🐰 Venirea Paștelui este un prilej de bucurie pentru întreaga familie: mese bogate în bucate alese, ouă roșii ciocnite alături de cei dragi și atmosfera specifică de sărbătoare ce învăluie întreaga casă. Totuși, cei mai nerăbdători în acest sens sunt copiii, care așteaptă cu sufletul la gură să vadă ce cadouri le va aduce Iepurașul în acest an.
Fiecare părinte își dorește tot ce e mai bun pentru copilul său, iar când vine vorba despre jucării, le va căuta cu atenție pe cele care sunt în același timp și instructive, și realizate din materiale non-toxice. La acest capitol excelează de departe jucăriile din lemn.
⚠ Dacă încă nu ai ales un cadou pentru micuții tăi noi am pregătit pentru tine un cadou deosebit, un joc simplu menit să dezvolte creativitatea, atât ție, cât și copilului tău.
Jocul se numește „Orășelul Stinghiuță”, este un joc din lemn care poate fi jucat și în echipă, fiind potrivit pentru toate vârstele.
Acesta conține 120 de piese din lemn, o bilă, și un set de instrucțiuni care îi ajută pe toți participanții să construiască clădiri faimoase precum: Ateneul Român, Casa Presei Libere, Panteonul, Castelul de apă, Circuitul Cu Bilă.
Este un joc pentru copiii de toate vârstele, pentru că acționează în funcție de gradul de dezvoltare al copilului, dezvoltându-i astfel abilități noi.
De ce să alegi Orășelul Stinghiuță❓
Pentru că:
👉 dezvoltă reziliența, răbdarea, îndemânarea și spiritul artistic
👉 dezvoltă atenția și responsabilitatea
👉 copilul tău își va explora latura creativă
👉 copilul tău va învăța să ,,muncească” pentru jucăria sa
👉 impulsionează motivația
👉 dezvoltă puterea de concentrare
👉 dezvoltă capacitatea de organizare
👉 dezvoltă capacitatea de cooperare
👉 dezvoltă inteligența emoțională
Jucăriile din lemn oferă acea „ atracție magică” ce încurajează jocul imaginației prin explorare și contact direct.
Cu Orășelul Stinghiuță copilul tău are posibilitatea de a-și construi propria capodoperă, așa cum simte el. Va înțelege însăși esența creativității. Mai mult decât atât va înțelege măreția lemnului și se va conecta cu acesta.
Fiecare copil în funcție de perioada de dezvoltare și de necesități are nevoie de o jucărie potrivită pentru a reuși să depășească și să înțeleagă această perioadă.
Orășelul Stinghiuță este genul de jucărie o jucărie care se moștenește de la un frate la altul sau care te “urmărește” până la vârstă adultă și pe care o păstrezi pentru a o arată copiilor.