Prietenii nepotriviți sunt ușor de întâlnit la orice vârstă, la fel cum și copiii, și adolescenții (nu doar adulții) pot avea relații toxice de prietenie, relații care pe termen lung aduc mai mult rău decât bine. La vârstele mai mici e destul de greu de identificat un prieten nepotrivit sau o relație de prietenie toxică, motiv pentru care de foarte multe ori e destul de ușor ca un adolescent să fie prieten cu cineva toxic. 

Dar care sunt acele caracteristici ale unui prieten nepotrivit pe care ar fi indicat să le cunoască un adolescent, pentru a reuși mai apoi să le identifice cu o mai mare ușurință atunci când întâlnește diferiți oameni care îi pot deveni ulterior prieteni?

Vă oferim astăzi 5 caracteristici pe care un prieten nepotrivit le are, pentru a veni în întâmpinarea adolescenților care își pun întrebări despre sinceritatea și autenticitatea prieteniilor pe care le au și pentru a-i ajuta pe aceștia să identifice prietenii negativi și să preîntâmpine relațiile toxice cu aceștia.

1. Un prieten nepotrivit te presează să faci lucruri nepotrivite, lucruri pe care nu îți dorești să le faci.

Un prieten bun nu insistă să faci lucruri nepotrivite, pe care tu le refuzi și pe care nu îți dorești să le faci, nu te încurajează să procedezi invers față de cum îți dorești și nici nu încearcă să te convingă sau chiar să te manipuleze prin intermediul diferitor amenințări precum: „Dacă nu faci asta, nu mai suntem prieteni!”. Dimpotrivă, un prieten bun îți înțelege alegerile și nu te va încuraja niciodată să faci ceva ce e împotriva principiilor și dorințelor tale și nici nu va încerca să te convingă că, dacă nu faci un anumit lucru pe care nu ți-l dorești, vei fi pierzător. 

2. Un prieten nepotrivit te judecă constant. 

Nu numai că te încurajează să faci lucruri nepotrivite și încearcă să-ți schimbe opiniile, dar un prieten nepotrivit îți judecă alegerile și gândurile. De foarte multe ori, îți critică aspectul fizic, stilul vestimentar, te judecă pentru telefonul pe care îl ai, pentru hainele prea ieftine pe care le porți etc. Un prieten bun îți acceptă unicitatea și felul de a fi fără să te critice și să te judece în mod constant; poate doar să-ți atragă atenția cu privire la anumite aspecte greșite din comportamentul tău, dar un prieten bun niciodată nu te va judeca pentru felul în care alegi să te îmbraci, pentru telefonul pe care îl ai, pentru câți bani alegi să dai pentru haine etc. 

3. Te minte și nu poate fi sincer cu tine.

Un prieten nepotrivit te va minți de fiecare dată când va avea ocazia. Va spune minciuni atât despre sine, cât și despre ceilalți din jur. Nu va ști să recunoască o greșeală și te va învinui pe tine sau pe alții pentru comportamentul lui și, de cele mai multe ori, nu vei ști ce e real din ceea ce spune și face și ce nu.  

4. Vorbește urât despre tine în fața celorlalți și le împărtășește altora secretele tale. 

Un prieten nepotrivit nu numai că te judecă, dar își permite să te critice și în fața celorlalți, ba chiar să spună minciuni despre tine, să arunce zvonuri în stânga și în dreapta, lucruri complet neadevărate. Încrederea într-o relație de prietenie este cu adevărat importantă, iar odată ce un prieten împărtășește secretele tale celorlalți și vorbește urât despre tine, încrederea se diminuează, ba chiar devine complet inexistentă. 

5. Nu e niciodată alături de tine atunci când ai nevoie de el. În schimb, profită de tine.

Un prieten nepotrivit nu-ți va fi alături atunci când ai nevoie de el, ci îți va fi alături atunci când el are nevoie de tine, drept urmare atunci te va suna și te va căuta. În schimb, atunci când tu îl vei căuta și vei avea nevoie de el în vreun fel, fie doar și pentru o îmbrățișare sau o vorbă bună, se va arăta indisponibil.

Cum te poate influența un prieten nepotrivit? Ce urmări poate aduce asupra ta o prietenie toxică?

  • Un prieten nepotrivit îți poate diminua încrederea în tine și va putea să te determine să te simți inferior lui, făcându-te să îți pui diferite întrebări referitoare la felul în care ești și cum ești.
  • O prietenie negativă poate fi dăunătoare nu doar în ceea ce privește relațiile pe care le ai, ci te poate influența și în alte aspecte ale vieții tale: din cauza presiunii aduse de prietenul nepotrivit, vei face lucruri greșite, vei minți ca să fii acceptat de către acesta etc.
  • O prietenie toxică aduce cu ea mult stres și multe frământări.
  • Un prieten negativ îți modifica percepția asupra ideii de prietenie și te poate influența în alegerea viitorilor prieteni. 

Ce alte caracteristici ale prietenilor negativi consideri că ar trebui cunoscute de către copii și, respectiv, de către adolescenți? 

 

 

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse