Numit și micul adult, copilul de 11 ani trece printr-o avalanșă de schimbări, atât la nivel emoțional, cât și la nivel fizic. Dacă copilul de 10 ani voia mai multe drepturi și libertăți, pentru copilul de 11 ani acestea vin la pachet cu mai multe responsabilități.
Este la vârsta la care creşte eficienţa atenţiei, capacitatea de concentrare şi focalizare fiind mult mai mare. Inteligența lui capătă substanță, iar percepţia se bazează pe observaţie intenționată.
La acestă vârstă, trăirile încep să se nuanțeze. Copilul de 11 ani simte intens nevoia de a fi iubit, chiar dacă începe să nu-și mai dorească manifestări de afecțiune fizică din partea părinților. Între 10 și 12 ani, copilul este mult mai sensibil la expresiile faciale ce exprimă furia. El simte nevoia de empatie și de a se exprim liber.
Caracteristicile vârstei de 11 ani
- Simt nevoia să doarmă și să mănânce mi mult
- Încep perioada de rebeliune împotriva figurilor de autoritate
- Își explorează propria identitate și se exprimă cu ajutorul hainelor, a părului sau a hobby-urilor
- Înțeleg că gândurile lor sunt private
- Sunt mult mai responsabili
- Sunt mult mai atenți, dar își pierd repede interesul pentru ceva
La această vârstă, copilul de 11 ani ar trebui să facă pe cont propriu alegeri sănătoase în ceea ce privește mâncarea. Numărul de calorii recomndte pentru băieți este de 2.000/zi, resprctiv 1.800 calorii/zi la fete.
În mod ideal, copilul de 11 ani ar trebui să doarmă 9-12 ore. Lipsa somnului îi poate afecta viața academică și nu se va putea concentra la școală.
Copilul de 11 ani începe să crească în înălţime şi greutate. Adeseori, aceste creșteri în înălțime sunt acompaniate de unele dureri.
În această perioadă, viaţa afectivă a copilului de 11 ani se diversifică, iar viaţa interioară se dezvoltă și se maturizează.
La această vârstă, comportamentul şi atitudinea copilului poate fi împărțită în
- pozitivă – copilul este echilibrat, sincer, dezinvolt, adaptat;
- negativă – copilul este pesimist, impulsiv, lipsit de armonie.
În acest moment, capacitatea de a forma idei îi permite să înţeleagă relaţia dintre parte și întreg.
Este de asemenea capabil să cuprindă simultan mai multe criterii, care să-i dea posibilitatea însuşirii clasificării. E capabil să înţeleagă situaţii de tipul A implică B, B implică C, deci A implică C.
Competențe
Copilul de 11 ani își dezvoltă o imagine mai realistă asupra propriilor competențe datorită măririi conștientizării de sine.
- Sunt dispuși să depună efort și să muncească pentru ceea ce-și doresc;
- Vor să contribuie și să-și demonstreze competențele;
- Încep să se angajeze și să ducă la bun sfârșit sarcini mai complexe;
- Încep să aibă o înțelegere a viitorului și să-și ia angajamente pentru a ajunge acolo unde își doresc.
Dezvoltarea socială la copilul de 11 ani
- Copiii învață strategii pentru gestionarea și rezolvarea conflictelor cu ceilalți;
- Înțeleg deja diferitele forme de bullying, și impactul negativ al acestora;
- Încep să se comporte potrivit în funcție de situația socială, mai ales când vor să păstreze anumite relații pozitive;
- se observa o continuă scădere a egoismului.
Relațiile cu prietenii
- Pe măsură ce avansează în această perioadă, dau o prioritate ai mare activităților sociale (cu prieteni grup), acceptării de grup și modului în care arată;
- Au grupuri diverse de prieteni (prietenii de la bloc, verișorii, de la țară, de la școală, de la sport);
- Evoluează în cadrul relaţiilor, atât cea de subordonare, cât și cea de poziţie superioară.
- pot discuta despre modul în care se simt în diverse grupuri;
- Încep să apară intresuele romatice, să vrea să petreacă timpuk și în preajma copiilor de sex opus;
- Formează prietenii complexe și de durată
- Arată mai mult interes către prieteni decât către familie
Pubertatea la copilul de 11 ani
- Pe plan psihologic, datorită începerii pubertății, copilul de 11 ani poate manifesta trăiri tensionate, confuzie şi discomfort.
- De obicei, fetele încep pubertatea între 8-13 ani. Primele semne ale pubertății sunt creșterea sânilor și apriția părului pubian. Mai întâi, se formează mici umflături sub sfârcuri ce pot fi dureroase la atingere. Menstruația apare de obicei la 2 ani după începerea dezvoltării sânilor.
- La băieți, primul semn al pubertății este dezvoltare testiculelor, vârsta cea mi comună fiind cea de 11 ani.
Sfaturi pentru părinți
- Vorbește cu el despre dinamica grupurilor și valorile grupului;
- Explicați-i și arătați-i prin exemplu, că prieteniile sunt mult mai importante decât grupul – presiunea grupului să apară, însă prietenul bun să fie cel unde găsește confort, apreciere, aprobare, amuzament, acceptare;
- Accentuați valorile de respect și bunătate pentru relațiile între prieteni;
- Discutați despre relații, atât de prietenie cât și romantice, așteptări, dorințe, emoții, sentimente;
- Vorbește-i despre consimțământ, presiunea grupului și violența dintre copii.
- Asigură-te că știu să ceară ajutorul sau să vorbească cu un adult ăn care au încredere dacă sunt într-o relație abuzivă, nesănătoasă sau nepotrivită.
- Încurajează-l să persevereze și să vadă greșelile ca pe oportunități de învățare;
- Fiți fermi și consistenți când vine vorba de îndeplinirea standardelor și valorilor morale ale familiei/lor.
- Discutați despre cât de important este să te simți parte a unui grup, cum de aici decurg drepturi dar și responsabilități și cum trebuie să respectăm oamenii din alte grupuri și cu alte valori decât ale noastre;
- Discutați despre incluziune și durerea exluderii și etichetării/judecății.
Așadar, încercați să fiți aproape de copilul vostru, dar lăsați-i spațiu pentru a nu se simți sufocat. Este important să-l lăsați să ia singur decizii și să învețe din greșeli.
Voi cum gestionați această perioadă din viața copiilor voștri?