Nu numai că alăptarea ajută organismul să se refacă mai bine şi mai rapid după naștere, dar te poate ajuta să te protejezi împotriva anumitor boli. Femeile care alăptează sunt, după rezultatele studiilor, mai ferite de anumite forme de cancer, cum ar fi cancerul de sân. Există multiple beneficii ale alăptării la care nici nu v-ați fi gândit!

În acest sens, Academia Americană de Pediatrie recomandă alăptarea exclusivă timp de șase luni.

5 beneficii ale alăptării  – pentru sănătate

Alăptarea este un subiect de mare interes şi circulaţie. În timp ce unele femei aleg să nu îşi hrănească la sân copilul, altele optează pentru aceasta în exclusivitate.

mama trista

Dacă eşti proaspătă mămică şi nu eşti hotărâtă cu privire la această opţiune, acest articol te va ajuta să iei decizia care ţi se potriveşte şi, mai mai mult decât atât, îţi va prezenta beneficiile alăptării pentru sănătate.

Decizia de a alăpta ar trebui să-ți aparțină în totalitate, nimeni nu îţi poate spune să faci altfel decât simţi, însă, indiferent care va fi alegerea ta, e bine să cunoşti 5 dintre cele mai importante beneficii ale alăptării pentru sănătatea ta.

Iată care sunt acestea

1. Alăptarea te ajuta să îţi controlezi greutatea corporală

Kilogramele în plus reprezintă, pentru multe femei, o problemă destul de apăsătoare. Iar dacă şi timpul este redus considerabil, atunci orele de sport de la sală ies din discuţie. Știai însă că poţi arde calorii şi poţi slăbi sănătos… alăptând?

Potrivit Departamentului pentru Sănătatea femeii SUA, numărul caloriilor arse zilnic în timpul alăptării variază între 300 şi 500, în condiţiile în care proaspăta mămică poate consuma aceeaşi cantitate de mâncare ca înaintea sarcinii.

5 beneficii ale alăptării pentru sănătate

Pentru că tendinţa spre obezitate este destul de frecventă, alăptarea şi o dietă echilibrată, bogată în alimente sănătoase reprezintă trucuri simple şi extrem de eficiente pentru controlul greutăţii.

Nu încerca să te înfometezi, prea multe mame fac acest lucru, însă, mai ales după naştere, organismul are nevoie să primească nutrienţii necesari refacerii. Alege slăbirea sănătoasă, alăptează!

2. Alăptarea protejează împotriva bolii autoimune

Trăim în secolul în care bolile autoimune sunt aproape la fel de frecvente ca o banală răceală. Iar la acest capitol, femeile sunt cele mai expuse.

Odihna, reducerea considerabilă a stresului şi o dietă pretenţioasă sunt doar trei dintre factorii principali care pot ţine bolile autoimune sub control.

Însă alăptarea face minuni. Scleroza multiplă, artrita reumatoidă şi bolile tiroidei sunt mai scăzute în rândul femeilor care alăptează şi aleg să nască natural, potrivit Departamentului pentru Sănătatea femeii SUA.

Deşi unele femei aleg să alăpteze uneori vreme de un an sau mai mult, chiar şi cele 6 luni sunt benefice, aşa că ai putea lua în calcul alăptarea pentru că vrei, cu siguranță, să ai grijă de sănătatea ta după naştere. În plus, pe lângă bolile autoimune, alăptarea scade riscul cancerului la sân, endometrial şi ovarian.

3. Alăptarea reduce riscul diabetului

În timpul sarcinii şi imediat după naştere, foarte multe femei dezvoltă diabetul gestațional. Ceea ce poate nu știai este că alăptarea reduce riscul femeilor de a dezvolta diabet de tip 2 cu aproape 50%. Din nou, chiar și alăptarea timp de mai puțin de șase luni este benefică, oferind un efect protector asupra celulelor pancreatice care controlează nivelurile de insulină din sânge.

Întotdeauna sănătatea merită atenţie sporită, iar să previi e mai important decât să tratezi.

Cercetătorii sfătuiesc proaspetele mame să îşi analizeze istoricul familial, iar dacă există în familie persoane afectate de orice formă de diabet, să ia şi mai mult în considerare opţiunea alăptării pe o perioadă de minimum şase luni.

4. Alăptarea poate întârzia menstruaţia

Întârzierea sănătoasă şi naturală a menstruaţiei este un alt beneficiu al alăptării.
În cazul mamelor care nu alăptează, menstruaţia se reia între patru şi opt săptămâni de la naştere, în timp ce, în cazul mamelor care alăptează, ovulația se va petrece undeva între 3 şi 5 luni de la naștere.
În plus, alăptarea reduce sângerarea uterină imediat după naştere, uterul micşorându-se şi reducând cantitatea de sânge pierdută.

5. Alăptarea previne şi tratează depresia postnatală

 beneficii ale alăptării - mama si copilul tikabooFaptul că alăptarea uneşte mama şi copilul într-o legătură unică, puternică şi specială… nu mai este un secret.

Însă, pe lângă consolidarea acestei relaţii speciale – care se construieşte prin simplul act al alăptării, alăptarea eliberează oxitocina, hormonul fericirii, şi le ajută pe mame să prevină şi să trateze depresia postnatală, oferindu-le o viziune mai optimistă şi relaxată asupra lumii.

Tu cum ți-ai imaginat că vei fi ca părinte? Suntem siguri că fiecare crede că va fi un părinte bun. Dar copilul? Cum îți imaginezi că va fi peste un timp? Frumos? Deștept? Ambele? Noi spunem că va fi un geniu. Copilul tău este un geniu este o carte pe care orice părinte ar trebui să o citească pentru binele copilului său.

Concluzie

Alăptarea este un act firesc, simplu, însă încărcat de beneficii, atât pentru sănătatea fizică, cât şi pentru cea psihică, consolidând relaţia emoţională dintre mamă şi copil.

Indiferent de alegerea ta, ia în considerare beneficiile prezentate mai sus – te-ar putea ajuta să obții un stil de viaţă echilibrat şi sănătos.

Bucură-te de cea mai frumoasă perioadă din viaţa ta şi împarte această bucurie cu copilul tău. Alăptarea te ajută să construieşti iubire fără limite. Alăptarea e cel mai frumos secret dintre mamă şi copil.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse