Ajutor! Nu ştiu ce să fac cu tristeţea mea…

Într-o zi mohorâtă de toamnă, un băieţel de vreo 4 anişori, cu ochii în jos, evitant, plâns, lipsit de vlagă şi cu uimerii aduşi în faţă, stătea pe o bancă în faţa casei  în care locuia şi strângea în braţe o bucată de material…. era un material vechi, ros pe margini, care fusese odată roşu probabil însă acum era destul de decolorat de trecerea anilor şi după numeroase spălări.

Era îmbrăcămintea prietenului lui cel mai bun, un iepuraş alb şi pufos, cu ochii roşii şi lăbuţele roz pe care îl primise de la mama încă de când avea 2 ani. Dar acum nu mai rămăsese din el decât hăinuţa veche, decolorată…pe iepuraş l-a pierdut.

Au încercat să-l consoleze şi mama, şi tata, ba şi nişte vecini s-au băgat, care mai de care cu soluţii, cu sfaturi, cu ruşinare chiar (ce tot plânge atâta că doar nu e fetiţă!) cu promisiuni de a-i cumpăra un alt iepuraş, invitaţii la îngheţată sau ciocolată caldă, orice numai să nu-l mai vadă atât de trist şi abătut, atât de diferit faţă de băieţelul blond mereu surâzător, plin de energie şi chef de joacă pe care-l ştiau.

 În faţa tristeţii avem tendinţa să evităm, să distragem atenţia, să facem orice numai s-o alungăm!

După cum v-aţi dat seama, băieţelul din povestea noastră poate fi oricare din copiii noştri sau chiar noi, cu toţii simţim tristeţea, fie ea pentru câteva minute, câteva ore sau, în cazuri, mai serioase, perioade mai lungi de timp.

Tristeţea este o emoţie adaptativă declanşată de o pierdere, pierdere a unor obiecte personale,  a sănătăţii, a unor prietenii sau relaţii importante, a efecţiunii, a poziţiei socială, a siguranţei ori a unei lumi cunoscute, familiare şi, una dintre cele mai dureroase experienţe trăite de fiinţele umane, pierderea unei fiinţe dragi.

 Mesajul tristeţii

Ca în cazul tuturor emoţiilor, fie ele plăcute sau mai puţin plăcute, tristeţea este un mesager, ea apare pentru a ne reaminti ce este important pentru noi, care sunt lucrurile ce dau sens vieţii noastre, care sunt valorile noastre.

Când ne simţim trişti ne vine să plângem (indiferent de motiv), simţim în tot corpul o oboseală, o stare de leşin, o lipsă de energie şi manifestăm dezinteres faţă de toate acele lucruri care altă dată ne făceau plăcere.

Paradoxal, deşi avem tendinţa să ne izolăm când simţim tristeţe, cel mai bun leac este conectarea umană, relaţionarea şi confortul psihic şi emoţional oferit de cei apropiaţi nouă.

Tristeţea vine şi cu câteva beneficii surpinzătoare

Când suntem fericiţi ne dorim să păstrăm cât mai mult această stare, evident iar când suntem trişti suntem mult mai motivaţi să schimbăm ceva în vieţile noastre, să îmbunătăţim lucrurile care ne nemulţumesc, care ne ţin pe loc sau ne provoacă durere.

De asemenea, pentru că suntem mai atenţi la detalii şi avem tendinţa să gândim mai profund în momente de tristeţe,  suntem mai obiectivi în legătură cu evaluarea situaţiilor şi a oamenilor ceea ce ne oferă o perspectivă mai largă, ne ajută să evităm extremele: nu ne închipuim ce e mai rău sau ce e mai bine despre oameni.  (Joseph Paul Forgas, Ph.D.)

Tristeţea se ascunde privirilor, de multe ori

Fără o conştientizare şi o analiză atentă a motivului durerii noastre, putem să confundăm tristeţea cu alte emoţii, şi tratând doar emoţia de suprafaţă să nu decodificăm mesajul, să nu ajungem la rădăcina problemelor naostre.

  • Furia apare când îi învinuim pe alţii pentru tristeţea noastră;
  • Ura este o încercare de a scăpa de tristeţe atribuind-o altcuiva;
  • Ruşinea apare când ne poziţionăm pe noi înşine ca vinovaţi ai pierderii;
  • Depresia apare când suntem blocaţi în sentimentul de pierdere prea mult timp.

Cum tratăm tristeţea copiilor noştri

Mulţi dintre noi se identifică cu copilul, simţind durerea pierderii respective şi vor face orice pentru a  „rezolva problema” şi a opri plânsul. Ne este foarte greu să acceptăm plânsul copiilor deoarece noi am fost crescuţi într-o cultură unde plânsul era văzut ca o slăbiciune, o vulnerabilitate (cu precădere pentru băieţi) şi nu era permis ori văuit cu ochi buni.

Însă tendinţa noastră de a interveni şi a recurge la tot felul de strategii pentru a alunga descărcarea durerii  şi manifestarea tristeţii se poate dovedi, pe termen lung, păguboase. Prin invalidare ori negarea emoţiei, ai noştri copiii nu vor învăţa să-şi accepte emoţiile, le vor evita şi ocoli (ceea ce duce la intensificare, nu la dispariţie) şi nu vor învăţa cum să interpretreze emoţia şi s-o gestioneze într-un mod sănătos.

Antoine de Saint Exupery spunea:

“Durerea este una din vibrațiile care dovedește existența vieții”

Cum ne ajutăm copiii să gestioneze sănătos tristeţea:

  1. Transmiteţi mesajul că tristeţea este normală, este în firea omenească şi este inevitabilă. Nu vă temeţi să împărtăşiţi exemple ale unor situaţii când voi v-aţi simţit trişti şi ce soluţii de gestionare aţi folosit;
  2. În faţa oricărei emoţii puternice, cum este şi tristeţea, folosiţi conectarea şi empatia. Mai multe exemple de răspunsuri empatice găsiţi în infograficul de mai jos. Folosiţi descrierea situaţiei şi a emoţiilor şi evitaţi judecăţile (fără dar), sfaturile şi soluţiile salvatoare;
  3. Ajutaţi copilul să numească emoţia pe care o simte, să verbalizeze ceea ce simte; puteți folosi jocul EQ Game – Alfabetul Inteligenței Emoționale pentru a dezvolta această parte.
  4. Evaluaţi cât este de pregătit copilul pentru a discuta despre motivul care l-a întristat. Unii copii au nevoie de mai mult spaţiu şi timp pentru a-şi procesa emoţiile. Dacă este pregătit, oferiţi-i ascultare autentică şi susţinere, fără judecăţi, evaluări sau soluţii.
  5. Folosiţi, împreună cu ei, diverse strategii de calmare precum respiraţia adâncă, să scrie într-un jurnal sau să deseneze emoţia, folosirea exerciţiilor fizice, a mişcării, folosirea unei mingii anti-stres sau o îmbrăţişare;
  6. Folosirea de mantre pentru calmare, recentrare: Nu e o tragedie, Pot să trec peste asta, Sunt ok. Este util să faceţi aceste exerciţii şi în scris, înainte de declanşarea tristeţii;
  7. Când eşti trist te simţi sleit de puteri şi-ţi vine să nu faci nimic. Dar cu cât stai mai mult făcând..nimic şi te gândeşti mai mult la tristeţea ta, cu atât va părea mai mare şi mai fără ieşire. Folosiţi mişcarea, întâlnirile cu oamenii, joaca, ca motive de a ieşi din acest cerc vicios.
  8. Reconstituirea poveştii este o formă minunată, chiar terapeutică, de a procesa o întâmplare, o emoţie sau o dificultate. De multe ori, evenimentele din viaţa noastră sunt complexe şi totul apare ca un puzzle în capul nostru, iar poveste are darul de a aranja piesele puzzleului astfel încât să înţelegem, să interiorizăm şi să acceptăm ceea ce trăim. Pentru copiii mai mici este util să punem noi în cuvinte, să verbalizăm, să traducem în termeni simpli şi uşor de înţeles cele întâmplate.
  9. Foloseşte roata minţii. Una din strategiile formulate de Dr. Daniel Siegel care are legătură cu integrarea creierului, este un exerciţiu de introspecţie. Sugeraţi-i copilului că mintea lui este ca o roată de bicicletă; pe margine se află toate acele lucruri la care se poate gândi în acel moment: motivul tristeţii, povestea amuzantă pe care i-a citit-o mama la culcare, joaca de la şcoală, pasiunea lui pentru înot, tema de la matematică, oboseala etc. Rugaţi-l să închidă ochii, să respire adânc de câteva ori, şi să se concentreze pe o altă parte a roţii, care îi face plăcere. După ce va deschide ochii, copilul va realiza că poate folosi roata conştientizării pentru a se concentra şi pe alte sentimente şi gânduri şi că asta îi poate schimba starea din interior.

Ajutor! Nu ştiu ce să fac cu tristeţea mea... 1

Tratarea emoţiei. Avem de ales

Evident putem să prelungim starea indusă de tristeţe, să o hrănim cu gândurile noastre pesimiste, să ne victimizăm.

Adesea oamenii au tendinţa de a se afla la extreme, fie le minimizează, fie le dramatizează, când soluţia este, ca de obicei, calea de mijloc, să ne permitem să simţim acea emoţie, să-i analizăm mesajul şi cauza şi să aflăm resurse nebănuite în noi înşine.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes