Ți s-a întâmplat vreodată, ca părinte, să fii depășit de situație și să-l pedepsești pe copilul tău?

Mie, da. Însă, cu timpul, am descoperit ca a-ți pedepsi copilul nu este cu adevărat o metodă eficientă, ci mai degrabă una umilitoare pentru copil. 

În plus,  „doar comportamentul poate fi condamnat – sentimentele nu pot și nu trebuie să fie judecate niciodată. A judeca trăirile și a cenzura imaginația unui copil este un act de violență asupra libertății personale și asupra sănătății mintale a acestuia”, susține Haim Ginott, cunoscut psiholog și psihoterapeut american de origine israeliană, specializat în probleme de educație a copilului și în relațiile dintre părinți/profesori și copii.

Când ne confruntăm cu un comportament care ne pune o problemă, copilul trebuie auzit în nevoia sa – e necesar să fim atenți la ce spune și cum transmite informația. În același timp, copilul trebuie ajutat să conștientizeze că există și alte modalități în interiorul său de a-și satisface nevoile; altele decât prin lovire, agresare, insultare, rupere, amenințare. Și da, toate sentimentele sunt în regulă: copiii au dreptul să se înfurie. Cu toate acestea, nu toate comportamentele trebuie acceptate: spre exemplu, ​​copilul nu are dreptul de a fi violent (fizic sau verbal).

Însă cuvântul „disciplină” nu înseamnă neapărat constrângere, conflict și pedeapsă! De aceea, ți-am pregătit mai jos  15 alternative inteligente pentru a-l învăța pe copilul tău disciplina într-un mod eficient, pozitiv și grijuliu. Iată care sunt acestea:

  1. Încearcă să recunoști, să permiți și să-i asculți emoțiile ascunse.

 Exemplu: Dacă copilul tău își lovește sora mai mică, încurajează-l să-și exprime furia și gelozia într-un mod non-violent. Este posibil să aibă nevoie să plângă sau să elibereze trăirea într-un alt fel.

  1. Oferă-i informații și explicații.

  Exemplu: Dacă copilul tău desenează pe perete, explică-i de ce este necesar să folosească hârtie.

  1. Schimbă mediul. Acest lucru este uneori mai ușor decât schimbarea copilului.

  Exemplu: Dacă copilul tău scoate hainele din dulap, pune o încuietoare.

  1. Sugerează-i o soluție alternativă care să fie acceptabilă și pentru tine.

 Exemplu: Dacă nu vrei să construiască un castel din perne în sufragerie, nu este suficient doar să-i interzici. Spune-i unde îi  este permis acest lucru.

  1. Arată-i cum să se comporte.

Exemplu: Dacă copilul tău trage pisica de coadă, arată-i cum să o mângâie. Explicațiile verbale nu sunt suficiente.

  1. Oferă-i alegeri mai degrabă decât instrucțiuni. Alegerile îi ajută pe copii să se simtă puternici, în timp ce instrucțiunile creează adesea conflicte.

Exemplu: „Vrei să citești povestea înainte sau după ce te speli pe dinți?”

  1. Pregătește-ți copilul.

 Exemplu: Dacă aștepți oaspeți la cină, explică-i copilului cum vrei să se comporte. Fii specific.

  1. Comunică-ți propriile emoții. Explică-i copilului efectul comportamentului său asupra ta.

Exemplu: „Mă obosește să ridic zilnic firimiturile pe care le faci pornind cu mâncarea prin casă”.

  1. Dacă este necesar, acționează ferm.

Exemplu: dacă copilul tău dorește să traverseze strada fără să te aștepte, ține-l ferm de mână explicându-i pericolele.

  1. Îmbrățișează-ți copilul.

 Un copil care acționează agresiv se poate bucura de o îmbrățișare fermă, dar iubitoare, care îi va permite să-și exteriorizeze emoțiile reprimate cu plâns eliberator.

  1. Descoperă nevoile profunde ale copilului tău.

Exemplu: Dacă așteptați împreună la o coadă, dă-i copilului jucării.

  1. Folosește umorul pentru a salva o situație.

Exemplu: dacă copilul tău se enervează pe tine, sugerează-i să te lovească cu perne. Prefă-te că ești slab și fricos și cazi la pământ învins. Râsul îl va ajuta să-și transforme furia și sentimentele de neputință.

  1. Negociează și încearcă să ajungeți la un acord.

Exemplu: Dacă trebuie să mergeți acasă și copilul dumneavoastră vrea să rămână la locul de joacă, conveniți de câte ori poate urca pe tobogan înainte de a pleca.

  1. Discută despre conflicte cu copilul tău.

Dacă un conflict se repetă des, discută-l cu copilul tău, explică-i propriile nevoi și sentimente și invită-l să te ajute să găsiți o soluție care să fie acceptabilă pentru toată lumea. Determinați împreună regulile. Organizați consilii de familie.

  1. Fă-ți timp pentru tine.

Dacă te simți furios, ieși din cameră și fă tot ce poți pentru a te liniști. De exemplu, sună un prieten, plângi, strigă într-o pernă, meditează, aleargă etc.).

In concluzie, contrar a ceea ce s-ar putea crede, creșterea unui copil se poate face foarte bine într-un mediu calm și blând, în care relația părinte-copil să fie pozitivă și plăcută.

De fapt, disciplinarea nu înseamnă a impune pedepse tot timpul și a confrunta copilul cu fiecare pas greșit. Mai degrabă, folosind metodele de intervenție sugerate și explicate mai sus, copilul poate fi supravegheat și susținut în acest proces de învățare, care este viața în societate. Aplicarea acestor intervenții va preveni adesea chiar debutul unei crize sau confruntări și, prin urmare, se va evita recurgerea la consecințe, fapt ce va contribui la păstrarea armoniei familiei.

Mai multe idei despre cum îți poti disciplina copilul fără să-l pedepsești, poți găsi și aici.

Și nu ezita să ne împărtășești din experiența ta. Doar împreună putem face o lume mai bună.

 

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse