Copil „neascultător”

Ai una din zilele acelea pline în care la muncă nu reușești să termini proiectele, iar cele noi te așteaptă pe birou. Ai întârziat la întâlnirea cu prietenul pe care nu l-ai văzut de foarte mult timp.

Acasă e o dezordine totală și cel mic/cea mică tocmai a terminat programul și ești în drum spre școală ca să-l iei/să o iei.

Cu toate treburile nerezolvate în minte, îl întrebi pe propriul tău copil: „Cum a fost astăzi la școală?”

El îți simte absența din voce și răspunde: „Bine, nimic special.” Petreceți timpul până acasă, în trafic, cu întrebări lipsite de profunzime, tu cu problemele tale și el/ea cu ale lui, absenți total.

Ajungeți acasă și tu vrei să te apuci de treabă. Toată casa e întoarsă pe dos și cina nu e nici pe departe gata. Îl trimiți să-și facă temele sau îl rogi să te ajute cu masa și observi că nu te ascultă, ba mai mult, îți răspunde pe un ton iritat.

Simți cum crește tensiunea în casă și presimți o ceartă.

De ce nu mă ascultă? De ce trebuie să-i zic de o mie de ori ce să facă? Nu înțelege cât de ocupată sunt cu toate? Chiar nu vede câte am de făcut?

Îl trimiți în camera lui, să stea acolo până își dă seama cât a greșit și cum.

Ăsta e doar un exemplu de situație care se întâmplă destul de des în familia de astăzi. Suntem acaparați de treburile de zi cu zi și deseori uităm ce e important cu adevărat: familia, copiii noștri.

Iată 7 motive pentru care copilul tău nu te înțelege și, implicit, nu te ascultă:

1. Nu ești prezent atunci când vorbești cu el/ea.

Îi pui întrebări „automate”, ca să le zic așa. Chestii pe care îl/o întrebi în fiecare zi și care nu presupun efort din partea ta, sunt doar întrebările alea pe care creierul tău ți le transmite automat și despre care inima nu trebuie să simtă.

Sunt doar puse și atât. Prezența ta nu e necesară în situația de față, deci în timp ce pui întrebarea tu poți să te gândești la 1000 de alte chestii (de obicei, neimportante – ce e mai important decât să fii acolo cu copilul tău trup și suflet?!?!).

Atunci, dacă tu nu ești prezent și pui întrebările doar de complezență, de ce ar fi copilul tău altfel?

El/ea îți va răspunde la fel. Simte că nu ești întru totul acolo. Și probabil că dacă ai fi atent la răspuns, ai putea să înțelegi multe lucruri din ziua copilului tău. Însă copiii sunt atât de conștienți de întrebările astea generale, că nu mai pun nici ei suflet în răspuns.

Dau și ei la rândul lor, un răspuns automat, deși poate ar avea mult mai multe de zis și povestit. Dar cui să i le zică? Unui părinte lipsit de interes și plin de probleme?

Data viitoare când ești cu copilul tău, fii prezent, pune întrebările din inimă și observă cum atitudinea copilului tău se schimbă. Observă bucuria /tristețea /enervarea / frustrarea din vocea lui/ei si pune-i întrebări care sa-i permită să-și exprime aceste emoții:

„Simt tristețea din vocea ta, cred că nu ai avut o zi prea bună. Vrei să vorbești despre asta?”, „pari să fii nervos, e din cauza unui eveniment/persoane de la școală?”.

Să fii prezent e de multe ori greu, având în vedere lumea în care trăim, dar gândul că prezența ta îl poate ajuta pe copilul tău să-și exprime emoțiile, te poate face să gândești de două ori înainte să-i pui o întrebare.

2. Nu îl asculți cu adevărat.

Când a fost ultima dată când ai lăsat totul și te-ai concentrat doar pe copilul tău? De câte ori a venit la tine cu o idee, cu o poveste, cu o întrebare iar tu erai prea ocupat/ă să îl/o asculți?

Să asculți pe cineva cu adevărat presupune să lași totul și să te uiți în ochii celeilalte persoane și să vezi ce simte când îți spune ceea ce-ți spune.

Data viitoare când copilul tău vrea să fie ascultat, ia-ți câteva minute și ascultă-l cu adevărat.

Regulă: dacă vrei să fii ascultat, ascultă.

3. Îi spui ce și cum să facă.

Fiecare avem modul nostru de a gândi, reacționa și de a lua decizii. De ce copilul tău să nu fie la fel? De ce să nu aibă dreptul să mai ia și el din când în când decizii, să gândească așa cum vrea și să reacționeze cum simte?

Până la urmă, orice decizie luăm ea are și o consecință. Dacă aceste consecințe sunt explicate copilului, de ce nu ar putea el să fie răspunzător pentru faptele lui, deci să ia propriile decizii?

Atunci când vrei să-i mai spui copilului tău cum să facă un lucru sau de ce să-l facă în felul tău, gândește-te de ce ai vrea ca micuțul tău să facă lucrurile cum vrei tu? E pentru că tu crezi că ceea ce știi tu e cel mai bine?

Sau e pentru că vrei să ai controlul total asupra vieții lui? Nu crezi că asta l-ar împiedica mai târziu să ia propriile lui decizii în viață? Nu crezi că i-ar afecta independența și felul cum vede el lucrurile?

De ce să nu-l lași să fie original? Poate mai înveți și tu ceva nou cu ocazia asta și poate îți dai seama că un lucru poate fi făcut nu numai într-un mod, ci într-o mie de alte moduri.

4. Îl pedepsești atunci când greșește și lași faptele bune să treacă neobservate.

Ca părinți avem tendința să observăm lucrurile pe care copilul nostru „nu le face bine”, mai mult decât pe cele bune. Motivul pentru care facem asta este dorința de a-i corecta și a le arăta diferența dintre bine și rău.

Până la urmă, nu e nimic de corectat la un comportament frumos deci un astfel de comportament nu e băgat în seamă și nu e încurajat, pentru că e ceva normal, care ar trebui să se întâmple tot timpul.

Dar cum ar fi dacă v-aș spune că tocmai încurajarea comportamentului frumos îl anulează/oprește pe cel nepotrivit?!
Și mai mult decât atât, îi arată copilului vostru că vă pasă de realizările lui/ei și va vrea să vă asculte și să se comporte exemplar oricând are ocazia.

Începeți de astăzi: atunci când copilul vostru strânge masa, arătați-i că ați observat:

• „în seara asta ai strâns masa fără să-ți spun, tocmai mi-ai arătat că respecți munca în echipă, ceea ce e foarte important în familia noastră.”;
• când îi oferă ceva prietenului său: „i-ai dat mașinuța ta preferată lui Alex, asta arată că ai un suflet mare și îți face plăcere să împarți cu prietenii tăi.” etc.

Când comportamentul lui/ei e nepotrivit, nu-l face să se simtă vinovat/ă prin afirmații de genul:

• „uite ce ai făcut!”,
• „ești un neîndemânatic!”,
• „nu știi să faci nimic bine!”,

ci în schimb spune-i:

• „tocmai l-ai lovit pe fratele tău. Ce te-a făcut să iei decizia asta? Crezi că pe fratele tău l-a durut? Vreau să te gândești cum l-a afectat comportamentul tău pe fratele tău, dar și pe tine. Putem vorbi oricând ești gata să vorbim”
• sau „ai vrut să termini repede de mâncat ca să te poți întoarce la joacă și graba te-a făcut să verși paharul de apă chiar când te ridicai de la masă. Ce crezi că ai putea face ca asta să nu se mai întâmple?”

5. Nu vă jucați împreună.

Crezi că joaca este pentru copii și plus de asta nu ai tu timp pentru chestiile astea. Ești om în toată firea și ai treburi de adult de rezolvat. Însă dacă ai ști cum joaca te ajută în educația copilului tău, probabil că ai privi-o ca pe o „treabă serioasă”.

Atunci când te joci cu al tău copil și îi observi comportamentul la joacă, poți în primul rând să afli o grămadă de lucruri despre personalitatea ei/lui.

În al 2 lea rând poți să-ți dai seama ce îi place și ce îi displace copilului tău.

Și în al 3 lea rând îi arăți copilului că îți pasă de el, participând la cea mai importantă activitate din viața lui/ei: joaca.

Sunt multe alte avantaje ale jocului împreună, însă vom vorbi despre asta în alt articol.

Joacă-te cu al tău copil și arată-i că-ți pasă, pentru ca mai apoi să-ți arate și el/ea că îi pasă, printr-un comportament potrivit. E simplu.

6. Nu îl lași să-și exprime emoțiile.

Atunci când copilul plânge (oricare ar fi motivul) avem tendința să-l oprim. Nu ne place să-l auzim plângând și plus de asta credem noi că ceea ce s-a întâmplat nu e tocmai un motiv de plâns.

Dar cine suntem noi să ținem în frâu exprimarea sentimentelor copiilor noștri? Ce îi face pe ei să plângă nu trebuie să te facă și pe tine, deci permite-le să se exprime. Vor să plângă? Să plângă.

Asta le va permite să dea drumul sentimentelor negative. Vor să râdă cu exuberanță? Să râdă. Lasă-i să-și exprime bucuria. Vor să alerge pe hol? Să alerge! Lasă-i să-și consume energia infinită. Vor să spună nu spaghetelor cu carne? Să spună nu. Lasă-i să-și exprime dezgustul.

Reprimarea emoțiilor nu face altceva decât să le arate că nu se pot exprima și că, mai degrabă, nu au voie să-și exprime sentimentele pentru că sunt judecați.

Și de cine sunt judecați? Chiar de proprii părinți, cei care ar trebui să-i înțeleagă și să-i ajute să se înțeleagă pe ei înșiși.
Nu-ți place cum își exprimă copilul tău sentimentele? Ajută-l să o facă corespunzător, dă-i opțiuni, dar nu îi spune să nu o facă.

Nu faci decât să îi arăți că nu e bine să aibă încredere în tine și în oameni, în general, și îi dai un motiv în plus să nu asculte atunci când îl rogi să facă ceva.

Un joc minunat ce vă poate ajuta pe amândoi să vă cunoașteți și exprimați emoțiile este Jocul EQ Game – Alfabetul Inteligenței Emoționale.

7. Pentru că nu-l respecți pentru ceea ce e, o persoană unică cu idei și păreri proprii.

Copilul tău e o persoană. Mai mică, ce e drept, dar cu propriile idei și păreri. Copilul tău e o ființă condusă de intuiție, de cele mai multe ori, și poate să ia decizii pe cont propriu mai devreme decât ai putea să-i dai tu voie.

Îi respecți ideile copilului tău? Nu te întreb dacă îl lași să întorcă totul cu fundul în sus doar pentru că el crede că e o idee bună, ci dacă accepți că el asta ar vrea să facă. Îi accepți ideea? Sau îi spui că e o idee tâmpită și nu știi cum ar fi putut să se gândească la asta?

Ce înseamnă mai exact să-i accepți ideea și să o respecți:

„Ai o idee genială de a întoarce casa pe dos. Crezi că pernele ar arăta mult mai bine pe jos și jucăriile împrăștiate peste tot?

Îți dau șansa să le vezi mai bine pe toate. Trebuie să spun, ideile tale mă surprind și le respect, însă trebuie să găsim o soluție care să ne avantajeze pe toți cei din casă. Cum ar fi să îți împrăștii jucăriile peste tot la tine în cameră și să păstrezi doar o pernă jos, pentru tine?”

Sau

„Nu ai vrut să dai binețe acelei persoane pentru că ți s-a părut îngâmfată. Îți respect decizia, însă câteodată aparențele înșeală. Și, plus de asta, un bună-ziua ar fi putut să o bine-dispună dacă ea chiar era morocănoasă.”

Data viitoare când copilul tău vrea să facă o schimbare în camera lui, vrea să meargă în parc în loc de la film, vrea să mănânce o roșie în loc de o portocală, lasă-l.

Respectă-i decizia și el te va respecta la rândul lui.

Va începe să vorbească mai mult cu tine. Și comportamentul lui/ei față de tine și de lumea înconjurătoare se va schimba radical.