8 reguli de bune maniere pe care orice copil trebuie să le cunoască

copil care mananca paste

Lipsiți de bune maniere? Eu nu cred că există copii obraznici şi lipsiţi de bun simţ, ci doar copii cărora nu li s-au predat la timp anumite reguli. Şi asta înseamnă anumite bune maniere sunt o etapă esenţială din procesul educaţiei.

Atunci când copilul vorbeşte neîntrebat, întrerupe conversaţiile adulţilor, te trage de mânecă să îţi arate ceva sau începe să ţipe în mijlocul unei întâlniri importante, el nu vrea niciodată să fie nepoliticos. De fapt, nici nu ştie ce înseamnă să fii nepoliticos. Singura lui dorinţă este să fie ascultat. Iar aici intervine disciplinarea, momentul în care părintele îi explică răbdător copilului ce înseamnă manierele şi bunul simţ.

8 reguli de bune maniere pe care orice copil trebuie să le cunoască

Înainte de a certa copilul, de a-i reproşa că e lipsit de bun simţ sau a-i atrage atenţia asupra unor lucruri pe care nu i le-am predat înainte, trebuie să  respirăm adânc şi să ne întrebăm dacă el e conştient de faptul că ceea ce face e greşit.

Iată 8 reguli de bune maniere pe care orice copil trebuie să le ştie – încă din primii ani de viaţă.

1. Te rog, de fiecare dată când cere ceva

E simplu să cerem, însă nimeni nu e obligat să ne ofere. Un singur cuvânt poate schimba întotdeauna lucrurile, viziunea asupra unei situaţii şi atitudinea noastră faţă de ceilalţi, precum şi a lor faţă de noi.

Bunul simț rămâne esența bunelor maniereTe rog ar trebui să fie nelipsit din vocabularul copilului. Indiferent că e vorba de o jucărie pe care o cere vânzătorului sau o ciocolată pe care o cere părintelui, cererea trebuie însoţită de te rog.

De ce? Pentru că, doar câţiva ani mai târziu, copilul va fi un adult care va înţelege ce înseamnă respectul şi buna creştere, iar atunci va formula frumos “aş vrea, te rog… dă-mi o cafea va deveni.

Uite cât de multe schimbă un cuvânt. Cele mai solide relaţii se bazează pe respect.

2. Mulţumesc

Mulţumesc este cuvântul magic. Nu doar pentru că stă la baza piramidei bunelor maniere, dar şi pentru că transmite celorlalţi apreciere şi recunoştinţă pentru ceea ce au făcut pentru noi. Copilul trebuie să înveţe să mulţumească. Nu contează că e mic şi e  doar un copil. Mulţumesc ne poate face să simţim că ne sunt înţelese eforturile şi bunele intenţii.

3. Arta conversației

Copiii întrerup adesea conversaţiile adulţilor. Motivul? Au ceva important de spus, din punctul lor de vedere, așadar vor neapărat să fie ascultaţi. Nu e cazul să îi certăm, însă e esenţial să le explicăm că pot întrerupe conversaţia doar când este o situaţie cu adevărat urgenţă. Totodată, nu uita să îl asiguri că îl vei ajuta să rezolve problema imediat ce închei conversaţia. Astfel copilul va şti că îl asculţi şi va exersa şi răbdarea.

4. Scuză-mă

Scuză-mă, atunci când vrea să intre într-o conversaţie sau să o întrerupă, pentru un motiv sau altul, reprezintă o metodă extraordinară de a se face ascultat fără să apară ca lipsit de bun simţ. Întreruperile urmate de scuze sunt binevenite, captează atenţia, iar copilul va fi ascultat şi integrat în conversaţie.

Iată ce simplu este să îl ajutăm pe copil să se integreze într-o conversaţie, să fie ascultat, să îi fie acceptate ideile  – totul într-o manieră politicoasă.

5. Diplomația

fetite care barfesc

Sigur te-ai întâlnit, măcar o dată, cu o persoană care s-a grăbit să îţi spună că te-ai îngrăşat, că îţi stă urât părul sau că eşti slabă moartă. Astfel de opinii exprimate fără rețineri jignesc și chiar pot distruge relații.

Copilul ar trebui să înveţe, încă din primii ani de viaţă, ce înseamnă diplomația. Motivele pentru care oamenii arată într-un fel sau altul nu sunt de judecat, deci remarcile negative sunt de evitat.

Cum le explicăm acest lucru copiilor? Foarte simplu. Cu toţii suntem diferiţi şi nu trebuie să aducem jigniri nimănui.

6. Să evite situația în care ar fi musafirul nepoftit

Copilul trebuie să înveţe să bată la uşă. Indiferent că e vorba de uşa de la baie, uşa de la camera părinţilor sau orice altă uşă din camera sau din spaţiile străine în care ajunge. Bătând la uşi va înţelege că poate evita situaţii neplăcute, iar explicându-i că nici lui nu i-ar plăcea ca altă persoană să intre peste el fără să bată înainte la uşă.

7. Să nu râdă de ceilalţi

În rândul copiilor, bullyingul este foarte des întâlnit.  Dar, ştiai că foarte mulţi copii obişnuiesc să se poarte urât cu ceilalţi, să îi jignească şi să îi umilească… pentru că aşa au văzut acasă? Sau pentru că nimeni a fost acolo pentru a le asculta nevoile?

Ne e greu să credem, dar astfel de lucruri se întâmplă.  Este de datoria noastră, a părinţilor, să le explicăm celor mici că avem cu toţii defecte, iar fiecare om trebuie iubit pentru ceea ce este. Empatia este valoarea care îi învaţă pe copii cum să se comporte cu ceilalţi. Iată cum ajungem din nou la importanţa inteligenţei emoţionale în viaţa copiilor şi în viaţa de familie! Apropo de inteligența emoțională, dacă vrei ca să investești în inteligența emoțională a copilului tău, aruncă o privire peste EQ Game.

8. Să nu vorbească niciodată cu gura plină

familie la masaCând cineva vorbeşte cu gura plină, toţi cei din jur pot vedea ce mănâncă. Mai mult decât atât, resturi din mâncare pot ajunge în farfuriile celorlalţi…şi nimeni nu îşi doreşte asta.

Încă din primii ani de viaţă copilul trebuie să înveţe să mănânce cu gura închisă şi să nu vorbească în timp ce are gura plină.

Evident, nu vom instaura această regulă cu forţa, nici cu jigniri şi ceartă, ci explicându-i consecinţele – imediate şi pe termen îndelungat.

La vârsta adultă, un astfel de comportament ar putea să îl marginalizeze. Sau, mai rău, cineva se va găsi, fără îndoială, să îi atragă atenţia la o întrunire cu un număr mare de persoane, lucru destul de neplăcut.

Ce ar mai trebui să ştii

Bunele maniere nu sunt valori care se învață de la sine. Pentru ca fenomenul de autoeducare să poată avea loc, în copilărie este esenţial să le predăm copiilor regulile de bază care construiesc sistemul bunelor maniere.

Copiii învaţă foarte repede şi sunt foarte deschişi educaţiei. Rolul părinților în predarea bunelor maniere este esențial. Pentru binele copilului şi viitorului adult.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes