“Nu ceea ce faci pentru copiii tăi îi va face oameni de succes, ci ceea ce i-ai învățat să facă pentru ei înșiși.” Ann Landers

Unul dintre citatele mele favorite este acesta:

„Pregătește-ți copilul pentru drum, nu drumul pentru copilul tău.”

Intenția mea nu este de a arăta cu degetul, ci de a crește gradul de conștientizare. Ceea ce poate fi înrădăcinat în cultura noastră nu este întotdeauna în interesul copiilor noștri.

Iată câteva din greșelile pe care le facem noi ca părinți:

1. Venerăm copiii

Mulți dintre noi trăim în comunități centrate pe copil. E foarte bine să îți iubești copilul și să îl respecți, dar să nu ajungi până acolo încât viața ta să se învârtă numai în jurul lui.

În cea mai mare parte, nici măcar nu ne deranjează acest fapt, deoarece mulți trăim cu deviza că fericirea lor este fericirea noastră. Ne obișnuim să facem totul pentru ei, să cumpărăm pentru ei, să facem lucruri în locul lor și să le dăm totul pe tavă.

Dar cred că este important să ținem minte că ai noștri copii au fost făcuți pentru a fi iubiți, nu venerați. Atunci când îi tratăm ca și cum ar fi ei centrul universului, creăm un idol fals.

Iubirea pe care trebuie să o simtă copiii este iubire care promovează dezinteresul și nu cea centrată pe egoism.

2. Le dăm copiilor prea multe opțiuni

Mulți părinți consideră că întotdeauna copiii ar trebui să aibă alegeri nesfârșite, dar, în realitate, copiii pot fi copleșiți dacă li se oferă mai mult de 2-3 opțiuni.

3. Îi lăudăm excesiv pentru tot ce fac

Atunci când copiii sunt lăudați prea mult ajung să nu mai facă nimic, decât dacă există o răsplată în schimb. Este important să lăudăm efortul și nu reușita. De asemenea, să explicăm exact ceea ce ne impresionează, să fim cât mai descriptivi și sinceri.

4. “Copiii mei sunt perfecți”

Părinții de azi nu vor să audă nimic negativ despre copiii lor. Într-adevăr, adevărul poate răni. Dar când asculți cu o inimă și cu o minte deschisă, ai numai de câștigat și poți interveni acolo unde este cazul înainte ca situația să scape de sub control. Este mai ușor și mai rapid să ajuți un copil să își îmbunătățească comportamentul decât un adult.

Copiii sunt rezilienți și este mult mai ușor de intervenit eficient atunci când apare problema sau în viitorul cât mai apropiat. Problemele care persistă mult devin parte din identitatea lor în timp.

5. Trăim experiențele copiilor ca și cum ar fi ale noastre

De multe ori ne bucurăm de reușitele copiilor noștri mai mult decât de ale noastre, ceea ce n-ar fi un lucru rău dacă, pe termen lung, nu am deveni dependenți de aceste realizări ale lor.

Așa ei devin o extensie a noastră prin care noi ne trăim viața pentru a doua oară și așa totul devine despre noi și nu despre ei. Acesta este momentul când fericirea lor se confundă cu fericirea noastră. Din această perspectivă eșecurile devin greu de suportat, iar tendința de a avea control asupra lor devine tot mai mare.

6. Încercăm prea mult să ne facem copilul fericit

Este responsabilitatea lor să învețe să fie fericiți și niciodată nu îți vei putea forța copilul să fie fericit. Nici nu vei putea fi fericit în locul lui.

7. Ieșim din rolul de părinte pentru a deveni „cei mai buni prieteni”

Fiecare părinte își dorește să fie iubit și apreciat de copiii săi. Dar trăiesc de multe ori cu spaima că dacă pun limite uneori, copiii se vor înfuria și nu îi vor mai plăcea. Își vor da  ochii peste cap, vor ofta și vor spune că își doresc să se fi născut într-o altă familie.

Încercarea de a fi prietenul cel mai bun a copilului nostru poate duce doar la permisivitate și la alegeri făcute din disperare, deoarece ne temem să ne pierdem aprobarea lor. Aceasta, de fapt, nu este dragostea noastră.  Este o nevoie pe care noi o avem.

8. Îi răsfățăm prea mult

Oferindu-le prea multă mâncare, jucării, excursii, dulciuri etc, le creăm impresia că a avea cât mai mult aduce fericire. Nu suntem conștienți de faptul că acest lucru le produce dependență și, mai mult decât atât, vor avea mereu senzația că nimic nu este suficient ca să fie fericiți.

9. Îi obișnuim cu program foarte încărcat de mici

Mulți părinți cred în mod eronat că „activitățile” îi vor ține pe copiii lor departe de necazuri, dar, de multe ori, acest lucru va duce la suprasolicitarea lor.

10. Evităm să discutăm despre subiecte importante – cum ar fi sexul

Mulți părinți sunt îngroziți să vorbească despre sex și cred că evitând discutarea acestui subiect cu copiii lor îi va salva. Dar există multe fete de 13 ani care rămân însărcinate, doar pentru a demonstra  părinților că ele oricum știu mai multe despre acest subiect decât ei cred sau evită să discute.

11. Criticăm prea mult greșelile copilului

Este ușor de asumat faptul că critica promovează succesul și face copiii mai buni. Dar copiii crescuți în acest fel simt că nu sunt niciodată suficient de buni.

Sunt împinși spre perfecțiune în tot ceea ce fac, sunt: cum ar fi aspectul, să fie plăcuți, sportul, inteligența etc.

Atunci când greșesc, ei se simt lipsiți de valoare ca ființă umană și încep să se înfurie atât de mult încât, în unele cazuri, vor recurge la auto-vătămare, uneori chiar la sinucidere.

12. Folosim rușinea, evitarea sau amenințările

• Copiii devin confuzi şi nesiguri de situaţie. Nu mai resimt dragostea părinţilor, resimt doar durerea cauzată de pedeapsă. În acele momente ei nu mai înţeleg cu ce au greşit şi ce trebuie să facă în continuare.
• Copiii se simt umiliţi şi suferă de lipsă de încredere în sine.
• Se simt subapreciaţi şi încep să-i urască pe cei din jurul lor şi chiar pe ei înşişi.
• Copiii care se simt nesemnificativi vor începe să se comporte neglijent şi agresiv, considerând că acţiunile lor „oricum nu contează“.
• Odată pedepsit, copilul simte că a plătit pentru greşeala făcută, astfel că o poate repeta Copiii dezvoltă dorinţă de răzbunare în faţa celor care i-au pedepsit.
• Copiii se gândesc cum să-şi ascundă greşelile pentru a evita pedeapsa, dezvoltând astfel un mecanism de înşelăciune

13. Suntem în competiție cu alți părinți

Uneori ne temem că ai noștri copii vor fi lăsați în urmă. Ne temem că dacă nu vom ține pasul cu nebunia perioadelor lor pentru a îi ajuta să exceleze devreme, ei vor fi blocați în mediocritate pentru tot restul vieții lor.

Eu cred că si ei trebuie să facă eforturi și să înțeleagă că visele nu vin pe un platou de argint, iar atunci când le implementăm o atitudine de „câștigă cu orice preț”, permițându-le să calce pe alți oameni pentru a merge mai departe,  pierdem din vedere caracterul.

Caracterul poate să nu pară important în adolescență, dar la vârsta adultă este totul.

14. Creștem copilul pe care îl dorim și nu copilul pe care îl avem

Ca părinți, avem vise pentru copiii noștri. Aceste vise încep încă de când copilul este în burtică, chiar înainte să îi știm genul. În secret, sperăm că vor fi ca noi, doar mai inteligenți și mai talentați. Vrem să fim mentorii lor, punând experiențele noastre de viață în folosul lor.

Dar ironia parentingului este aceea că, de multe ori, copiii fac cu totul altceva decât ne-am imaginat noi. Ei vin cu tipare și cu programe pe care nu le-am anticipat niciodată.

Treaba noastră ca părinți este să îi îndrumăm în direcția pe care ei și-o doresc cu adevărat și care li se potrivește. Forțarea viselor noastre asupra lor nu va funcționa. Numai atunci când îi observăm cu adevărat și îi apreciem pentru ceea ce sunt ei, putem avea un impact puternic în viața lor.

15. Uităm că acțiunile noastre vorbesc mai tare decât cuvintele

Dacă vreau ca ai mei copii să fie minunați, trebuie să fiu eu minunat ca părinte. Trebuie să fiu persoana care îmi doresc ca ei să devină.

Vrem să-i umplem cu înțelepciune, dar ceea ce uităm este că exemplul propriu umbrește cuvintele.

Așadar felul în care tratezi respingerea și adversitatea, felul în care îți tratezi prietenii și străinii, felul în care vorbști cu tatăl lor, totul este observat. Și acesta va fi modelul lor. Iar modul în care le răspunzi, le dă permisiunea să acționeze la fel.

Stephanie Marston spune că ei își văd părinții ca pe niște persoane cu autoritate. Ca pe niște zei. Iar felul în care sunt tratați de părinți este felul în care ei cred că merită să fie tratați. “Ceea ce spui despre mine este ceea ce sunt eu” cam asta cred copiii. Ca o consecință, atunci când copiii sunt tratați cu respect, ei concluzionează că merită respect, prin urmare își dezvoltă o stimă de sine sănătoasă.

Copiii nu își vor aduce aminte ce vei încerca tu să îi înveți, ci ceea ce ești tu cu adevărat, prin exemplul pe care îl dai, prin acțiunile tale.

16. Îi judecăm pe alți părinți și pe copiii lor

Indiferent cât de deranjați suntem de stilul parental al cuiva, nu este datoria noastră să îi  judecăm pe ceilalți. Nimeni din această lume nu este „doar bun” sau „doar rău”. Noi toți suntem o combinație a celor două și încercăm zi de zi să fim în echilibru.

Nu știm niciodată când vom experimenta poate același lucru și vom avea nevoie, de asemenea, de compasiune. Și dacă nu ne putem controla prejudecățile, putem să ne spunem pur și simplu stop, încercând să înțelegem persoana în loc să sărim la concluzii.

Pentru a crește gradul de empatie, atât al nostru, cât și al copiilor noștri, colegul nostru Florin a creat un joc minunat EQ Game. Acesta dezvoltă cea mai importantă calitate a noastră: inteligența emoțională.

17. Nu le limităm timpul la televizor/calculator

Studiile arată că privitul la televizor înainte de vârsta de 2-3 ani, mai multe ore pe zi, poate avea efecte negative inclusiv asupra dezvoltării limbajului, a inteligenţei emoţionale, a capacităţii de memorare şi, mai târziu, asupra aptitudinilor de citire.

18. Nu lăsăm copiii să se plictisească

Unii părinți cred că copiii trebuie stimulați în orice moment și este datoria lor să evite plictiseala. Apoi copiii nu învață să fie creativi și să găsească calea de ieșire din plictiseală în sine.

19. Protejăm copiii de consecințele și pierderile proprii

Părinții oferă totul copiilor lor cu cele mai bune intenții, de la o jucărie simplă până la salvarea lor din necazuri legale. Și, dintr-o dată, sunt surprinși când copilul nu mai respectă nimic. Toți trebuie să învățăm că pierderea este doar o altă modalitate de a câștiga înțelepciune și de a experimenta lucrurile.

20. Nu le citim copiilor de mici

Citirea poveștilor implică o stare de liniște și folosirea imaginației copilului. Îl pregătește pentru a asculta la școală și pentru a-și putea folosi imaginația pentru creativitate și alternative ca resursă.

Există o vorbă care zice că: ”Greșeala este primul pas spre succes”, dar, în realitate, conștientizarea greșelii și corectarea ei sunt adevărații pași spre succes.

Așadar, dragi părinți, vă doresc cât mai multe conștientizări!