Bunele maniere și politețea NU sunt învechite, iar copilul tău trebuie să ştie asta! (1)

Nu de puţine ori aud părinţi spunând:

Ce atâta cu inteligenţa asta emoţională, eu îmi cresc copilul cum consider eu, peste tot numai inteligenta emoţională. Şi la ce bun? Cu ce mă ajută pe mine educaţia asta modernă? M-am săturat de parenting şi inteligenta emoţională.”

Şi ştii de la cine aud astfel de replici? Niciodată de la părinţii care încearcă să se îmbunătăţească permanent, care au copii cu bun simţ şi care îşi fac timp să se privească atent în oglindă, să se analizeze şi să se corecteze.

bunul simt in educatie

Le aud de la părinţii care îşi iau copiii la restaurante şi îi lasă să urle, să alerge nestingheriţi printre mesele altora, să dărâme farfurii şi să jignească ospătarii.

Le aud de la părinţii care permit orice copiilor, care îi lasă nesupravegheaţi pe la mesele altora, care le permit să deranjeze pe toată lumea din jur şi să spună scurt

„Sunt copii, ce vreţi?”

Bunele maniere și politețea nu sunt învechite

Eu, una, trebuie să recunosc că sunt epuizată de mentalitatea unor astfel de părinţi. Când copilul vine la masa mea, muşcă din mâncarea mea şi mi-o lasă în farfurie, la loc, evident că nu mă deranjează copilul.

Mă deranjează atitudinea părinţilor – care zâmbesc satisfăcuţi şi se mândresc cu copilul lor simpatic şi descurcăreţ.

Asta în cazurile fericite, când părinţii măcar ştiu unde le sunt copiii.  Mai sunt şi cazurile în care părinţii nici nu îşi văd copiii – sau vor să stea liniştiţi câteva ore şi să nu ştie de ei.

Bineînţeles, dacă îndrăzneşti să le duci copilul la masă sau să le atragi atenţia, îl vor pupa şi ţie îţi vor spune că i-ai jignit, copilul lor are dreptul să facă orice, iar dacă ţie nu-ţi place, poţi pleca tu.

Şi uite cum ajungem din nou la inteligenţa emoţională, baza şi motorul unei bune creşteri, fundamentul unui copil care va deveni un adolescent şi un adult cu bun simţ, manierat.

Bunul simţ este esenţa bunelor maniere

„Astea nu mai sunt vremuri pentru bun simţ, lasă, mai bine să fie aşa, tupeist şi băgăcios, decât fraier, să râdă toţi de el, să-l ia peste picior. Mai bine să-i ia el pe ceilalţi peste picior.”

Să ştii că sunt foarte multe mame care gândesc aşa. Pentru care legea junglei e cea mai bună educaţie, iar principiul „scapă cine poate” este baza valorilor morale şi bunelor maniere pe care acestea le transmit copiilor.

Parcă nu-ţi vine să crezi, nu? Sincer, nici mie. Dar nu vorbesc niciodată doar din cărţi, împărtăşesc doar din experienţa personală. Şi trebuie să îţi recunosc că am întâlnit multe situaţii frustrante până acum.

Pentru că în societatea în care trăim, bunele maniere şi bunul simţ sunt frecvent confundate cu naivitatea şi, în mod surprinzător, chiar cu flirtul sau linguşeala, mulţi aleg altă cale decât aceea a educaţiei clasice.

Însă… oricât aş auzi că astea nu mai sunt vremuri pentru bun simţ, eu cred că bunul simţ rămâne esenţa bunelor maniere.

Bunele maniere și politețea NU sunt învechite, iar copilul tău trebuie să ştie asta! (1) 1

Empatia şi bunul simţ

Dacă te întrebi ce legătură este între empatie şi bun simţ, am să-ţi răspund ca una de interdependenţă. Empatia îi permite copilului să îi înţeleagă pe ceilalţi, să se imagineze în locul lor şi să îi pese. Practic, empatia îl educa pe copil să îi pese, deci să acţioneze cu bun simţ şi maniere, pentru bunăstarea celorlalţi, nu din obligaţie.

Am cunoscut şi copii care, din teama de a nu deranja pe nimeni, din dorinţa de a se ridica la nivelul aşteptărilor părinţilor, de a face o impresie bună şi a nu fi apoi criticaţi, mulţi copii sunt manieraţi şi acţionează cu bun simţ…

manierele in educatia copilului

Însă… imediat ce nu mai sunt în prezenţa părinţilor, manierele dispar odată cu teama.

Aici intervine empatia: educarea copiilor pentru a le pasă, pentru a alege conştient bunul simţ, nu din teamă, obligaţie sau respectarea unor rigori sociale.

Când vorbim despre educaţie, dincolo de pregătirea intelectuală temeinică, trebuie să creştem copii empatici, inteligenţi emoţionali, pregătiţi pentru viaţă şi conştienţi de sine şi de meniul înconjurător.

Astfel, spiritul empatic trebuie să predomine, iar transpunerea copilului în împrejurări în care se afla ceilalţi, trebuie să reprezinte un temei al unei educaţii sănătoase şi complete.

Cele mai profunde şi rapide transformări de ordin psihologic au loc până în jurul vârstei de 18 ani. Adică exact timpul în care copilul este acasă, sub atentă îndrumare a părinţilor.

Cum îţi înveţi copilul bunul simţ

Modul în care transmiţi bunul simţ este esenţial.

Constrângerea nu numai că nu ajută – pentru că, aşa cum am discutat mai sus, imediat ce copilul nu mai este sub atentă supraveghere a părinţilor…se simte liber să se manifeste cum considere, dar este şi un puternic factor generator de frustrare: copilul nu este el însuşi, trebuie să se prefacă permanent, (aşa apare şi nevoia de a minţi părinţii), apoi caută înţelegere şi susţinere în alte medii, iar probleme se complică tot mai mult.

Aşadar, constrângerea trebuie încercuită cu inteligenţa emoţională, mai exact cu o ramură esenţială a acesteia: empatia.

Mulţi părinţi se lauda cu faptul că au copii care nu le răspund niciodată, care nu suflă în faţa lor, deci iată un semn că i-au educat bine. Cel puţin aşa cred ei. Realitatea însă…nu e tocmai aceasta. Respectul trebuie să plece de la părinţi către copii.

cum invatam copiii bunul simtTrebuie să existe comunicare, explicarea a ceea ce înseamnă bunul simţ, în ce fel comportamentul nostru îi poate afecta pe ceilalţi, de ce e esenţial să ne respectăm reciproc, cum putem face asta şi cât de importante sunt bunele maniere.

M-am întâlnit în parc, recent, cu un copil care scuipa pe jos toate cojile seminţelor. Vrei să ştii care a fost replică părinţilor lui? E copil! De-aia există angajaţi care să măture stradă, de-aia sunt plătiţi.

O, nu, nu dragi părinţi, lucrurile nu stau deloc aşa

Când încetăm să mai folosim scuza,,e copil, e mic, nu ştie ce face’’, avem o şansă de a pleca la drum cu dreptul. Dacă vom spune că e mic şi e în regulă ce face, pentru că nu ştie, copilul va continua să facă aceleaşi lucruri la infinit.

În schimb, dacă îl corectezi cu blândeţe şi îi explici impactul faptelor sale, propunându-i exerciţiul de a se pune în locul celorlalţi, copilul va începe să înţeleagă relaţia cauză-efect, empatia şi, implicit, bunul simţ.

Iată 10 paşi simpli prin care să-l înveţi pe cel mic bunul simţ
  1. Învaţă-l puterea lui ,,mulţumesc
  2. Explică-i importanţa lui,, te rog’’
  3. Mâncaţi împreună şi învăţaţi bunele maniere la masă
  4. Explică-i importantă şi puterea scuzelor
  5. Educă-i bunătatea şi învaţă-l că nu e în măsură să-i judece şi să-i jignească pe ceilalţi
  6. Predă-i blândeţea şi importantă de a se oferi să îi ajute pe ceilalţi
  7. Învaţă-l să facă un compliment – şi explică-i cât de important este ca un compliment să fie sincer, să vină la momentul potrivit şi să vină din suflet
  8. Învaţă-l să mănânce frumos şi, evident, explică-i utilitatea acestor maniere
  9. Învaţă-l să fie politicos cu ceilalţi şi ai grijă să îi explici că politeţea nu îl va face un inadaptat, chiar dacă mulţi vor fi tentaţi să-i demonstreze contrariul. Aici trebuie să îl înveţi şi cum să îşi aleagă anturajul.
  10. Fii cel mai puternic model al copilului tău
Până la vârsta de 6 ani, fiecare copil ar trebui să cunoască aceste reguli fundamentale ale bunului simţ, iar manierele vor fi – automat – un efect natural al acestuia

Nu vreau să mă crezi pe cuvânt, te rog să experimentezi, să încerci şi să te bucuri de practică. Să te convingi singură.

Îţi recomand ghidul complet de inteligenta emoţională. Te va ajuta să creşti un copil reuşit. Aruncă un ochi aici şi citeşte mai multe.

bunele maniere la masa

O să-ţi spun – foarte pe scurt, o situaţie care mi-a dat mari bătăi de cap. În faţa mea, o familie a aruncat ambalajele unor cornuri cu ciocolată…direct pe jos, peste umăr. Au şters copilul la gură şi pe mâini, apoi i-au smuls şi lui ambalajul din mână şi l-au aruncat tot pe jos.

Deşi nu intervin în astfel de situaţii – şi mă prefac că n-am văzut nimic, lucru care nu e tocmai în regulă, de data aceasta nu m-am putut abţine. Le-am spus că le-au căzut ambalajele, pe un ton destul de lesne de înţeles. Dar surpriza a venit când s-au uitat la mine, absolut debusolaţi, şi mi-au spus: nu, nu le-am scăpat, nu ne mai trebuie.

Puterea exemplului rămâne cea mai eficientă metodă de educaţie, cu rezultate extraordinare. Nu te aştepta ca un copil să îţi urmeze sfatul, ci exemplul. În special în cazul copiilor foarte mici, unde poate fi mai dificil să aplici teoria, puterea exemplului şi jocul sunt instrumentele care te vor ajuta să obţii rezultate.

Ce ar mai trebui să ştii

De ce empatia şi bunul simţ sunt interdependente?

Bunul simţ este principiul fundamentul al politeţii, manierelor şi al unei educaţii sănătoase. În casă, la şcoală, în parc şi în orice împrejurare, bunul simţ poate face diferenţa între copii. Nu situaţia financiară, nici hainele pe care le poartă, nici cursurile extraşcolare urmate.

Regula principală a empatiei: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Când ai predat copilului această lecţie simple, sub forma unei poezii uşor de reţinut, el a înţeles empatia şi, implicit, bunul simţ. Manierele sunt doar o urmare fericită.

bunele maniere la copii

Respectul nu trebuie să vină doar ca urmare a unor reguli, din obligaţie ci mai degrabă ca înţelegere interioară a unui comportament sănătos – pe care copilul să vrea de bunăvoie să îl aplice. Nu forţat, nu sub presiune, nu fără să înţeleagă de ce.

Responsabilitatea ta este să îi predai acest comportament, să te asiguri că îl înţelege şi să îl aplicaţi împreună.

Să faceţi totul să fie simplu, să comunicaţi deschis, să fii exemplul pe care i-l oferi lui.

Întregul proces de educare are la baza inteligenta emoţională: cum relaţionam cu ceilalţi, cum le vorbim celorlalţi, cum îi ascultam, cum ne-am simţi dacă am fi în locul lor, cum putem dezvolta relaţii sănătoase.

Te invit să rămâi conectată la postările viitoare. Urmează partea a doua a articolului, un ghid practic prin care să îl înveţi pe cel mic bunul simţ – fără presiune, fără stres, cu deschidere şi empatie.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

This Post Has 4 Comments

  1. Nicoleta

    Sint o gramada de lucruri pe care eu nu le stiam si ctedeam ca e bine.sfaturi nemaipomenite multumesc din suflet

  2. Carmen

    “foarte multe mame care gandesc asa”, “sa te convingi singura”-articolul pare adresat mai degraba femeilor decat parintilor in general. Ce e cu tatii? Consider ca si ei au obligatii fata de copii.

    1. Mamica nepricepita, dar dornica sa invete

      Prima legatura a copilului este cu mama. Consider ca este important sa ‘ ne corectam/educam’ pe noi, deoarece suntem responsabili de noi si faptele noastre inainte de toate! Suntem exemplu pentru copil, sot, parinti, societate…..sa fim propriul exemplu!

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes