A deveni părinte este, desigur, o mare bucurie, însă implică și o mare responsabilitate. Ne dorim cu toții să ne creștem copiii frumos, în iubire și respect, însă, adesea, semne de întrebare vin să ne tulbure liniștea.
Tu te-ai întrebat vreodată dacă modul în care îți educi copilul este cel mai potrivit?
Ți-ai fi dorit să reacționezi altfel în anumite momente, să oferi mai mult, să asculți mai mult, să ai mai multă răbdare?
În definitiv, sunt întrebări firești care fac din noi părinți responsabili, dornici să evolueze și să aleagă corect.
Un prim pas în a aborda cu sinceritate educația copilului tău îl constituie propria cunoaștere de sine, conștientizarea motivelor care te determină să acționezi într-un fel sau altul.
În acest sens, Alfie Kohn, în cartea sa „Să ne iubim necondiționat copiii” despre temerile care ne influențează modul în care interacționăm cu ai noștri copii.
Care sunt cele 6 frici care ne împiedică să fim relaxați ca părinți?
1. Teama de a fi un părinte rău (teama de incompetență)
Teama de a nu ști cum să fii părinte sau de a nu fi la înălțimea acestei misiuni poate determina apariția mai multor reacții nepotrivite:
- a da sfaturi liniștitoare, chiar dacă nu asta simți în acel moment;
- a îndeplini toate cerințele copilului, fără a face distincția între nevoi și dorințe sau fără a lua în considerare nevoile tale ca adult;
- a pretinde că deții controlul devenind extrem de autoritar.
2. Teama de neputință
Teama de neputință vizează necesitatea de a ne desprinde de convingerea conform căreia copiii noștri au intenții răuvoitoare sau manipulatoare. Dezacordurile cu puiul de om nu sunt bătălii de câștigat cu orice preț, iar empatia și negocierea nu sunt sinonime cu eșecul.
Cu alte cuvinte, datorită rezistenței noastre la a elibera uneori controlul, vom pierde timp prețios pentru a repara relația părinte-copil.
3. Teama de a fi judecat
Multe dintre acțiunile noastre sunt motivate de teama de ceea ce vor crede ceilalți adulți despre noi. Suntem mai predispuși să ne angajăm în practici coercitive, să ne enervăm sau să simțim nevoia să ne controlăm copiii atunci când ne este teamă de judecata altora. Sau, cum afirmă Alexander S. Neill, „jumătate din copiii lumii sunt sacrificați pentru opiniile vecinilor.”
4. Teama pentru siguranța copiilor
Uneori, ne este greu să facem distincția între elaborarea unor reguli clare, adecvate vârstei, și supra-protecția înăbușitoare. A face în locul copilului sau a nu-i oferi suficiente oportunități de a face alegeri, de a experimenta poate însemna sfârșitul încrederii în sine.
5. Teama de infantilizare (frica de „întârziere”)
Referitor la aceasta teamă, Alfie Kohn ne sfătuiește să ne „relaxăm” și să permitem copiilor să se dezvolte în ritmul lor, fără interpretări, fără raportări și fără a pune presiune.
6. Teama de a fi prea permisiv
Până nu demult, multe cărți despre educație considerau lipsa de rezistență a părinților ca fiind sursa tuturor relelor, iar singura alternativă propusă era exercitarea autorității părintești coercitive, folosind uneori forța și cerând ascultare cu orice preț.
Ori, așa cum subliniază Alfie Kohn, este aproape imposibil să nu observăm rănile pe care unii părinți le cauzează copiilor prin dictaturile pe care le instituie de teama de a nu fi prea permisivi.
În acest sens, se impune a face distincția între pedepse și recompense, pe de o parte, și reguli și consecințe, pe de altă parte. Căci o educație binevoitoare nu exclude lipsa regulilor, ba din contră, le consideră absolut necesare; presupune a educa copilul în spiritul respectului, nu în cel al supunerii.
În plus, odată ce devenim conștienți de temerile care ne mențin într-un model educațional tradițional, suntem pregătiți pentru a face față lucrurilor mai puțin plăcute, pentru a identifica și pentru a ne vindeca propriile răni, astfel încât să nu le transmitem mai departe copiilor noștri.
Astfel, Alfie Kohn ne invită să ne punem o întrebare crucială pentru a ne depăși temerile: Este posibil ca ceea ce tocmai am făcut să aibă mai mult de-a face cu propriile nevoi, cu temerile mele și cu propria educație decât cu ceea ce este cu adevărat mai bun pentru copilul meu?
Concluzie
Observarea și înțelegerea temerilor noastre ca părinți reprezintă un prim pas în abordarea unei educații potrivite pentru copiii noștri, bazate pe empatie și pe respect pentru copil.
Acest mod de educare este opus tuturor formelor de violență și se bazează pe principii simple: a păstra integritatea copilului și a-l considera ca o ființă umană deplină; a-i permite să simtă emoții și să le exprime după cum consideră potrivit. De aceea, părintele trebuie să ia în considerare nevoile copilului în egală măsură ca cele ale tuturor membrilor familiei.
Mai multe informații despre principiile parentingului modern și cum te ajută ele în dezvoltarea armonioasă a copilului tău găsești și în acest articol.
Tu cu ce temeri te confrunți ca și părinte?
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie pe Facebook și ajută și alți părinți!
- Distribuie Pe Facebook
- 0 shares