Vrei să creşti un copil fericit? Învaţă-l ce e recunoştinţa!

Noi, românii, suntem un popor foarte politicos, respectuos, majoritatea părinţilor insistă foarte mult ca ai lor copii să vorbească frumos, să ştie să spună Mulţumesc când li se oferă ceva! Şi dacă îi învăţăm să spună Mulţumesc, (prin învăţare înţeleg repetare, forţare şi insistare până în pânzele albe) atunci se cheamă că ne-am făcut treaba, că suntem pe drumul cel bun spre a-i învăţa recunoştinţa, aşa e? Nu chiar. E mai complicat de atât….

Ce este recunoştinţa?

Recunoştinţa este o emoţie asemănătoare aprecierii pentru ceea ce primim, fie că vorbim de ceva tangibil sau nu. Prin recunoştinţă, oamenii recunosc lucrurile bune din vieţile lor. În consecinţă, aceasta îi ajută pe oameni să se conecteze la ceva superior lor ca indivizi, fie că e vorba de alţi oameni, natura sau o forţă superioară!

Sunt două aspecte care trebuie să existe simultan pentru a simţi recunoştinţa cu adevărat: trebuie să fie un DAR (nu l-ai câştigat, nu ai muncit pentru el, nu l-ai negociat) şi să fie ceva valoros pentru noi.

Revenind la prima idee din articol, a învăţa să spui Mulţumesc  doar ca parte a bunelor maniere, ca un act social, nu ne face mai recunoscători… Aş îndrăzni să spun că devine un automatism, o formă fără fond,  dacă nu învăţăm să ne uităm cu atenţie la ceea ce primim, la persoanele din jurul nostru şi să spunem, cu toată fiinţa MULŢUMESC.

Şi pentru ce ar trebui să fim recunoscători?

În lumea de azi, una materialistă unde banul pare a fi rege iar totul se judecă şi se cuantifică în funcţie de posesiuni sau lipsuri, este foarte uşor să fii nerecunoscător! Oriunde întoarcem capul vedem o imagine care ne reaminteşte cât de puţin avem, mai degrabă decât pentru cât de multe putem să fim recunoscători.

Întotdeauna m-a fascinat limba engleză, cum pot anumite expresii de 2-3 cuvinte să aibă o însemnătate a căror explicaţie ar necesita 2 paragrafe în română. Aşa am simţit şi faţă de expresia  „to take for granted”. M-am chinuit să găsesc o expresie românească care să exprime acest concept şi am găsit mai multe, care luate împreună ne dau o imagine apropiată a sensului original: „a lua drept bun, a simţi că ţi se cuvine ceva, a fi de la sine înţeles, a fi lipsit de preţuire faţă de ceva sau cineva”.

Recunoştinţa se află la polul opus. Când simţim recunoştinţă cu adevărat, nu simţim că ni se cuvine ceva, că e normal să primim acel ceva, că e de la sine înţeles, ci suntem bucuroşi şi mulţumim pentru ceea ce suntem, pentru ceea ce avem, pentru ceea ce trăim.

Beneficiile practicării recunoştinţei

În ultimii ani, au existat studii semnificative asupra beneficiilor recunoştinţei – care au identificat peste 30 de beneficii – de la o viaţă mai lungă, mai sănătoasă şi mai fericită până la un nivel de stres redus, îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi (inclusiv a relaţiilor maritale) sau îmbunătăţirea productivităţii şi a calităţilor de lider. Am pregătit un infografic cu cele mai importante beneficii ale recunoştinţei, dacă alegem să o practicăm, ca parte a vieţilor noastre de zi cu zi.

Vrei să creşti un copil fericit? Învaţă-l ce e recunoştinţa! 1

Recunoştinţa îţi schimbă percepţia asupra vieţii

Acum 19 ani dădeam la facultatea de jurnalistică (la 4 ani când m-am hotărât ce vreau să fiu când voi fi mare, nu aveam habar că scrisul o să-mi definească viaţa ci mai degrabă mă vedeam participând în războaie, lupte, situaţii extrem de periculoase de unde transmiteam informaţii esenţiale lumii, ascunsă într-un canal, cu o cască de protecţie pe cap!) şi, după o pregătire intensă şi speranţe cât casa, PICAM cu brio… Pe atunci nu aveam internet iar rezultatele se afişau pe foi, la avizier…

Mama mea, plină de speranţă şi cu buzunarele goale (de la atâtea meditaţii plătite de una singură), caută cu insistenţă pe listele cu cei intraţi, şi caută şi caută  şi mă găseşte, în sfârşit,  câteva locuri sub linie…

Probabil vă închipuiţi supărarea, dezamăgirea, sentimentul de neputinţă şi deznădejde…

Însă după câteva momente, îndepărtându-se de facultate, a văzut ceva care i-a schimbat percepţia complet… Pe scările clădirii învecinate stătea o fată foarte frumoasă, de vârsta mea, cu o vioară în spate, toată numai un zâmbet! Ceea ce i-a atras atenţia mamei a fost felul în care mergea, avea picioarele strâmbe, probabil în urma unei paralizii, şi se deplasa cu greu ajutată de o cârjă…

În acel moment, mama a putut să-şi îngheţe supărarea care o cuprinsese şi să-şi schimbe imediat starea într-una de recunoştinţă pentru că sunt sănătoasă, întreagă, optimistă şi cu tot viitorul în faţă cu sau fără a merge anul acela la facultatea de jurnalistică, poate că nici nu era acela drumul meu – ceea ce s-a dovedit adevărat, am urmat tot jurnalistica însă la o altă facultate unde am cunoscut oameni minunaţi care mi-au marcat unii dintre cei mai frumoşi ani din viaţă!

Poate aţi auzit expresia Pe ceea ce te focusezi creşte…

Recunştinţa îţi poate schimba viaţa pentru că pune atenţia pe aprecierea pentru ceea ce EŞTI, pe ceea ce ai, mai degrabă decât pe ceea ce nu ai şi nu eşti, încă. Recunoştinţa te face să apreciezi esenţa vieţii, lucrurile cele mai importante pentru tine, te inspiră să savurezi fiecare clipă, să te bucuri de fiecare răsărit, asfinţit de soare, furtună sau zi de vacanţă, să te bucuri de AICI şi ACUM.

Dar oare numai în momentele grele, trebuie să fim recunoscători?  Dacă vrem să fim fericiţi şi să avem parte de toate beneficiile listate mai sus, recunoştinţa trebuie să devină o practică, o componentă permanentă  în vieţile noastre şi a copiilor noştri.  Cum facem asta?

Cum să faceţi din recunoştinţă un obicei în familia voastră

Învăţând recuoştinţa, copiii devin sensibili la sentimentele celorlalţi, prin dezvoltarea empatiei.

Copiii recunoscători ştiu să se uite în afara universului lor personal, să înţeleagă şi să aprecieze ceea ce primesc de la părinţi şi de la cei din jur. „Pe de altă parte, copiii care nu sunt învăţaţi să fie recunoscători  sfârşesc prin a se simţi îndreptărţiţi  să primească totul şi sunt mereu dezamăgiţi” spune Barbara Lewis, autoare a cărţii What do you stand for? For kids.

Însă nu ne naştem cu această stare, pentru copiii mici este în mod deosebit greu să fie recunoscători deoarece ei sunt încă centraţi pe sine; este un obicei care se învaţă.

Deja la 2-3 ani, copiii pot verbaliza recunoştinţa lor pentru obiecte, daruri, persoane sau animale de companie.

La 4 ani, copiii înţeleg recunoştinţa pentru lucruri abstracte precum fapte de bunătate şi iubire.

Câteva sugestii pentru cultivarea recunoştinţei:

  1. Faceţi un obicei din a mulţumi, a vă exprima recunoştinţa în fiecare zi, cu intenţie şi cu toată inima. Poate fi inclusă ca subiect de conversaţie la cină sau la rugăciunea de seară;
  2. Folosiţi un borcan al recunoştinţei. Împreună, scrieţi pe bileţele motive pentru care sunteţi recunoscători. Puteţi să faceţi cadou acest borcan unui om drag fie puteţi să-l folosiţi în anumite momente pentru a întări relaţiile dintre voi, pentru a trece peste evenimente dificile sau creaţi ritualul de a le dechide o dată pe lună/de ziua mamei/tatălui/de Crăciun/ de Paşte etc.
  3. Implicaţi-i pe copii în treburile zilnice în casă. Ştiu, fac mai multă mizerie şi mai mult vă încurcă decât vă ajută şi sfârşiţi prin a munci mai mult decât dacă făceaţi voi totul de la început. Însă, dacă veţi face de fiecare dată lucrurile în locul lor, nu vor învăţa să le facă singuri, nu veţi ajuta la creşterea încrederii în sine şi a competenţei lor plus că nu vor aprecia ceea ce faceţi pentru ei;
  4. Ţineţi un jurnal al recunoştinţei, în care să notaţi, prin cuvinte sau desene (depinde de vârsta copiilor) lucrurile pentru care vă consideraţi norocoşi;
  5. Uitaţi-vă împreună pe poze, filmuleţe, albume de familie. Amintirile vă vor face să vă simţiţi recunoscători pentru toate acele momente pe care le-aţi trăit, să uitaţi lucrurile mai puţin plăcute şi să conşientizaţi ce contează cu adevărat;
  6. Faceţi ceva bun, împreună, pentru altcineva! Unii fac prăjituri pentru un vecin bolnav, alţii se oferă să ajute la căratul sacoşelor, sau poate plimbă căţelul bătrânicii din colţ… Mie îmi place să împuşc mai mulţi iepuri deodată: cu diverse ocazii facem câte o felicitare sau amintire pentru cei dragi – bunici, prieteni, educatoare, învăţătoare – aşa ne exprimăm aprecierea pentru acele persoane, facem un efort comun de creaţie şi gândire, plus aducem o bucurie oamenilor dragi!
  7. Încurajaţi generozitatea. Adesea facem curat prin jucării şi hăinuţe şi le donăm celor mai puţin norocoşi decât noi (evităm cuvântul „sărac”, sărăcia poate fi de multe feluri) , dacă se poate ca al nostru copil să dea cu mâna lui respectivele lucruri şi să vadă emoţiile de recunoştinţă pură stârnite în celălalt, cu siguranţă asta îl va impulsiona să facă şi mai multe fapte bune;
  8. Folosiţi bileţele de mulţumire. Sau, cum facem noi, nu pierdem nici o ocazie să reamintim copilului de unde are jucăria sau jocul acela care îi place aşa de mult, cine l-a dus la piesa aceea de teatru care i-a plăcut etc.
  9. Spuneţi NU acumulării de lucruri În momentul în care primeşti tot ce-ţi doreşti sau poate chiar înainte să apuci să-ţi exprimi dorinţa, e şi îndeplinită, este foarte greu – ca să nu zic imposibil – să fii recunoscător.

Mai puteți găsi idei utile și în cartea Copilul tău este un geniu! scrisă de prof. Florian Colceag (antrenorul de genii) și Florin Alexandru.

Vrei să creşti un copil fericit? Învaţă-l ce e recunoştinţa! 2

Obiceiul de a fi recunoscător nu se instalează peste noapte, este nevoie de exersare, de o minte deschisă şi de schimbarea obiceiurilor întregii familii. Însă gândiţi-vă ce fel de vieţi îşi vor construi copiii voştri când vor putea aprecia ceea sunt cu adevărat, ceea ce au – mult sau puţin – şi mai ales vor  privi cu recunoştinţă  fiecare zi ca pe un DAR. Iar voi puteţi planta aceste seminţe în ei…chiar azi!

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes