Copilul meu  are nevoie de tot ce-şi doreşte?

„Vreau păpuşa aceea, mami! O vreeeaaau, e aşa de frumoasă! Haide, mi-o iei, teeee roooog….” sau „Tati, vreau şi eu telefon smart,  toţi copiii de la mine din clasă au smart phone, eu de de nu am voie? Eu trebuie să mă chinui cu butoanele astea de pe vremea voastră, nici nu are conexiune la net, nu pot să mă joc în reţea cu colegii…Te rog, teee rooooog, ia-mi şi mie! ”

Anul e plin de sărbători şi motive de a ne goli cardurile pentru a lua cadouri copiilor, de la ziua de naştere, ziua de nume, Crăciunul, Paştele, prima zi de şcoală, încheierea anului şcolar sau chiar 1 iunie, ziua copilului.

Iar comercianţii ne pregătesc oferte speciale, cu fiecare astfel de ocazie ca nu cumva să uităm să cumpărăm roboţelul de jucărie sau păpuşa de la magazinul X – cu care copilul se va juca maxim 3 zile – hăinuţele inscripţionate cu personaje de desene animate (cum au toţi de la grădi) sau chiar ultimele jocuri video sau gadgeturi că deh, toţi copiii de la şcoala copilului deja au, doar nu vrem să se frustreze!

Vă mărturisesc că nu provin dintr-o familie cu bani, am avut 3-4 păpuşi toată copilăria, puţine hăinuţe cumpărate (nu prea se găseau), noroc cu mama care se pricepea la croitorie şi îmi mai făcea câte o rochiţă de prinţesă pentru o nuntă în familie (nu pentru mers la joacă) sau câte o fustă de lambada (pentru serbarea de sfârşit de an în clasa a II-a).

Am avut o copilărie cu mult timp petrecut afară, cu joacă liberă, cu căţărat în copaci şi mers la scăldat la ţară, cu bunici în zonă de munte unde munceam pe rupte la fân dar ne şi distram cu expediţii prin pădure, focuri de tabără, şeptică, muzică şi prieteni, până târziu în noapte…o copilărie fericită zic eu!

Şi acum, ca mamă a doi copii, încerc să le ofer copiilor dragostea şi atenţia mea, o direcţie sănătoasă de creştere şi educaţie, bucurii şi amintiri împreună, şi, pentru că vremurile s-au schimbat, la fel şi posibilităţile materiale, ar trebui să-i cumpăr fiică-mi 20 de păpuşi pe an, să umplu casa de puzzle-uri şi jocuri (de-astea chiar n-am avut mai mult de 2-3) şi să-i umplu şifonierul cu 20-30 de rochiţe, dintre cele mai preţioase….

De fapt NU, chiar NU trebuie să fac asta şi nici Nu o fac şi ştiţi de ce? În primul rând, nu vreau să proiectez nevoie şi lipsurile copilăriei mele asupra propriul copil, apoi toate aceste jucării, hăinuţe pretenţioase şi alte cadouri sunt doar dorinţe, dorinţe trecătoare şi schimbătoare, iar copilăria lor va fi fericită în măsura în care nevoile lor sunt îndeplinite.

Dorinţe versus nevoi

De ce au nevoie cu adevărat copiii noştri? Ce îi face fericiţi? Ce le aduce bucurie? Cum se simt ei iubiţi şi apreciaţi?

Sunt convinsă că majoritatea părinţilor îşi pun aceste întrebări şi îşi cunosc destul de bine copilul încât să vadă nevoia de sub dorinţa exprimată: încă o jucărie, şi nu confundă nevoile cu dorinţele sau, mai grav, nevoile noastre neîmplinite pe care le proiectăm asupra copiilor noştri.

Nevoia este o necesitate, o trebuinţă ce se cere satisfăcută pentru a asigura sănătatea fizică, psihică şi supravieţuirea. Lipsa satisfacerii unei nevoi poate pune viaţa în pericol ori sănătatea fizică şi psihică.

Pe de altă parte, dorinţa este o stare sufletească, o aspiraţie, o tendinţă interioară spre obţinerea, realizarea unui lucru. Dorinţa este ceva la care persoana râvneşte dar fără de care poate trăi, poate supravieţui. Neîndeplinirea unei dorinţe poate duce la sentimente de frustrare, tristeţe, furie ori dezamăgire însă nu reprezintă un pericol asupra vieţii persoanei.

Care sunt nevoile de bază ale copiilor?

Copilul meu  are nevoie de tot ce-şi doreşte? 1

Există o serie de nevoi de bază care se aplică tuturor fiinţelor umane, cum ar fi nevoia de hrană, adăpost, îmbrăcăminte adecvată, nevoia de securitate, de ordine ori de apartenenţă la un grup (cum e familia). Însă aş vrea să trecem în revistă nevoile copiilor de a căror îndeplinire depinde dezvoltarea armonioasă din punct de vedere emoţional, mental şi social.

  • Nevoia de stabilitate şi predictibilitate. Copiii au nevoie de rutine (de somn, de masă, de igienă) pentru a se simţi în siguranţă şi în control a vieţii şi activităţilor cotidiene. De asemenea, aici se încadrează şi regulile şi limitele care se aplică în fiecare familie, iar predictibilitatea lor asigură un echilibru, cum sunt pereţii de siguranţă de pe marginea şoselei care ne asigură că nu ajungem în râpă.
  • Nevoia de atenţie şi de a fi iubit. Orice fiinţă umană se naşte cu această nevoie fundamentală de a se simţi iubit, de conexiuni emoţionale cu ceilalţi. Atenţia nu e un moft, este o nevoie reală pe care o îndeplinim petrecând timp unu-la-unu cu ei, ascultându-i şi jucându-ne cu ei, fără alte distrageri. Oferindu-le copiilor caldură afectivă, îmbrațisări, disponibilitate în momentele lor de stres, toate acestea sunt menite să le împlinească nevoia de atenție și de iubire.
  • Nevoia de a-şi exprima emoţiile. Pentru a învăţa să-şi identifice emoţiile, să le denumească şi să le gestioneze (dezvoltarea inteligenţei emoţionale) copiii au nevoie de un mediu de siguranţă unde să-şi poată exprima emoţiile fără teama de judecată, ruşinare sau pedeapsă. Ascultarea şi validarea emoţiilor copilului îi oferă acestuia sentimentul de siguranță, care îl va ajuta să îşi regleze emoţia, să se liniștească. Sprijinul în gestionarea stărilor emoționale pe care le resimte este esențial pentru starea de bine de zi cu zi a copilului. Minimizând, ignorând sau ridiculizând emoțiile sau opiniile unui copil este resimțit de către acesta ca o respingere care dăunează relației dintre părinte și copil. Vă propunem în acest sens o modalitate distractivă și educativă de a învăța despre emoții: Jocul EQ Game – Alfabetul Inteligenței Emoționale.
  • Nevoia de stabilitate emoţională. Siguranța emoțională se referă la crearea unui mediu pozitiv unde oamenii au grijă unii de ceilalți, unde se pot exprima și primesc ascultare; un cadru ude există sentimentul real de echipă, de susţinere şi acceptare indiferent de circumstanţe. O familie care oferă o siguranţă emoţională crescută este un cadru de siguranţă, un loc unde fiecare are propria voce care este ascultată, participă la luarea deciziilor, la rezolvarea conflictelor şi depăşirea dificultăţilor, împreună.
  • Nevoia de autonomie. Aceasta este una dintre cele mai importante nevoi pe care copilul o manifestă adesea în moduri greu de acceptat pentru părinţi: de la NU-ul obsesiv, până la asumarea de riscuri şi explorarea de terenuri nesigure, pentru a se simţi capabil, pentru a demonstra că poate şi singur. Aici trebuie să învăţăm să le dăm opţiuni copiilor, precum şi posibilitatea de a-şi organiza o parte din timp aşa cum simt/doresc.
  • Nevoia de a se simţi valoros şi acceptat. Fiecare copil are nevoie să se simtă acceptat, important, apreciat, demn de iubire. Îndeplinirea acestei nevoi îi hrăneşte sentimentul de apartenenţă, îi conferă identitate şi îi întăreşte stima de sine. Copiii cu o stimă de sine bună sunt mai adaptabili, au relaţii de calitate şi o rezilienţă mai bună care îi ajută să facă faţămai uşor dificultăţilor şi eşecurilor.

Cu aceste informaţii în minte şi cu înţelegerea diferenţelor între nevoi şi dorinţe, fiecare este liber să decidă şi îşi asumă responsabilitatea propriilor decizii referitoare la îndeplinirea unora sau a tuturor dorinţelor copiilor.

Totul depinde de valorile în care credeţi, ca familie, şi de mesajele pe care vreţi să le transmiteţi copilului. Mulţi părinţi se pot simţi vinovaţi că nu satisfac fiecare nevoie a copilului sau chiar se tem de reacţiile copilului în faţa refuzului.

Însă riscul la îndeplinirea oricărei şi a fiecărei dorinţe a copilului este ca el să se obişnuiască să primească tot ce îşi doreşte, să îşi stăpânească cu greu impulsurile, emoţiile, să aibă un slab autocontrol, o toleranţă scăzută la frustrare, să aibă reacţii negative sau chiar violente atunci când i se refuză ceva sau să facă orice pentru a obţine ce vrea.

Copiii îşi doresc cel mai mult dragostea şi timpul nostru

Copiii vor renunţa la majoritatea dorinţelor materiale în schimbul unei ore de joacă şi atenţie din partea părintelui.  Majoritatea o fac, mai ales dacă li se expun consecinţele naturale şi opţiunile, li se permite să vină cu soluţii şi alternative mai degrabă decât să li se ofere totul pe tavă, uneori chiar înainte de a-şi verbaliza dorinţa.

Evident că ne dorim să le îndeplinim dorinţele cele mai intense, să le vedem ochii sclipind şi să le oferim bucurii, în fiecare zi. Când putem şi acest lucru nu duce la lipsa recunoştinţei, la sentimentul de totul mi se cuvine,  acestea sunt benefice.

Alteori trebuie să spunem stop, dar cum tonul face muzica, şi aceste limite pot fi setate cu blândeţe şi empatie. De exemplu, puteţi să-i îndepliniţi copilului o dorinţă în imaginaţie, să-i oferiţi alegeri ori să faceţi un carneţel de dorinţe pe care să-l luaţi cu dvs. la cumpărături şi unde să notaţi acele lucruri pe care şi le doreşte, pentru lista de cadouri de Craciun/ziua de naştere.

Tu cum procedezi cu dorințele copiilor tăi?

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

This Post Has 5 Comments

  1. Cristina Farrugia

    Cred ca pentru parintii moderni este foarte dificil sa stie cum sa reactioneze la dorintele copiilor, mai ales cand sunt inconjurati de atatea obiecte care le starnesc interesul. Pentru mine a fost un subiect foarte dificil, si asta in conditiile in care parenting-ul este o preocupare academica in cazul meu. In principiu, e clar ca nevoile au intaietate, si toti parintii sunt de acord ca fac tot ce le sta in putinta sa le indeplineasca. In ceea ce priveste dorintele, cred ca pot fi cel putin la fel de relevante precum nevoile. In primul rand, noi nu suntem in masura sa evaluam importanta, sau consecintele, unei dorinte. Ceea ce pentru noi este o alta jucarie, pentru copil poate face parte dintr-un plan elaborat de joaca. Nu vorbesc teoretic. Fiul meu de 5 ani are in jur de 200 de dinozauri. Pare absurd, si de multe ori am scrasnit din dinti cumparand un alt dinozaur, dar asta pana in ziua in care a umplut podeaua din living cu primul lui parc de dinozauri. O adevarata opera de arta. Erau copaci, insecte, dinozauri grupati pe familii, cu versiunile mai mici pe post de pui de dinozaur. Putem sa vorbim de sentimente si afectiune, si sa ne uitam cu dispret la material, dar materialul face parte din viata noastra. Articolul de mai sus e scris pe un computer, cartile sunt scrise pe hartie. Pe un alt plan, dorintele indeplinite contribuie la o anumita stare de spirit a copiilor care mai tarziu in viata le va fi foarte utila. In primul rand, ii invata ca are rost sa aiba dorinte, si dorintele lor pot fi indeplinite. Acum sunt jucarii, mai tarziu sunt competitii, medalii, premii, planuri de afaceri. Ambitia este legata de capacitatea noastra de a ne dori ceva si de a crede cu tarie ca exista cale de indeplinire pentru dorinta respectiva. Cred ca este sanatos pentru copii sa le fie indeplinite dorinte, si dorintele sa fie tratate cu seriozitate. Evident, nu toate, nici n-ar fi posibil. Aici e munca parintelui, sa focalizeze, sa canalizeze, sa educe modul in care copilul isi gestioneaza dorintele. Ce am implementat eu, de exemplu, sunt reguli. Cand e sa cumparam, cumparam doar un obiect. De obicei, avem o zi anume pentru acest scop, alteori, daca ne nimerim intr-un context anume si e ceva foarte important, permit o exceptie. Cand vor mai creste, voi lucra activ sa gasesc impreuna cu ei modalitati prin care pot castiga bani, sunt tot felul de idei ingenioase pe internet legate de subiectul asta. N-am sa uit niciodata ziua in care fiul meu, avea 4 ani, m-a intrebat cu un ton foarte serios, el cum poate castiga bani? Nu voia mila mea, nu voia sa-i dau eu bani, voia o modalitate prin care sa castige bani, ca sa aiba independenta de a-si indeplini planurile, dorintele pe cont propriu. Ca punct de final, eu am pierdut multi ani din tineretea timpurie pentru ca nu voiam nimic si nu credeam ca merit nimic. Ma obisnuisem sa nu mai cer, inclusiv de la viata. Mi-a luat mult timp sa recastig curajul de a avea dorinte, ceea ce m-a conectat la ce imi doream sa fac cu adevarat in viata. Toate cartile de dezvoltare personala se rezuma la principiul acesta: doreste-ti cu adevarat! Dar cei mai multi dintre noi nu mai stim cum sa ne dorim cu adevarat; ne-am strivit de mult credinta ca dorinta noastra are vreo valoare.

    1. Adina Giurgea

      Mulțumim mult pentru feedback, in primul rând, și că v-ați luat din timpul dvs personal pentru a ne răspunde. Este într-adevăr un subiect dificil, cel al nevoilor versus dorințelor. Cu siguranță, așa cum ați spus și dvs, dorințele joacă un rol important în viața copiilor și nu numai și nu incercam să-l minimizez ci mai degrabă să subliniez că trebuie să fim conștienți, noi că părinți, și să luăm decizii în legătură cu îndeplinirea dorințelor decât să mergem pe pilot automat și să presupunem că îi cream vreo trauma sau neajuns major unui copil prin neîndeplinirea vreunei dorințe. Pe de altă parte, dvs îmi spuneați de băiețelul dvs care își dorește să facă bani; tocmai aici cred eu că noi îi putem ghida să învețe să ia decizii, în momentul în care au n dorințe și se pune problema “hai să ne gândim împreună cum să rezolvăm” și nu sărim imediat sa le îndeplinim noi, ei încep să gândească soluții, să aleagă între o dorință și alta,o rezolvare și alta, își folosesc creativitatea, spiritul antreprenorial, răbdarea, perseverența, autocontrolul iar în momentul când pot, prin propriile forte să-și îndeplinească singuri respectivă dorința va fi de 100 de ori mai recompensați psihic și ca stimă de sine decât dacă ar fi primit-o pe tavă.
      O zi bună și vă așteptăm să ne citiți în continuare.

      1. Cora

        si noi la fel. avem colectiile disney de carti, (colectiile de carti acum ajung la 200 doar cele de copii si le si citim), unele venind cu jucarii din cauciuc din ele copilul facand savana de ex, avem trenuri lego, lego face la la 7 luni incepand cu lego duplo iar acum lego city si construieste orase, masini si-si filmeaza pe tableta operele explicand, un fel de blogger insa eu nedand drumul pe internet, e drept ca nu prefer sa ma impiedic de masini si masinute si acolo restrictionez pentru ca se joaca f putin , le scoate rotile si mai apoi ajung la gunoi, dar sunt gramezi de jocuri de societate si fiecare altfel si simt ca jucand acelasi joc nu te supara frate, de ex,. e banal si plictisitor. avem 3 pisici, le cumpar lor jucarii, cumpar papusi de portelan pentru colectia mea personala, plusuri la fel, de mica eram cu clasoarele de timbre si colectie de servetele , acum cred ca daca sunt si eu un exemplu, nu i as putea interzice lui, jucariile pe care nu le foloseste inainte de Craciun de donam impreuna, cele stricate le aruncam, etc eu in schimb restrictionez tv si tableta, de ex tableta doar in week end, copilul meu avand acum 8 ani! ne axam pe fotbal si ciclism , ciclism face tatal lui si pe citit. citit inca din intrauterin! nu pot fi perfecta, poate exagerez cu cumparaturile , insa atata timp cat vad ca face ceva cu ele si construieste si-si dezvolta creativitatea nu cred ca e grav, el fiind copil hiperactiv si comunicativ! desi in copilarie nu eram bogatasi nici ai mei nu ma lipseau pe langa cele trebuincioase nici de micile mofturi ajungand la 22 de papusi eu facand pe educatoarea de la cresa si acoperind papusile cu carpele de vase ale bunicii…. etc. chestia misto e ca fiu miu nu-mi cere, de ex in scrisoarea de Craciun scrie 1, 2 chestii, pe care incerc sa i le implinesc, deci el nu are neaparat super pretentii. el isi strange banuti facand de ex ciorapeii pachet si apoi are voie sa isi cumpere ceva , asa si a luat trenul lego, si a adunat o treime si cu restul am ajutat si noi, fiind extrem de scump, dar ne jucam toti, eu, sotul , strabunica, uneori ce e ptr cei mici e distractiv si ptr cei mari

        va citesc cu interes!

        numai bine!

        1. Adina Giurgea

          Ne bucură interesul pentru articole și că v-ați făcut timp sa ne scrieți.
          Ați făcut referire la câteva lucruri pe care și eu le consider importante, chiar esențiale în viața de familie și a copiilor: cărțile și lectura; colecțiile și cultivarea pasiunilor; donațiile și obiceiul de a implica și copiii regulat în astfel de activități și setarea de limite în privința electronicelor. Vă felicit pentru toate acestea – pe care le prețuim și încercăm să le facem și noi – și, ceva ce nu ne iese inca dar lucram la asta – iubirea pentru sport și accentul pus pe practicarea și urmărirea lui. Spor în toate și vă așteptăm cu comentarii și impresii și la articole.

          1. Cora

            multumesc! si la mai multe articole in continuare!

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes