Stilul auditiv

Copii care au acest stil de învățare vor să citească cu voce tare, mai degrabă decât în tăcere, chiar și atunci când sunt singuri.

Copiii care au abilități puternice de vorbire și lingvistică, sunt talentați din punct de vedere muzical și învață cu ușurință noi limbi străine, au un stil de învățare auditiv.

Stilul auditiv implica o preferinta pentru ascultarea explicatiilor in detrimentul citirii lor. Cei care se încadrează în acest stil rețn mai usor informatiile prin recitarea lor cu voce tare și sunt foarte buni la a-și aminti lucrurile pe care le aud în jurul lor.

Aceasta înseamnă că ei își amintesc mai bine și înțeleg conceptele noi mai ușor atunci când sunt explicate cu voce tare – chiar dacă sunt ei cei care vorbesc cu voce tare. Ei pot chiar să-și rețină mai bine dacă ideile noi sunt asociate cu sunete nonverbale, cum ar fi muzica, sunete de tobe sau bătaie din palme.

Cum îți dai seama dacă stilul de învățare al copilului tău este cel auditiv?

  • vorbește ritmat
  • este ușor distras de zgomot
  • iubește muzica și își poate aminti cuvintele din melodiile pe care le aude
  • are aptitudini în muzică, instrumente sau abilități vocale
  • are tendința de a cânta în timp ce ascultă o melodie sau își crează propriile cântece pe măsură ce se joacă
  • are o puternică abilitate verbală, mai ales prin repetarea cuvintelor sau frazelor pe care le-a auzit înainte
  • are abilitatea de a asculta bine și de a urma indicațiile verbale
  • este mai bun povestitor decat scriitor
  • are o abilitatea foarte puternică de a observa sunetele pe care ceilalți nu le recunosc
  • poate urmări cu ușurință indicațiile verbale și, dacă nu înțelege ceva, va spune adesea „spune-mi din nou”
  • îi place mai mult să i se citească o poveste decât să o citească el însuși
  • înțelege mult mai bine atunci când profesorul explică ceva în clasă, decât atunci când trebuie să citească singur cerința și să o rezolve
  • vorbește cu el însuși în timp ce învață ceva nou
  • îi place mai mult să lucreze în grupuri decât singur
  • urmărește cu ușurință indicațiile
  • repetă frazele și observațiile primate
  • se simte înviorat atunci când aude muzică sau conversații
  • îi place să vorbească mult
  • este distras de zgomotele de fond
  • are dificultăți în a urma instrucțiuni scrise
  • citește lent
  • are dificultăți în a fi liniștit perioade lungi de timp

Metodele de învățare pentru stilul auditiv sunt:

● Discuții despre lucrurile care trebuie învătate cu altii sau cu ei însisi

● Citirea informatiilor cu voce tare sau înregistrarea lor și ascultarea ulterioară

● Citirea unei cărti în același timp cu ascultarea variantei audio

● Metoda asocierii cuvintelor

● Asocierea informatiilor cu o melodie și ascultarea acesteia pentru rememorarea lor

● Limitarea surselor de zgomot

Cum să-ți ajuți copilul să exceleze în stilul de învățare auditiv?

  • cu cât vorbești mai mult, cu atât mai multe informații va reține
  • se va bucura să asculte povești – despre evenimente reale și imaginare – și să-și spună propria sa poveste
  • cântecele și rimele sunt o modalitate excelentă de a învăța lucruri noi – de la culori și litere la amintirea rutinelor zilnice
  • învață-l să citească folosind : o abordare fonetică, joc de rime, citiți cât mai mult cu voce tare
  • folosește materiale auditive pentru a-i preda anumite lecții:
    • Video
    • Audio
    • Povești audio
    • Melodii, ritmuri și bătăi pentru a întări informațiile

• încurajează-l să răspundă la întrebări pe cale orală

• repetă întâmplările cu voce tare și el să fie cu ochii închiși

• folosește repetarea pentru memorare

• recită informațiile cu voce tare când învață (adică fapte, cuvinte de ortografie).

• utilizați un dispozitiv de înregistrare și redați lecții

• participați la discuții de grup mici și mari înainte ca el să lucreze independent

  • oferă-i indicații verbale, parafrazează informațiile esențiale
  • oferă-i un loc liniștit pentru a-și face temele cu muzică în fundal, dacă dorește
  • învață mai eficient cu tutori sau într-un grup în care pot să adreseze întrebari, să ofere răspunsuri, să exprime modul de înțelegere a informației orale
  • atunci când are dificultati în a întelege o lecție, căutați împreună materiale video sau audio care explică respectiva noțiune
  • dacă dorește să își verifice cunoștințele, pune-i întrebări la care să răspundă oral, nu în scris.

Citește mai multe despre stilul auditiv de învățare și cum îți poți sprijini copilul în cartea ”Copilul tău este un geniu!” scrisă de Florin Alexandru și prof. Florian Colceag (”creatorul de genii”):

Stilul auditiv de învățare 1

Copii cu acest stil de învățare ar putea arăta că nu acordă atenție atunci când se vorbește cu ei, dar abilitățile lor de ascultare sunt mai dezvoltate decât abilitățile lor vizuale.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse