatea să călătorim oriunde am vrea pe acest glob și totul în decurs de doar 24h cel mult.

Și avem oportunitatea să le spunem copiilor noștri că ei, de fapt, sunt perfecți așa cum sunt, cu bune cu rele.

Oare, o familie în ansamblul ei, nu este perfectă?

Trei persoane sau mai multe, cu același scop, cu aceleași gânduri, cu aceleași dorințe, cu aceleași nevoi, cu o comunicare deschisă și constructivă, asta e, de fapt, perfecțiunea.

Iar copilul meu este perfect și nu doar al meu, copilul tău este, de asemenea, perfect.

Perfecțiunea, de fapt, constă într-un echilibru emoțional, datorită căruia învățăm să evoluăm și să ne “finisăm” personalitatea.

De asemenea, perfecțiunea constă într-o viață socială echilibrată în care să oferi suport și să fii sprijinit când e nevoie.

Perfecțiunea constă în a reuși pe plan profesional, dar fără a neglija familia, fără a suferi cineva pentru reușita ta ca individ.

De asemenea, perfecțiunea constă în multitudinea de imperfecțiuni observate și acceptate. Pentru că, de fapt, asta este natura umană cu calități și non calități.

Avem nevoie de un echilibru în toate aspectele vieții în general.

Am o singură recomandare: învățarea alfabetului inteligenței emoționale.

Perfecțiune = Echilibru

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes