Vine obosit de la școală și tot ce-și dorește este să se joace pe calculator.
E adevărat că volumul de informație academică este foarte mare, însă cine a zis că tot ceea ce are nevoie copilul tău în viață este numai să acumuleze cunoștințe?
Mai sunt și câteva lucruri importante pe care ar trebui să le cunoască și care nu sunt predate la școală.
Dacă-ți dorești să nu mănânce doar alimente încălzite la microunde sau să nu pună prea mult detergent în mașina de spălat, n-ar fi mai bine să îl înveți chiar din copilărie aceste mici, dar esențiale responsabilități?
Iată 7 exemple de lucruri pe care le poate învăța copilul înainte de a ajunge la liceu:
1. Cum să gătească
Cu siguranță că la 3 ani nu îi vom solicita copilului să facă vreo rețetă de la Master Chef, însă îl putem învăța să pună înghețată în cupe din diverse sortimente sau să presare puțină brânză rasă peste cartofi.
Mai târziu, pe la 6 ani, putem trece ușor, ușor la sandwich-uri, omletă sau chiar cartofi prăjiți.
2. Ce sunt banii și cum să-i gestioneze
Mai multe licee au început să adauge programe de alfabetizare financiară după ce au descoperit că adolescenții sunt indiferenți în ceea ce privește elementele de bază ale bugetului.
Încearcă să-i oferi chiar tu copilului noțiuni despre buget, cheltuieli și economii, începând cu vârsta de 4 ani.
Un start bun ar fi să-i prezinți monedele și bancnotele și să-i oferi câte o monedă, două, trei, până se ajunge la mai multe, pentru a-și cumpăra dulciuri de la magazin.
3. Cum să separe hainele și să le spele
Un adolescent ar trebui deja să știe cum să utilizeze mașina de spălat și să nu strice hainele, amestecând rufele albe cu cele colorate.
Un mare bonus ar fi să cunoască cum să le pună la uscat sau să le calce cu fierul de călcat, fără să le deterioreze.
4. Curățenia
Nu este ușor să ai o casă curată, însă este benefic pentru sănătatea tuturor celor care îi trec pragul, și pentru aceasta, este recomandat să îi oferim copilului anumite responsabilități, chiar începând cu vârsta de 2-3 ani, pentru a se obișnui cu ordinea și disciplina.
La 2-3 ani începem cu punerea jucăriilor în cutia lor, aranjarea mesei, aruncarea la coșul de gunoi a lucrurilor nefolositoare, până la 12 ani când deja ar trebui să știe să utilizeze mopul, mătura, aspiratorul, să spele vasele ori geamurile.
5. Lista de cumpărături și hai la supermarket
Vorbeam mai devreme de gestionarea bugetului.
Ei bine, în această situație, putem învăța copilul că înainte de a porni la cumpărături, avem nevoie de o listă cu cele necesare pentru a nu uita ceva și de a verifica dacă avem bani îndeajuns pentru a le cumpăra.
De asemenea, în drumul spre supermarket mai sunt câteva reguli de respectat și anume, cele de circulație și desigur cele de adresare politicoasă.
6. Ce este eșecul
Și acum îl trezești ca să meargă la școală?
De fiecare dată când își uită temele acasă sau nu predă un proiect la timpul stabilit, intervii ca să-l salvezi?
Dacă a trecut de vârsta de 13 ani și încă faci aceste lucruri, să știi că mai târziu vei afla și consecințele lor, deoarece copilul se va obișnui să-i rezolve altcineva problemele și nu se va mai chinui să găsească singur soluții.
O sursă foarte bună de informare pentru părinți este cartea „Copilul tău este un geniu!”, vândută în mai bine de 15.000 de exemplare până acum.
Citește recomandările domnului prof. psihopedagog Florian Colceag și ale scriitorului Florin Alexandru, referitoare la importanța eșecurilor în dezvoltarea armonioasă a copiilor, gestionarea situațiilor de criză și modul de adresare în funcție de vârstele micuților, pentru a crește un copil genial și fericit.
7. Dezvoltarea inteligenței emoționale
Deși am lăsat acest lucru la finalul articolului, importanța inteligenței emoționale este maximă, deoarece aceasta îl va ajuta pe copil să se integreze mai ușor în grupuri sociale, să țină un discurs în public, să aibă succes la examene și în carieră, să își îndeplinească orice vis.
Prin gestionarea emoțiilor, va reuși să înțeleagă mai ușor orice situație și orice tip de caracter cu care va avea de-a face.
Mai empatic, mai relaxat, mai creativ, mai pozitiv, mai încrezător – cu asta se ocupă INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ.
Recomandarea noastră pentru tine ar fi să citești cartea Aventurile lui Scânteiuță pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului.
O găsești aici.
This Post Has One Comment
Cum să conving copilul sa facă ceva ce nu-i place cum ar fi să învețe si să facă curățenie fara sa mă enervez la crizele sau indiferenta lui?
PS. Dacă aceste lucruri nu le-a făcut la timpul potrivit ai nu este deprins la 7-10 ani?