50 de idei geniale care să te ajute în alegerea cadourilor de Crăciun

Am pășit cu bucurie, cu încredere și cu entuziasm în luna cadourilor! Dansul ușor al fulgilor de nea și luminițele ce se aprind rând pe rând pe la ferestre ne introduc, treptat, în atmosfera sărbătorilor de iarnă!

Astăzi, mi-am dat voie să visez. Și ce minune pare viața atunci când o privești cu seninătate! Da, m-a cuprins așa un sentiment de plinătate la gândul că voi dărui… Ție îți place să dăruiești? Evident, nu doar de Crăciun… fiecare zi este o ocazie perfectă pentru a dărui și pentru a ne dărui.

 Sărbătoarea Crăciunului ne trage uneori de mânecuța pentru a ne reaminti bucuria darului – cum să-i răsfățăm pe cei dragi și cum să le mulțumim că există în viața noastră.

Cred însă că ni se întâmpla tuturor să nu fim tocmai inspirați atunci când vine vorba despre a face un cadou… Și, uite așa, nevoia de a ne încadra într-un buget ne poate spulbera pentru o clipă entuziasmul. Însă doar pentru o clipă, căci – să-ți spun un secret – când vine vorba despre a dărui, totul devine cu putință.

 De aceea, ne-am propus să vă oferim astăzi 50 de idei geniale despre ce ar putea însemna cadoul de Crăciun. Iată-le! Sunt pentru copii și pentru adulți deopotrivă; și sunt doar cu bucurie:

  1. Cuvinte în dar – cuvintele au o putere unică, pot construi punți între oameni și timpuri; poate că acum este momentul să-ți exprimi recunoștința, să-și mărturisești iubirea sau să-ți arăți aprecierea față de cei dragi; cuvintele sunt un cadou aparte care poate dăinui peste ani, nu costă nimic, dar se scrie cu suflet.
  2. Globul pământesc este un cadou frumos, util, care poate aminti celui care-l primește că are lumea la picioare.
  3. Curs sau voucher cadou – un curs de design interior sau poate altul de amenajări florale, un voucher cadou la un salon sau la un spa s-ar putea să-i însenineze pe mulți dintre adulți; iar dacă îi oferi copilului tău un curs de programare sau de editare e posibil să te considere cel mai tare Moș Crăciun din toate timpurile. Și pentru că tot vorbim despre cursuri, poți să-ți arunci un ochi și aici. Cursurile noastre schimbă la propriu vieți; nu-i vei oferi celui drag doar un cadou, ci șansa la o viață trăită în liniște, în echilibru, în armonie.
  1. Breloc calendar pe 50 de ani – un cadou simbolic, un accesoriu cool, un cadou simplu care pare a face trucuri cu timpul într-un mod miraculos.
  2. Album foto – timpul trece și aduce adesea cu sine uitarea; ori, amintirile frumoase ale momentelor de odinioară ne fac cu adevărat mai bogați; fie că este vorba despre un album foto sau despre o poză în ramă, despre un calendar, cadoul tău va aduce zâmbetul pe buze și un strop de fericire în sufletul celor dragi.
  3. Un măr caramelizat, o cutie cu fursecuri sau una cu macarons pot bucura copii și adulți deopotrivă; le poți face chiar tu, acasă, le poți personaliza cu un zâmbet, cu un nume, le presari cu magie și le ambalezi frumos.
  4. Aparat de făcut vată de zahăr – vă mai amintiți copilăria cu norișori pufoși din vată de zahăr? Iată o modalitate amuzantă și creativă de a te bucura alături de cei dragi de ceva delicios.
  5. Cub rubik – un joc de îndemânare și inteligență ce pune mintea la contribuție, testează răbdarea și aduce bucuria celui ce reușește să-i descopere magia.
  6. Jucărie de baie, muzicală, cu baloane de săpun – este deja știut – copiii adoră baloanele de săpun; cu un astfel de cadou îi oferi  copilului tău o băiță cu multă spumă și distracție pe măsură.
  7. Aparatul de masaj pentru picioare este alegerea perfectă atunci când vrei să aduci un plus de relaxare în viața unui adult care este veșnic pe fugă.
  8. Kit mulaj 3 D – este un cadou care aduce experiențe fabuloase, cu rezultate care-ți taie respirația, perfect pentru orice vârsta, prilej pentru a celebra repere importante din viața oricărui om.
  9. Tabla pentru mesaje personalizate – un instrument magic care să-i amintească persoanei dragi lucrurile cu adevărat importante în viață; de la a primi sau a face declarații de dragoste, la afirmații pozitive de zi cu zi sau la obiective de îndeplinit, acest cadou impresionează prin farmecul și simplitatea sa.
  10. Sac de box copii – metoda anti-stres prin intermediul căreia copiii își pot descărca surplusul de energie sau pot transforma cu succes emoțiile intense.
  11. Fustiță iluminată curcubeu – culori, unicorni, vise, curcubee și lumini – un cadou care o va face pe fetița ta să se simtă cu adevărat specială, puternică și liberă la visare.
  12. Cutiuță muzicală – există oameni cărora muzica le curge prin vene, sunetele sunt terapie, stare de a fi sau stil de viață; cadoul tău va îndemna la visare și va aduce o stare de bine celui ce-l primește.
  13. Covor muzical cu tobe – captivant pentru orice copil, covorașul magic le permite copiilor să-și experimenteze pasiunile sau, de ce nu, să-i transforme în mici artiști.
  14. Perpetuum mobile – dispozitivul care își menține mișcarea ciclică, permanentă, fără o sursă de energie este un cadou inedit care îi va surprinde pe cei dragi și le va stârni tuturor imaginația. 
  15. Șevalet pictură – cel ce primește un astfel de cadou se va bucura de șansa întoarcerii spre sine printre lumini, umbre și culori; creativitatea va fi din nou la ea acasă.
  16. Dispozitiv de fiert ouă la microunde – de acum, norocosul se poate bucura de ouă fierte perfect, în doar câteva minute; este un cadou excelent, mai ales pentru părinții al căror timp este mai întotdeauna limitat.
  17. Clepsidra magnetică – simbol feeric al trecerii timpului, clepsidra magnetică ne amintește, cu eleganță și stil, să prețuim fiecare clipă.
  18. Agenda recunoștinței – este un dar ce înseninează și oferă omului drag prilejul de a-și numără binecuvântările.
  19. Kit sistemul solar – instigă la cunoaștere și visare; un mijloc frumos de a-ți îmbogăți cunoștințele în materie de geografie sau astrologie, de a vedea lumea dincolo de aparențe. 
  20. Zaruri metalice – rostogolirea lor oferă întotdeauna prilej de emoție și suspans, aduce adrenalină și un plus de reflexie asupra vieții vazute uneori ca întâmplare.
  21. Borcan magic cu dorințe de împlinit sau un fel de a-ți crea propria rețetă de fericire; odată ce-l oferi, dăruiești celui ce-l primește încrederea în visurile sale.
  22. Cărți care schimbă vieți – Aici, oferta este vastă. Cu siguranță, fiecăruia dintre noi i-au rămas la suflet rândurile unei cărți în care ne-am regăsit. Poate fi momentul potrivit să împărtășești din experiența ta omului drag. Dacă încă nu te-ai hotărât, poți găsi și la noi cărți care fac minuni.
  1. Ceas răsărit de soare – un alt fel de a începe dimineața în bucurie și lumină.
  2. Harta de stele – practic, oferi timp pentru a aprecia frumusețea universului. Harta de stele aduce acasă cele mai frumoase constelații, șansa de a adormi în fiecare seară sub un cer luminat.
  3. Sesiunea foto este ocazia ta de a-i oferi omului drag posibilitatea de a se simți important, de a-și aminti că merită atenție și apreciere.
  4. Jocurile de societate –deschid poarta socializării și aduc cu sine distracția și voia bună, apropie oamenii și întăresc relații, induc o stare de fericire, de relaxare, sporesc creativitatea, îndemânarea și răbdarea. Și pentru că jocurile de societate implică deopotrivă dezvoltarea unor abilități de gândire și dezvoltarea inteligenței emoționale, avem și noi pentru tine câteva propuneri pe care le găsești aici.
  5. Unealta scarabeu norocos – este un accesoriu excelent pentru orice suport de chei; are 6 tipuri  de instrumente care te pot scoate din diferite încurcături. În plus, este un cadou încărcat cu valori mistice – despre scarabeu, egiptenii credeau că este un simbol al reînnoirii și al renașterii.
  6. Ruleta shouturi – iată un cadou prin care vei reuși să surprinzi, să aduci voia bună și prietenii alături.
  7. Kit rulouri de înghețată – acest cadou îmbie la răsfăț; te poți bucura preparând  chiar la tine în bucătărie rulouri de înghețată.
  8. Perna steluță veselă și pufoasă – folositoare și practică, moale și confortabilă, perna-steluță ghidează pe întuneric și este perfectă pentru a te juca cu cei mici, care vor fi de-a dreptul încântați.
  9. Cutie electrică – prânz cald – pentru că uneori nu gestionăm timpul tocmai potrivit, iată un cadou inspirat; cel care îl va primi va putea de acum să se bucure, în orice clipă, de un prânz cald. 
  10. Telescop astronomic – o invitație la a prinde stele și a le înzestra pe fiecare cu câte o dorință pentru toți cei dragi; sau poate un fel unic de a pătrunde într-un univers de poveste.
  11. Pătura cu mâneci pentru cupluri – o manieră aparte de a aduce oamenii împreună, de a-i ajuta să se conecteze și să redescopere bucuria apropierii. Și pentru că tot vorbim despre cuplu, acest cadou merge mână în mână cu jocul nostru „Mă mai iubești” pe care îl găsești aici. Acest joc este instrumentul care te învață să iubești și să trăiești, îți oferă oportunitatea de a depăși miturile, blocajele sau convingerile de orice fel care stau în calea unei relații de calitate.
  12. Un animăluț poate fi un cadou de senzație; fie că te gândești la o pisicuță, un cățel, o broască țestoasă, un papagal sau un pește, un animăluț va aduce bucurie și-un soi de liniște în viața celui care-l primește.
  13. Bilete de vacanță – un sejur la munte sau oriunde altundeva este oricând binevenit; ajută la schimbarea perspectivelor, la ieșirea din rutină, la conectarea cu natura.
  14. Articole vestimentare – când alegem să dăruim cu suflet, primul gând este de a îmbina utilul cu plăcutul; de aceea, articolele vestimentare vor fi mereu un cadou potrivit pentru oricine. Și aici avem o recomandare pentru tine. Articolele create de Silvia sunt unice, deosebite și susțin o viață trăită în armonie; sunt menite în primul rând pentru sufletul oamenilor și mai apoi pentru înfățișarea acestora.
  15. Participă la un proiect de viață – a da bani poate fi dificil, rău sau interpretat greșit uneori. Și totuși, adesea, în locul unui cadou material nepersonalizat care nu va fi folosit, costul unui impuls financiar este binevenit în proiectele de viață.
  16. Butași sau un terariu – dacă omul drag este pasionat de plante, terariul este un cadou perfect. Poți pregăti butașii celor mai frumoase plante în ghivece mici, personalizate sau poți achiziționa unul gata amenajat. Cu siguranță, va aduce bucurie.
  17. Semn de carte personalizat – o floare presată, prinsă frumos pe o hârtie vesel colorată, însoțită de cuvinte care fac viața mai frumoasă, poate fi un cadou ce rămâne peste timp; dacă nu aveți răgazul necesar sau răbdare, puteți achiziționa semne de carte în formă de inimioare, fluturași, bufnițe sau pisicuțe – adevărate bijuterii, gata pregătite și numai bune de surprins plăcut.
  18. Talismane norocose – iată un prilej frumos de a dărui un obiect pe care-l împuternicești să transmită sau să aducă o stare de bine, prosperitate , abundență și dragoste omului drag.
  19. Etui personalizat – pentru ochelari sau, de ce nu, pentru certificatul de naștere  sau pentru cel de căsătorie, un etui inscripționat este o idee inteligentă și originală de cadou.
  20. Jocuri de construcție – dezvoltă creativitatea și inventivitatea, încurajează gândirea și antrenează capacitatea de concentrare, atât a celor mici, cât și a celor mari. În acest sens, îți propunem și noi un joc prin care cei dragi se pot bucura de textura lemnului, de voie bună și de creativitate. Îl găsești aici.
  21. Cutia cu amintiri – o cutie personalizată pe care o poți construi chiar tu; gravează cu grijă și iubire numele celui căruia îi este destinată și ascunde înăuntru o amintire dragă… – spre exemplu, prima scrisoare către moș Crăciun sau poate o fotografie din copilărie, un trifoi cu patru foi presat în urmă cu mult timp etc.
  22. Dispencer cu senzor pentru nuci, snacks-uri, bomboane – un cadou simpatic care generează încântare atât copiilor, cât și adulților. Igienic și ușor de folosit, dispencer-ul se activează ca prin magie și poate fi umplut după pofta inimii.
  23. Cosmetice – alese cu grijă, cosmeticele pot răsfăța, vindeca sau revitaliza prin mirosurile sau prin naturalețea ingredientelor folosite. De aceea, vor aduce bucurie și încântare pe chipul celui care le primește.
  24. Kit porumb multicolor – porumbul multicolor îi cucerește pe toți prin aspectul său; va fi o desfătare pentru oricine îl privește crescând și va oferi celui care-l primește șansa de a se bucura de magia vieții.
  25. Papuci de casă pufoși sau șosete vesele – de multe ori, acest cadou aduce veselie și îmbie la o pauză de relaxare – cea mai bună soluție pentru a te încărca cu și mai multă energie.

Indiferent ce fel de cadou cauți, nu uita, cel mai de preț dar pe care-l poți face unui om este iubirea pe care i–o porți.

Da, se apropie Crăciunul; unii dintre noi intră în panică, alții au deja totul pregătit; însă, dincolo de aspectele sociale sau religioase, aceasta sărbătoare este un bun prilej de-a lăsa pacea și seninătatea să ne înconjoare, de-a dărui bucurie și lumină pretutindeni în jur.

La gândul că propunerile noastre îți sunt de folos, că-ți aduc un plus de inspirație și zâmbetul în suflet, te așteptăm să împărtășești cu noi ideile tale despre cadourile de Crăciun.

 

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes