6 cauze principale ale comportamentului „rău” al copilului

Ți s-a întâmplat vreodată să nu înțelegi comportamentul nepotrivit al copilului tău? Ai încercat să-l corectezi fără succes? Ți-ai dorit să găsești o modalitate eficientă prin care să-l faci să înțeleagă impactul gestului său asupra celorlalți sau asupra lui însuși?

Ei bine, mulți dintre noi, părinții, se confruntă uneori cu situații în care copilul se comportă într-un mod neplăcut: lovind, mușcând, insultând, rupând, strigând, solicitând etc. Și, da, aceste comportamente sunt inacceptabile în sine, însă emoțiile și nevoile care stau la originea lor sunt legitime și acceptabile

Provocarea ta, ca părinte, este aceea de a vedea dincolo de aparențe: să te conectezi la nevoile copilului tău înainte de a-i corecta comportamentul.

În acest sens, Margot Sunderland, autoarea cărții „Știința copilului fericit”, ne vorbește despre cauzele principale ale comportamentului „rău” al copilului,  asupra cărora copilul nu are control. 

6 cauze principale ale comportamentului „rău” al copilului

1. Oboseala, foamea și alimentația 

Spre exemplu, lipsa somnului intensifică emoțiile neplăcute generate de stres și poate declanșa un dezechilibru al nivelului zahărului din sânge care afectează starea de spirit și generează agresivitate, anxietate și depresie.

Pe de altă parte, foamea cauzează un dezechilibru hormonal și generează un stres crescut care poate duce la apariția unor crize de furie.

2. Un creier imatur

În timp ce creierul copilului este încă în construcție,  creierul tău ca adult este matur și capabil să ofere cumpătare, empatie, raționament logic, stăpânire de sine, cerințe adaptate, verbalizare, colaborare. Copiii nu trebuie să sufere pentru a se comporta „mai bine” , de aceea, suferința este incompatibilă cu educația, fie că vorbim despre lovituri, fie despre șantaj, amenințări, retragerea iubirii etc. Dimpotrivă, copiii înțeleg și învață mai bine atunci când se simt înțeleși, iubiți, acceptați, respectați.

3. Nevoi psihologice

Specialiștii susțin că 3 nevoi psihologice cântăresc în mod deosebit asupra comportamentului copiilor:

 -nevoia de stimulare;

-nevoia de recunoaștere;

-nevoia de structurare. 

Aceste nevoi au fost aduse în prim plan de către, Eric Berne, părintele analizei tranzacționale care ne semnalează următoarele aspecte:

– lipsa de stimulare este percepută ca stres de către creier; un copil plictisit va avea deci tendința de a adopta comportamente nepotrivite pentru divertisment și stimulare (cearta cu fratele / sora, scrierea pe pereți, ruperea cărților, …). De aceea, pentru a  răspunde plictiselii într-un mod constructiv, o listă de activități stabilite cu copilul în caz de plictiseală poate face minuni;

– nevoia de recunoaștere îi determină pe copii să atragă atenția în orice mod;

– nevoia de structurare este definită de un cadru și de reguli care vor servi drept repere liniștitoare pentru copil; în absența lor, copilul dobândește credințe greșite și urmărește obiective înșelătoare.

4. Emoții puternice prezente sau trecute

Atunci când un copil a experimentat un eveniment foarte puternic emoțional și nu a eliberat acea emoție, aceasta îl va deranja în continuare. Aceste emoții îl copleșesc și îi deconectează creierul superior responsabil de raționamente și  logică.

În loc să-l pedepsești sau să strigi, ceea ce ar răni copilul și ar înrăutăți situația, este esențial să răspunzi la strigătul său de ajutor, să însoțești în emoția sa sau să încerci să pui în cuvinte ceea ce a simțit pentru a elibera astfel emoția.

5. Stresul părinților

Comportamentul unui copil este adesea barometrul emoțional al părinților săi: stres, depresie, furie sau durere. Strigătele și furia copilului pot fi o modalitate de a elibera tensiunea familiei pentru că stresul și emoțiile se răspândesc inclusiv non-verbal.

6. Părinții stimulează părțile rele ale creierului copilului

Strigătele, amenințările, ordinele activează furia primitivă și sistemele de frică în creierul copiilor. Ei răspund cu atac, nedumerire sau fugă.

În schimb, jocul, râsul și mângâierile activează sistemul de vindecare care declanșează eliberarea de opioide liniștitoare.

Concluzie

Comportamentul inadecvat al copiilor este un semnal, nu un afront. Încercarea de a decoda emoțiile și de a le traduce în nevoi nesatisfăcute deschide calea pentru soluționarea non-violentă a conflictelor. Căci, așa cum spune Marshall Rosenberg, “fiecare mesaj, indiferent de conținutul sau forma acestuia, este expresia unei nevoi.” 

De aceea, a asculta cu empatie nu înseamnă neapărat să-i lași pe copii să lovească, să rupă, să strige, să insulte … Este posibil să le amintești regulile fără a-i umili sau a încerca să-i faci să sufere.

În acest context, comportamentele neadecvate ale copiilor sunt întotdeauna indicatori ai ceea ce se întâmplă în interior.

Mai multe informații despre cum poți corecta comportamentul nepotrivit al copilului tău găsești și în acest articol.

Tu cum abordezi acest aspect în educația copilului tău?

 

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

This Post Has One Comment

  1. Simona

    Să nu uităm că de multe ori copiii reproduc ceea ce văd în jur… Deci – mare atenție la anturaj!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes