Care sunt consecințele negative la vârsta adultă ale relațiilor dăunătoare trăite copilărie?

Prin educația pe care le-o oferim copiilor noștri, transmitem tot ce putem mai bun, dar, mai ales, transmitem ceea ce suntem: de la stări emoționale, la atitudini și comportamente sau la modul în care facem față provocărilor vieții.

În acest context, ca părinte este necesar să conștientizezi care sunt consecințele negative la vârsta adultă ale relațiilor dăunătoare trăite copilărie. Nu există părinți perfecți, cu toții ne străduim, însă a înțelege care sunt urmările comportamentului tău asupra dezvoltării copilului este vital.

Anne-Laure Buffet, terapeut francez, vorbește, în acest sens, despre incapacitatea copilului, devenit adult, de a se adapta cu ușurință și atrage atenția asupra următorelor consecințe:

teama de autoritate – când copilul a învățat să se simtă în mod constant vinovat, judecat, condamnat, el poate fi determinat să caute să-i mulțumească pe ceilalți, să le facă pe plac pentru a fi acceptat;

o lipsă de înțelegere a modului în care se relaționează sănătos – copilului care a cunoscut dragostea doar prin filtrul șantajului și al constrângerii îi poate fi greu să învețe să iubească necondiționat, dar și să accepte să fie iubit sau prețuit doar pentru ceea ce este el, exact așa cum este el.

 De aceea, Anne-Laure Buffet precizează că, odată devenit adult, copilul de ieri „rămâne cu două certitudini care îi condiţionează toate relaţiile: este vinovat că nu a fost iubit; nu este demn de a fi iubit.”

Care sunt consecințele negative la vârsta adultă ale relațiilor dăunătoare trăite copilărie? 1

Așadar, relațiile unui astfel de om sunt marcate de așteptări disproporționate și/sau neîncredere, mergând de la ideea de a fi nevoit să accepte totul până la speranța de a fi salvat, în sfârșit.  Astfel, Caroline Jambon semnalează că, în aceste condiții, unii adulți, victime ale abuzului în copilărie, își vor invada interlocutorul fără să-și dea seama că devin dependente de acesta. Alții vor adopta atitudinile suferite și vor deveni exigenți, disprețuitori, nedrepti sau chiar furioși.

neîncrederea în complimente și în atenția sinceră oferită de cei din jur –  copilul abuzat crește convins că nu merită nimic bun sau plăcut, că nu este demn de a fi iubit, astfel încât complimentele și expresiile de afecțiune îi generează sentimente de teamă, de neîncredere și de respingere.

 Anumite comportamente sunt destul de simptomatice: convins că este o pacoste, copilul devenit adult își cere în mod constant scuze, se gândește să nu deranjeze, nu îndrăznește nici să ceară ajutor, nici să semnaleze o dificultate pentru a evita riscul de a o agrava, se teme de conflict, îi este greu să spună „nu” sau să refuze ceva, nu are încredere în sine și îi este teamă să greșească. Deseori, această persoană reacționează fără un filtru emoțional: un mulțumesc îl exaltă, un reproș îl doboară, după cum afirmă Anne-Laure Buffet.

minimalizarea violenței suferite – astfel de copii, odată deveniți adulți, vor minimaliza violența la care sunt supuși pentru a-i scuza pe părinți. De exemplu, un adult care a fost umilit sau criticat poate crede că este norocos în comparație cu un altul care a primit bătaie. Cu toate acestea, stabilirea acestui tip de scară de valori urmărește protejarea părinților și împiedică o conștientizare sănătoasă, primul pas către eliberare și reziliență.

lipsa de încredere în sine – unui astfel de copil, odată ajuns la vârsta adultă, îi este permanent frică să nu greșească.

Obișnuit să se supună sau chiar să fie devalorizat și denigrat, nu manifestă rezistență la critici, caută recunoașterea acceptând tot ceea ce i se impune, se supune ordinelor nepotrivite, tace dacă i se dau prea multe sarcini de muncă sau dacă superiorii sau colegii îl desconsideră, rezistă unor astfel de situații chiar și cu riscul  epuizări”, așa cum subliniază Anne-Laure Buffet

imaturitatea în relațiile cu proprii copii prin folosirea unor cuvinte sau gesturi folosite impulsiv, inconștient, în ciuda convingerilor puternice referitoare la non-violență.

 Neconștientizarea la timp a naturii anormale, injuste și violente a tratamentului primit, generează apariția riscului de perpetuare a aceluiași comportament. Câți dintre noi nu continuă să afirme: “Și pe mine m-au bătut părinții; și uite ce om am ajuns!” Însă, în spatele unei astfel de atitudini, se ascunde multă durere, multe semne de întrebare și multă neiubire de sine.

Identificarea unor astfel de comportamente cu claritate face posibilă:

– conștientizarea efectelor nocive și nereproducerea lor în continuare;

 folosirea scuzelor în cazul în care ai avut o izbucnire de furie;

– hotărârea de a lua măsuri pentru a preveni ca acest lucru să se întâmple din nou (de exemplu, poți participa la cursuri de comunicare părinte-copil, poți solicita ajutorul unui specialist sau te poți alătura  unei comunități de părinți care să te poată susține sau care să te îndrume corespunzător.

 

Concluzia

Prin urmare, pentru a avea grijă de copilul tău, este esențial să ai grijă de tine însuți mai întâi. Conștientizează impactul pe care l-a avut asupra ta comportamentul părinților tăi, valorifică aspectele pozitive, remediează-le pe cele negative. Și nu uita: copilul tău nu are doar nevoi fizilogice, ci, în egală măsură, are nevoie de afecțiune, de securitate, de supraveghere și va fi întotdeauna receptiv la instrucțiunile date cu dragoste și cu sinceritate, cele care contribuie la bunăstarea lui emotională.

În acest sens, pentru o conectare profundă și reală cu puiul tău, îți propunem să descoperi și ideile surprinse în cartea ”Copilul tău este un geniu!”, scrisă de Florin Alexandru în colaborare cu prof. Florian Colceag.

Tu ai identificat în comportamentul tău de adult consecințe negative ale educației primite în copilărie?

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes