Dacă ești părintele unui adolescent care nu citește, iar acest aspect te îngrijorează și nu știi cum să procedezi, articolul acesta e pentru tine. Iar dacă ești adolescent și nu citești, nu ar strica să tragi cu ochiul la rândurile de mai jos, poate că te vor ajuta mai mult decât ai crede.

Știm cu toții că adolescența e vârsta care vine cu anumite preocupări, care naște în adolescent noi perspective, noi gânduri și o suită de emoții care nu au fost experimentate până atunci. E vârsta provocărilor, a prieteniilor menite sau nu să dureze, a descoperirii propriului sine, a cunoașterii lumii. Într-adevăr, e o vârstă complexă și dificilă, dar minunată și provocatoare dacă ajungi să-i înțelegi denivelările și etapele.

O problemă des întâlnită în rândul părinților de adolescenți e cea legată de faptul că adolescenții nu citesc. Am auzit deseori părinți care se plâng și care afirmă că „adolescentul meu nu citește”. 

Un procent destul de mare de adolescenți din ziua de astăzi preferă să citească altceva decât o carte. Își doresc să acceseze informația mai ușor, așadar  folosesc internetul și de acolo își extrag ceea ce au nevoie. 

Cu toate că într-o carte ar găsi mai multe informații și probabil mai documentate decât pe internet, sunt convinsă și știu că există site-uri credibile, care oferă informații bune, motiv pentru care și cititul pe internet poate fi foarte util. Mie îmi plac foarte mult cărțile și probabil că voi fi subiectivă aici, dar nu aș putea să neg multitudinea de articole interesante și de site-uri foarte bune de pe internet.

În acest fel, sunt convinsă că sunt adolescenți care, deși nu sunt văzuți cu cartea în mână, deși evită să citească, au momente când folosesc internetul și cu scopul de a se documenta și a citi despre anumite subiecte care îi interesează.

Da, poate că modalitatea clasică de a citi, și anume cea în care ții în brațe o carte, o răsfoiești, o miroși, dai pagina și te bucuri de elixirul de cuvinte ce-ți învăluie ochii cu repeziciune, nu mai e la fel de des folosită. 

Totuși, există și adolescenți pentru care cititul este inutil, adolescenți care nu s-ar apropia niciodată de o carte. Ei nu citesc, evită să vorbească despre cărți, afirmă despre ele că sunt plictisitoare, nu au răbdare să le parcurgă.

Așadar, ei vor prefera, cu siguranță, să citească altceva în afară de cărți – de exemplu, postările de pe Facebook, mesajele pe care le primesc. Nu vor înțelege niciodată sensul lecturii și nici nu vor prețui ceea ce înseamnă cartea, ceea ce e dincolo de copertă, freamătul paginilor care nu numai că se parcurg și se schimbă, ci și vorbesc despre tot ce mintea poate să înțeleagă și să interiorizeze.

Oare de ce se întâmplă asta, care sunt cauzele pentru care adolescenții nu citesc?

• Consideră cititul ca fiind plictisitor și nefolositor pentru că au alte preocupări, modalități prin intermediul cărora își petrec timpul. Li se pare mai ușor și mai plăcut să folosească telefonul, laptopul în locul unei cărți, consideră cititul ca fiind pierdere de vreme și se plictisesc foarte ușor dacă sunt puși să parcurgă câteva rânduri.
• Nu au găsit o carte care să li se potrivească. Nu caută dincolo de programa școlară. Cărțile recomandate de profesori pentru bacalaureat nu îi atrag, le consideră arhaice, inactuale, nu găsesc frumosul dinăuntrul lor. 

Așadar, nu trec dincolo de prejudecăți, alegând să citească alte cărți care să nu aibă legătură cu programa școlară. Printre atâtea teancuri, printre atâtea bucăți de foi ce se tipăresc, au sigur posibilitatea să găsească ceva pe placul lor, doar că ei vor crede în continuare că toate cărțile sunt asemenea lecturilor școlare. 

Ceea ce sigur că nu e așa, dar depinde de ei, în mare măsură, să plece în descoperirea altor cărți care îi așteaptă să le răsfoiască și să le înțeleagă, fiindcă nu totul se rezumă la lectură școlară și cărțile sunt izvoare de înțelepciune. Iar din atâtea genuri de cărți, adolescenții își pot găsi ușor ceva cu care să rezoneze și care să îi captiveze.

•       Nu au avut un exemplu pozitiv acasă. Nu și-au văzut niciodată părinții citind nici măcar ziarul. Nu li s-a zis cât de mare e lumea în mijlocul rândurilor, câte universuri ți se deschid în minte odată cu toate cărțile pe care le citești. Nu li s-a cumpărat cărți, nu au fost încurajați acasă să citească. Contează foarte mult exemplul pe care adolescenții îl au acasă, iar un adolescent care nu și-a văzut părinții citind niciodată, căruia nu i s-a vorbit despre importanța lecturii, nu va înțelege nimic din ceea ce, mai apoi, pătimașii de cuvinte îi vor povesti despre cărți.

     Cunoștința cu lectura, deci, se face acasă, iar puterea exemplului primează atât la copii, cât și la adolescenți. Evident, și școala e mediul unde se dezvoltă și, uneori, chiar apare aceasta. Pentru că norocoși sunt adolescenții care au profesori (nu neapărat de limba și literatura română) pasionați de cărți, care să le recomande ceea ce să mai citească, cu care să dezbată diferite teme, concepte, idei pe care le regăsesc în cadrul lecturilor. 

•  Au citit în copilărie, le-au plăcut poveștile, doar că, dintr-odată, când au crescut și preocupările s-au schimbat, cititul li s-a părut plictisitor. Au ales să nu-și mai petreacă timpul citind, ci au găsit alte activități, cu toate că, dacă știi să-ți dozezi timpul (ceea ce, recunosc, e mai greu pentru un adolescent, chiar și pentru un adult), există vreme destulă și pentru cărți, și pentru alte activități.
• Aleg filmele în locul cărților, pentru că îi atrag mai mult, sunt mai ușor de urmărit, au acțiune, nu necesită atât de multă concentrare ca lectura. În plus, un film durează mai puțin, în schimb unele cărți necesită mai mult de două ore ca să le termini, așadar ei nu au răbdare suficientă să-și petreacă timpul citind și se orientează spre partea mai ușoară.
• Aud reproșuri din partea părinților, sunt certați deseori pentru faptul că nu citesc. Unora dintre adolescenți li se naște repulsia față de citit pentru că nu sunt încurajați într-un mod sănătos să o facă, ci condiționați, amenințați și chiar pedepsiți dacă nu citesc. Nu li se vorbește frumos despre importanța lecturii, ci doar despre faptul că „trebuie să citești”. 

Eventual, părinții le aleg cărțile, nu citesc ceea ce vor ei, ci ceea ce părinții îi obligă, în special lecturile școlare. Iar dacă nu citesc, dacă își petrec timpul altfel, sunt pedepsiți, certați, motiv pentru care, deseori, adolescenții aleg să se ascundă în spatele refuzului de a citi. Ba mai mult, începe să le displacă și să perceapă cititul ca o obligație, și nu ca o plăcere, nu ca o nevoie pentru a te îmbogăți spiritual.

• Citesc pentru recompense și pentru note, eventual pentru laudele părinților și ale profesorilor, dar nu pentru că le-a plăcut vreodată în mod special să citească. Ei nu vor fi niciodată captivați de cărți și nici nu le vor cuprinde esența dacă vor continua să citească pentru rezultatele obținute în urma lecturii.

Lectura nu are nimic material în sine, e vorba de ceea ce e dincolo de cuvântul scris, de toate înțelesurile pe care le pot avea propozițiile și de felul în care, la finalul unei cărți, când o închizi și o așterni pe noptieră sau în bibliotecă, găsești mereu ceva acolo care să-ți amintească de ea. O promisiune pe care voi ați făcut-o și, chiar dacă poate nu ți-a plăcut suficient de mult cartea, tot vei păstra în tine bucăți din ea.

Cum să îi determinăm pe adolescenți să citească?

• Oferindu-le un exemplu pozitiv acasă.
• Cumpărându-le cărți din diferite domenii – nu numai cele obligatorii la școală, ci și cărți specifice vârstei, cum ar fi seria cu Harry Potter, spre exemplu. La un moment dat, vor descoperi ei ce cărți preferă, ce gen îi atrage, dar asta doar având alternative și încercând mai multe tipuri.
• Încurajându-i. Nu e nevoie de pedepse, de certuri, de reproșuri. Un adolescent nu va fi determinat să citească dacă lectura îi va deveni chin, și nicidecum plăcere, simțindu-se obligat.
• Explicându-le cât e de importantă lectura și vorbindu-le despre importanța sa spirituală, nicidecum materială. Determinându-i să înțeleagă că toate cărțile pe care le vor citi vor avea legătură cu ei înșiși, nu neapărat cu notele și recompensele.
• Discutați cu ei despre călătoriile pe care le pot face în timp și în diferite lumi, diferite față de cotidian. Arătați-le că a citi e o evadare și nu o obligație.
• Plimbați-vă împreună prin librării, explorați-le, priviți cărțile, dezbateți despre ele, răscoliți rafturile. Poate deveni un obicei plăcut.

Știu că există tendința de a ne raporta la vremurile trecute, atunci când nu era atât de avansată tehnologia și mulți dintre adolescenți își petreceau timpul citind. Totuși, și pe atunci, când telefoanele nu aveau internet, când calculatoarele nu se găseau în casele oamenilor și televizoarele aveau program scurt, nu exista interes pentru lectură. Pentru că sunt mulți adulți care au trăit în acele timpuri, care, deși nu aveau internet, nu au făcut cunoștință cu lectura decât la un nivel elementar, sau poate nici atât.

Așadar, nu numai tehnologia, artificialul poartă vina îndepărtării de lectură. Ori, chiar și cu acestea, sunt mulți adolescenți care citesc, care s-au deprins cu gustul lecturii și simt în ei toată setea de cuvânt. Important e, repet, să fie încurajați. Și exemplul de acasă, nu numai în ceea ce privește cărțile, e definitoriu.