Copilul nu vine cu un manual de utilizare. Iată o replică pe care o auzim cel mai frecvent. Aşa e, după naştere nu primim şi un ghid care să ne înveţe, pas cu pas, cum să ne creştem copiii, nici Zâna Bună nu pare să ne sară în ajutor.

Totuşi, pe lângă instinctul matern, putem apela la o serie de cărţi de parenting, care ne pot ghida atunci când ne blocăm, iar imprevizibilul ne copleşeşte. Vreau să îţi propun 6 cărţi care îţi vor fi de ajutor, mai ales dacă eşti mămică la început de drum.

6 cărţi de parenting pe care orice mămică ar trebui să le citească

Scrise de specialişti în domeniu, cărţile pe care urmează să ţi le prezint sunt printre cele mai citite din lume şi vin să simplifice etapele pe care o proaspătă mămică le traversează.

1 . Soluţii blânde pentru somnul liniştit al bebeluşilor şi al copiilor – Sarah Ockwell-Smith

Cărți de parentingCând vine pe lume copilul, somnul părinţilor este serios pus la încercare. Ai în jur exemple de copii care nu plâng, care sunt liniştiţi şi care dorm neîntrerupt, în timp ce copilul tău plânge din orice, cu greu doarme 2-4 ore pe noapte şi nu mai ştii cum să îl linişteşti?

Te înţeleg perfect. Săptămâna trecută discutam această problemă cu o bună prietenă. Îmi povestea că e epuizată şi se învinovăţeşte permanent pentru agitaţia copilului.

Aşa am ajuns să descoperim împreună ,,Soluţii blânde pentru somnul liniştit al bebeluşilor şi al copiilor de Sarah Ockwell-Smith, cartea care oferă soluţii eficiente, încurajare şi sfaturi bazate în exclusivitate pe cercetări ştiinţifice.

Ce găseşti în carte: sfaturi despre cum arată programul sănătos de somn al copilului, cum ne învaţă copiii tot ce trebuie să ştim despre obiceiurile lor de somn şi soluţiile pentru rezolvarea frustrărilor legate de epuizare.

Citește și despre 12 lucruri mai puțin știute despre somn

2. Reţete de jocuri – Lawrence J. Cohen

M-am întâlnit cu această carte în anul 2015, când lucram intens cu copiii şi căutam să ţin pasul cu ei. Da, chiar trebuia să ţin cu pasul ei. Avem atâtea de învăţat de la copii!

Fiecare atelier era tot mai complex, cerinţele lor creşteau, curiozităţile la fel, aşa că, în vacanţa de vară, am decis să schimb total formatul atelierelor şi să mă pliez mai mult eu pe nevoile lor, să pun mai mult preţ pe improvizaţie, decât pe pregătirea temelor cu o săptămână înainte.

Reţete de jocuri este una dintre cărţile care m-au ajutat să înţeleg mai bine limbajul şi lumea copiilor. Dacă eşti mămică la început de drum, această carte te ajută să intri în universul copilului, să vezi lumea prin ochii lui şi să găsiţi un limbaj comun – prin intermediul jocului liber. Autorul defineşte jocul ca fiind o transformare a autorităţii părinţilor în egalitate, ceea ce reprezintă esenţa unei comunicări deschise între părinte şi copil.

3. Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor – Gary Chapman & Ross Campbell

Cărți de parenting„Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor” e o carte absolut minunată.

Timpul acordat copilului, cuvintele de încurajare, darurile, serviciile şi mângâierile – acestea sunt cele 5 limbaje de iubire ale copiilor, conform autorilor cărții. Însă, pentru a-i putea oferi copilului ceea ce are nevoie, trebuie să descoperim limbajul iubirii lui. Odată desluşit, comunicarea devine eficientă, liberă, iar dovezile de iubire ale părinților sunt înţelese cu uşurinţă de către cei mici.

Şi dacă aceștia simt că sunt iubiți sincer de către părinți, vor fi mai receptivi la sfaturile lor. ,,Pentru ca un copil să se simtă iubit, trebuie să învățăm să vorbim limbajul său unic de iubire.”, spun autorii Gary Chapman şi Ross Campbell. Totodată, vă recomand să citiţi şi voi, ca părinţi, „Cele 5 limbaje ale iubirii” şi „Cele 5 limbaje ale scuzelor”, de aceiaşi autori.

4. Mami, tati, mă auziţi? – Jacques Salome

„Vorbeşte-mi… am atâtea să-ţi spun” şi „Mami, tati, mă auziţi?” sunt două cărţi pe care le-am primit cadou şi pe care le-aş descrie ca fiind un roller coaster al emoţiilor. Dacă „Vorbeşte-mi… am atâtea să-ţi spun” este o carte ideală pentru cupluri, cea din urmă, „Mami, tati, mă auziţi?”, este o lecţie emoţionantă pentru părinţi.

Cartea dezvăluie complexitatea limbajelor prin care copilul încearcă să se facă înţeles şi să se adapteze vieţii. Autorul ne invită să pătrundem în universul copiilor şi să descoperim darul lor de a ne înţelege – şi a se face înţeleşi – fără cuvinte, doar prin intermediul emoţiilor.

5. Părintele eficient – Thomas Gordon

În cartea sa, ,,Părintele eficient’’,Thomas Gordon prezintă unele dintre cele mai eficiente principii în comunicarea cu copiii: ascultarea activă, negocierea în procesul găsirii unor soluţii care să mulţumească pe toată lumea, rezolvarea conflictelor prin metode care să împace ambele părţi.

Ce vei descoperi interesant în această carte:

  • Modul în care permisivitatea exagerată a părinţilor afectează educaţia copilului
  • Exerciţii şi exemple practice pentru rezolvarea conflictelor
  • Cum pui bazele educaţiei – prin respect, comunicare, atenţie şi ascultare
6. Copilul tău este un geniu – Florin Alexandru

Copilul tau este un geniu recenzieFiecare copil se naşte genial. Depinde de noi să îi susţinem geniul. Iată esenţa acestei cărţi: lucrul cu potenţialul enorm al copilului, pentru a-i creşte încrederea în sine şi a-l ajuta să devină cea mai bună variantă a sa.
Acest volum te va surprinde cu activități practice, simple și distractive, menite să dezvolte acest potențial imens, în numai 30 de minute acordate zilnic. Te invit să descoperi mai multe despre această carte, la doar un click distanţă.

Ce ar mai trebui să ştii

Cărţile de parenting nu sunt dedicate exclusiv mamelor, ci vin cu informaţii preţioase pentru ambii părinţi. Dacă reuşiţi să le citiţi împreună, să discutaţi pe marginea lor şi să evoluaţi împreună, atunci e extraordinar. Lectura plăcută, înţelepciune şi armonie! Bucuraţi-vă de cea mai frumoasă (chiar dacă dificilă) perioadă din viaţa voastră!

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes