Relația părinte-copil trebuie să se bazeze pe încredere pentru a permite copilului să evolueze și să înflorească în deplină siguranță.

De aceea, atunci când comunici cu copilul tău, când îi asculți emoțiile și răspunzi nevoii lui de a împărtăși, îi arăți practic cât de important este pentru tine.

În acest sens, în cartea lor „Disciplină fără dramă”, Daniel Siegel și Tina Payne, ne vorbesc despre o abordare educațională bazată pe conexiune.

„De obicei, copiii cooperează mult mai repede dacă se simt conectați la noi și dacă îi încurajăm să aibă o discuție plăcută și ludică. Secretul se află în modul în care o facem. Putem fi educatori mult mai buni dacă modul nostru de abordare este respectuos, jucăuș și calm”, susțin cei doi autori.

Conectarea presupune a-i face pe copii să se simtă înțeleși, a-i asigura de prezența noastră lângă ei în momente dificile, atunci când trăiesc emoții dureroase, frustrare, stres etc.. 

De cele mai multe ori, conectarea cu un copil care se confruntă cu emoții neplăcute implică 4 etape:

1. A consola

Cea mai valoroasă conexiune este non-verbală. De aceea, contactul cu intenție iubitoare și binevoitoare, indiferent dacă este discret (cum ar fi să-l iei de mână) sau demonstrativ (să-i pui capul pe pieptul tău, să-l îmbrățișezi) are puterea de a reduce rapid zbuciumul emoțional. În plus, e bine să nu uiți că postura corporală și expresiile faciale transmit, de asemenea, mesaje care vor duce la cooperare sau la fugă / luptă. Atunci când creierul copilului detectează o amenințare, zona emoțională intră imediat în alertă maximă, ocolind zona de gândire. 

În acest context, Siegel și Payne subliniază că una dintre cele mai rapide modalități de a insufla încredere și de a-l eliberarea de amenințări este să ne poziționăm sub nivelul ochilor copilului și să alegem o postură corporală relaxată și calmă. Fără să deschidem gura, i-am transmis deja multe.

Cuvintele și limbajul corpului ar trebui să se combine pentru a exprima empatie și conexiune și pentru a da copilului tău sentimentul de siguranță: „Sunt aici, alături de tine. Ești în siguranță, te voi ajuta „.

2. A valida

Chiar dacă o emoție ți se pare ridicolă, amintește-ți că pentru copil este foarte reală și nu vrei să dai sentimentul că respingi ceva care este important pentru el.

Totuși, validarea emoțiilor nu înseamnă permisiunea de a lovi, de a țipa la cineva, de a rupe. Validarea emoțiilor presupune empatie și necesită să reziști tentației de a nega sau  de a minimaliza trăirile copilului, cu riscul de a rupe conexiunea. Ex. „Chiar te doare că nu se joacă și cu tine, nu-i așa? Și eu m-aș fi simțit exclus.”

3. A asculta

Odată ce emoțiile au fost validate, este mai bine să închizi gura și să asculți cu adevărat ce are de spus copilul: treaba ta ca adult este să descifrezi emoțiile din spatele cuvintelor.

Așadar, consolarea, validarea și ascultarea trebuie filtrate prin câteva atitudini pozitive:

• recunoaște ce transmite copilul dincolo de ceea ce spune și arată;
• rămâi în căutarea unor indicii care să îți permită să înțelegi ce se întâmplă cu adevărat în capul copilului (postură, semne non-verbale etc.);
• concentrează-te pe emoții, lăsând deoparte micul refren al părintelui care știe mai bine decât copilul ce este potrivit pentru el și ce ar trebui să simtă; 
• nu suprima emoțiile spunându-i să nu mai simtă ceea ce se simte aici și acum (toate emoțiile sunt legitime, comportamentele nu);
• important este să oferi timp și spațiu copilului pentru a exprima ceea ce are în suflet fără nicio reținere.

4. A medita

În primul rând, a medita asupra emoțiilor și asupra contextului permite punerea în perspectivă a emoțiilor ca vizitatori – trecători care au apărut într-o anumită situație, dar care nu sunt o trăsătură a personalității copilului și nici a relației sale cu o persoană.

Cu alte cuvinte, este vorba despre a nu permite ca o emoție legitimă și trecătoare (de exemplu, furia față de un frate sau față de o soră) să fie percepută ca un aspect fundamental și permanent al relației respective. Amintirea că emoțiile, deși normale, sunt trecătoare ajută la punerea lucrurilor în perspectivă.

Acest lucru se poate face prin amintirea momentului plăcut de dinaintea crizei: „V-ați distrat împreună, v-a plăcut să vă jucați cu aceste cuburi și, brusc, a dărâmat totul! Asta te-a înfuriat cu adevărat! Uneori este enervant să ai un frate mai mic „.

Concluzie

Pentru a stabili o comunicare bună cu copilul tău, favorizează un mediu calm și fii deschis la ceea ce copilul tău are să-ți spună. Acest lucru îi va oferi un spațiu sigur pentru a învăța să vorbească despre ceea ce simte.

Cu cât se va simți mai în siguranță, cu atât va dezvolta mai mult un sentiment de încredere în tine și cu atât mai mult veți întări legăturile de familie.

Mai multe informații despre cum poți comunica eficient cu copilul tău găsești și în acest articol. 

Tu acorzi suficient timp pentru a-ți asculta copilul ?