Fostul președinte al SUA, Dwight D Eisenhower, spunea la un moment dat:

Leadershipul este o artă. Arta de a-i determina pe ceilalţi să să facă ceva ce vrei tu, dar pentru că ei îşi doresc să facă asta şi le place. Practic… leadershipul este cea mai frumoasă şi onestă formă de colaborare – în care toată lumea e fericită şi împlinită.

Același lucru este valabil și atunci când vine vorba de şcoală şi învăţare. Dacă jobul devine neplăcut şi implicarea este numai formală, de ce ar mai vrea cineva să intre în acest cerc vicios, rutinat? Lucru perfect valabil şi pentru copii. De ce ar dori un copil să participe la o activitate care a devenit obositoare și poate avea consecințe neplăcute?

Părinţii care reduc, elimină sau restricționează timpul de joacă al copilului și îl obligă să studieze încontinuu – sau cei care își înscriu copilul la prea multe activități nu fac, de fapt, decât să scadă randamentul copilului, să îi distrugă interesul pentru învăţare şi să reducă semnificativ posibilele rezultate extraordinare.

3 greşeli ale părinţilor – care distrug motivaţia şcolară a copiilor

Deşi intenţia de a-şi presa copilul să facă tot mai multe activităţi, să înveţe permanent şi să rămână în priză, să ţină pasul, se naşte din dorinţa de a pregăti un copil extraordinar, cu rezultate incredibile, aceştia vor obţine exact contrariul.

De ce?

Pentru că există o serie de lucruri pe care părinţii, mai mult sau mai puţin conştient, le fac. Iar prin acestea afectează randamentul copilului şi obţin exact contrariul a ceea ce visau.

Iată cele 3 greşeli ale părinţilor – care distrug motivaţia şcolară a copiilor

1. Ajutor exagerat

Există părinţi atât de înspăimântaţi de ideea că au un copil care ar putea eşua, încât sunt dispuşi să facă temele în locul lor, să îi trimită la meditaţii chiar şi de 4 ori pe săptămână, totul pentru că rezultatele şcolare să fie admirabile – şi toată lumea să iasă cu capul sus în lume.

De unde se naşte această tendinţă…nu putem spune cu certitudine. Fiecare are povestea lui în spate, iar explicaţiile standard nu vor reuşi să mulţumească niciodată pe toată lumea.

Aşadar, ajutorul exagerat, fie el de acasă, fie din partea pregătirilor suplimentare, la un moment dat va distruge motivaţia copilului, iar randamentul lui nu va creşte, ci va scădea drastic.

De ce? Pentru că face parte din natura umană să şi greşim, să cunoaştem şi eşecul şi să beneficiem de spaţiul în care să creştem, să evoluăm. Da, eşecul ne ajută să învăţăm, să creştem şi să evoluăm.

Ajutorul exagerat ne limitează posibilităţile de a înţelege mersul organic al lucrurilor şi de a învăţa din greşeli.

Uneori, părinții, în dorința lor de a-și ajuta copilul să devină tot mai bun comit greșeli care au un impact de lungă durată asupra lui. Permite-i copilului să greşească şi doar asigură-l că vei fi mereu acolo – în cazul în care va cădea. Dar dă-i voie să se descurce singur. În viaţă, mai departe, nu vei fi permanent disponibilă să îl ajuţi cu lucrările sarcinile de lucru şi dilemele sale. Iar el vă aştepta permanent ca altcineva să îi uşureze munca.

2. Critica

Avem tendinţa de a-i critica atunci când greşesc, dar rareori ne concentrăm să îi apreciem atunci când reuşesc. De ce? Pentru că reuşita ni se pare ceva firesc, greşelile sunt de neacceptat. Şi atunci ne concentrăm pe ele.Le reproşam tot ce nu fac bine, îi comparăm cu ceilalţi colegi, le oferim exemple extraordinare şi uităm că această atitudine nu îi face să fie mai buni, ci îi face să simtă că nu sunt buni de nimic, nu sunt înţeleşi şi nu sunt capabili.

Ori…aadevărul este cu totul altul. Copilul este un geniu înnăscut, însă depinde de părinte dacă îi întreţine acest dar sau nu, pe parcurs.

Critica, deşi crezi că te va ajuta să îl transformi într-un elev cu rezultate extraordinare, va aduce exact contrariul: blocaj, panica, teamă că nu va reuşi, teama de o nouă critică. Iar randamentul şcolar va scădea şi mai mult.

Ce să faci? Data viitoare când simţi nevoia să critici copilul pentru ceva ce nu a făcut perfect, aminteşte-ţi asta:

Povestea lui Thomas Edison

Într-o zi, Thomas Edison s-a întors acasă de la şcoală şi i-a înmânat mamei sale o hârtie. pe care profesorul său i-a dat-o spunându-i: “Dă-i-o mamei tale.”

Mama lui a deschis foaia şi a citit ce era scris pe ea. Ochii ei erau plini cu lacrimi, aşa caThomas a întrebat-o pe mama să ce scria acolo.

Aceasta a citit scrisoarea cu voce tare fiului său: “Fiul dumneavoastră este un geniu. Această şcoală este prea mică pentru el şi nu avem suficiente resurse şi profesori buni ca să îl instruim. Vă rugăm să îl învăţaţi dumneavoastră…acasă”

Anii au trecut, iar mama lui Edison a murit şi el a devenit unul din cei mai mari inventatori din lume. Într-o zi, în timp ce Thomas se uita printre amintiri vechi de familie, a văzut într-un colţ de sertar al biroului său o hârtie împăturită.

A citit cuvintele de pe foaie. “Fiul dumneavoastră este bolnav mintal şi nu îl vom lăsa să mai vină la şcoală.”
Era aceeaşi hârtie care i-a fost înmânată de profesorul său din şcoală pentru a i-o da mamei sale.

După ce a citit notiţa, Edison a plâns ore bune şi a scris în jurnalul său: “Thomas Alva Edison a fost un copil bolnav mintal care, datorită unei mame erou, a devenit geniul secolului.

Mama a fost cea care m-a format. Avea foarte multă încredere în mine, iar eu simţeam că nu trebuie sub niciun chip să o dezamăgesc. Thomas Edison

3. Aşteptările exagerate

Aşteptările exagerate sunt o modă. Fiecare părinte aşteaptă de la copilul său lucruri. În cazul în care copilul nu le îndeplineşte întocmai, părintele se declară imediat dezamăgit. Şi sunt foarte mulţi astfel de părinţi.

Experienţa mi-a facilitat întâlnirea cu aceştia, iar lupta pe care am dus-o împreună nu a fost uşoară. Era foarte dificil să conving un părinte că are un copil care merita să fie iubit…necondiţionat. Da, exact. Copilul trebuia să fie extraordinar în toate, părintele nu putea acceptă că ar avea un copil extraordinar în ceea ce îşi propune. Nu acceptă să nu fie perfect în orice ar face. De ce? Pentru că vecina avea un copil perfect, cel puţin aşa se vedea din afară.

Rezultatul? În încercarea de a atinge aşteptările supraomeneşti propuse de mama, copilul claca. Fiecare pas era făcut cu teama eşecului, învăţarea continua şi obositoare, fără pauză, îl blocase, iar presiunea de a le face bine pe toate îl distanţase pe copil de ceea ce făcea excelent.

Astfel, nu numai că pierduse contactul cu talentele lui reale şi posibilitatea de a face performantă, dar se pierduse cu totul în sarcinile pe care le avea de îndeplinit, iar rezultatele scădeau. Lucru, altfel, firesc.

Copilul tău e perfect aşa cum e. Tot ce putem face noi, în drumul lui spre succes, este să acceptăm punctele lui de excelenţă şi să le susţinem către performanţă, deci nu să ne concentrăm pe obţinerea excelentei în domeniile care nu sunt darul lui nativ. Cu toţii suntem geniali. Dar dacă judecăm un peşte după abilitatea sa de a se urca în copac…vom trăi toată viaţa cu impresia că peştele e prost.

Concluzie

Toate temerile legate de copiii noştri sunt, de fapt, temeri care se rezuma la noi: teama de ce va spune lumea, teama de a nu fi părinţi suficient de buni, teamă că vom avea un copil care nu se va descurca. Însă realitatea este alta: copiii pot face orice – câtă vreme îi susţinem şi le fructificam genialitatea.