Relaţia părinte – copil este baza de la care porneşte succesul sau eşecul copilului în viaţă. Însă, ca în orice alt tip de relaţie, şi între copil-părinte putem discuta despre relaţii toxice sau sănătoase.

Da! Din păcate, relaţiile toxice sunt tot mai numeroase şi în familie, nu numai în cuplu. Iar acest tip de relaţie are doar efecte neplăcute, nesănătoase, extrem de nocive pentru copil. Foarte mulţi părinţi îşi abuzează emoţional copiii… fără ca măcar să ştie acest lucru.

Iar prin abuz emoţional nu înţelegem reproşuri, certuri, comparaţii şi alte astfel de lucruri cu care suntem obişnuiţi. Abuzul emoţional cel mai frecvent întâlnit este acela în care mama, din motive mai mult sau mai puţin conştiente, îşi privează copilul de rolul de copil şi îi atribuie alte roluri – care să o facă pe ea să se simtă mulţumită.

Cu cât sunt înţelese şi rezolvate mai rapid aceste mici disfuncţii familiale, cu atât mai repede va avea loc şi vindecarea copilului abuzat. Niciodată nu e prea târziu, iniţiativa este esenţială.

Cele 3 greşeli prin care părinţii îşi abuzează emoţional copiii fără să ştie

Da, pare greu de crezut, dar nu sunt puţine aceste cazuri. Poate chiar cunoşti şi tu o astfel de mamă. Mama cu efect toxic asupra copilului. Iar dacă te regăseşti cumva în vreunul dintre următoarele semne ale abuzului emoţional asupra copilului, nu e deloc târziu să schimbi rapid situaţia.

Iată cele 3 greşeli prin care părinţii îşi abuzează emoţional copiii – fără să ştie

1. Sentimentele părinţilor sunt mai importante decât cele ale copiilor

Nu, nu vorbim despre iubirea de sine, foarte bună şi importantă în orice relaţie, ci vorbim despre situaţia în care părinţii ignoră ce simt copiii şi se axează mai mult pe ce simt ei. Fie mamă, fie tată, fie amândoi.

Mulţi părinţi opresc copiii din ceea ce îşi doresc să facă… nu pentru că le protejează lor sentimentele, ci pentru că le protejează pe ale lor.  Copilul meu nu va face fotbal – pentru că mă supăr. Lasă, că îi trece, uită repede. Dar eu nu pot suporta ca al meu copil să meargă la fotbal.

La fel stă treaba şi în cazul părinţilor care se supără pe copii pentru ce simt şi se aşteaptă să se comporte aşa cum le-ar face bine lor, părinţilor.

Altfel spus, există părinţi care vor şi aşteaptă să fie permanent menajaţi de copii. Cu orice preţ. Chiar dacă asta înseamnă rănirea sentimentelor şi încărcarea emoţională negativă a copilului.

2. Îngrădesc prin egoism libertatea copilului

Ştiai că există părinţi dispuşi să distrugă visele şi vieţile copiilor… doar pentru a fi ei mulţumiţi şi a-şi ţine copiii aproape? Da, există. Vorbim despre categoria părinţilor care nu acceptă maturizarea copiilor, care îi tratează permanent ca şi cum ar avea nevoie de ajutorul lor, ca şi cum nu ar putea face nimic singuri sau li s-ar putea întâmpla ceva rău.

Îşi opresc copiii de la a merge la o şcoală mai bună, doar pentru că e mai departe de casă, îşi privează copiii de oportunitatea de a studia în alte ţări, doar pentru a-l ţine aproape şi a primi ajutorul lui şi, în cazurile cele mai severe, utilizează şantajul emoţional, egoismul şi vinovăţia – pentru a-i ţine cât mai aproape de casă.

Textele precum Dacă pleci, eu pentru ce am investit atât în tine, de mine cine va avea grijă, eu ce fac singură aici? Sunt adevărate abuzuri emoţionale pentru copilul, mai apoi adolescentul şi adultul care va renunţa la oportunităţi şi vise doar pentru a împlini egoismul şi egocentrismul părinţilor.

Psihologii sfătuiesc părinţii să respecte autonomia şi independenţa copilului, dacă vor să crească adulţi responsabili şi reuşiţi. Fiecare copil se naşte pentru a-şi trăi viaţa în deplină libertate şi pentru a duce viaţa mai departe, nicidecum pentru a servi intereselor părinţilor.

3. Îşi învinovăţesc copiii pentru suferinţele personale

Categoria părinţilor care fac schimb de roluri cu copiii… e cât se poate de prezentă şi activă astăzi. Altfel spus, aşa cum copilul aruncă vina pe părinte pentru tot ce nu îi convine… la fel face şi părintele. Mama îşi acuză copilul că din cauza lui e supărată şi că nu îi va trece uşor, întoarce spatele şi aşteaptă, în mod surprinzător, o reacţie pe măsură de la copil: să o împace. La fel se întâmplă şi cu taţii: m-am supărat pe tine, din cauza ta sunt trist, va trebui să treacă un timp până să te iert.

E în regulă un astfel de comportament? Nu.

Este exact un abuz emoţional care construieşte relaţia toxică în familie. Dacă este supărat sau dezamăgit de reacţiile copilului, părintele ar trebui să aleagă comunicarea şi educarea inteligenţei emoţionale, prin jocuri şi practică pozitivă zilnică, nicidecum prin acuzaţii, şantaj emoţional şi încărcarea copilului cu toate nevrozele personale.

Ce simte copilul în astfel de situaţii? Vină, ruşine, debusolare, tristeţe.

Abuzul emoţional implică un tip de comportament egoist, lipsit de responsabilitate… din partea părinţilor. Aceştia nu îşi asumă acţiunile, nu îşi respectă copiii, îi supun, îi încarcă întotdeauna cu toate nemulţumirile lor şi în final, îi conduc către probleme emoţionale care vor rămâne o viaţă. Mai ales dacă, odată deveniţi adulţi, aceştia nu vor învăţa să se autovindece şi să se elibereze de traumele copilăriei.

Înainte de concluzie, iată o surpriză pentru tine! Dacă dorești să te cunoști mai bine ca părinte și să îi înțelegi perfect comportamentul copilului tău, îți recomandăm să arunci o privire peste Copilul tău este un geniu.

Concluzie

Copilul are dreptul să se împlinească prin propriile dorinţe, nevoi, visuri. Să îşi câştige independenţa, să fie susţinut în acest proces, să fie admirat, apreciat, să beneficieze de educaţie pozitivă.

Să nu poarte greutăţile părinţilor în spate, nici dorinţele lor, nici frustrările sau visele lor nerealizate. Copilul trebuie să fie liber – însă protejat moderat – şi  să găsească în familie sursa optimă de bunăstare, nicidecum un mediu toxic.