Salutare,
Astăzi o să îți vorbesc de o altă rană emoțională și anume de cea de umilire.
Tot în copilărie se întâmplă și de obicei această rană provine de la părinți.
Cel puțin unul dintre părinți umilește copilul prin cuvinte jignitoare, etichetări de genul:
„Ești prost/proastă.”
sau
„Nu ești bun(ă) de nimc.”
„Ești murdar(ă)!”
De ce fac asta părinții?
Pentru că exact acesta este dialogul interior al părintelui cu propria persoană.
De ce are el acest dialog?
Din mai multe motive:
- a fost și părintele umilit în același mod în copilărie;
- nu înțelege efectele unui astfel de comportament;
- nu își înțelege emoțiile și umilința este parte din viața de zi cu zi, iar asta presupune normalitate fără să o conștientizeze;
- în lumea în care trăiește, violența, vina și rușinea sunt emoțiile principale trăite și simțite;
Rana se activează atunci când copilul simte că unuia dintre părinți îi este rușine cu el datorita faptului că este îmbrăcat neîngrijit, că a luat note proaste la școală, că este murdar sau pur și simplu că nu știe.
Din păcate această rană se poate activa relativ ușor, atunci când părinții vorbesc între ei de notele copilului ca și când el/ea nu ar participa la discuție.
Persoana cu rana de umilire poartă masca de masochist și își face rău inconștient de câte ori are ocazia.
Masochistul are obiceiul să se plaseze în situații în care va trebui să aibă grijă de alte persoane bolnave.
Forma corpului este rotundă și aplecată ușor în față și o altă caracteristică importantă, masochistul își ignoră nevoile și nu simte durerea cu aceași intensitate.
Persoana cu această rană îi este frică de libertate, așa că va face tot ce poate pentru a nu fi liberă, ci a trăi în tot felul de situații imposibile în care viața să fie greu de suportat.
În relația cu partenerul de viață, acesta se simte umilit și va construi situații în care să reiasă că este umilit de celălalt partener, astfel va face ca cealaltă persoană să îl/o înșele.
Când se activează rana, purtăm masca masochistului și uităm de nevoile noastre, astfel ne concentrăm doar să îi facem pe plac celeilalte persoane, să o mulțumim și suntem extrem de generoși.
Luăm asupra noastră toată responsabilitatea fără ca cineva să ne ceară acest lucru.
Persoana cu această rană îi este teamă să simtă rușine și astfel că persoana ce reușește să îi trezească rușinea, devine călăul.
Astfel că aceste două persoane nu se întâlnesc întâmplător, scenariul de viață îi aduce împreună și fiecare ăși asumă rolul cu mențiunea că victima este prima ce își asumă rolul.
Persoana ce suferă de această rana va găsi scuze pentru comportamentul călăului poziționându-se tot timpul în inferioritate.
Cea mai folosită scuză este aceea că nu are timp.
Cum se autosabotează?
Prin etichetare, printr-o judecată aspră la adresa propriei persoane, prin poziționarea în inferioritate.
Soluția acestei răni:
Observarea propriul comportament și acceptarea situației.
Construcția unui dialog interior pozitiv și practicarea tăcerii ca exercițiu de bază.
Atunci când tăcem ne observăm cu ușurință dialogul interior, un dialog interior ce odată observat, se îmbunătățește considerabil.
Sunt Florin Alexandru și sunt unul dintre cei ce m-am „tratat” și de această rană emoțională.
În acest moment celebrez viața și am reușit să fac asta după ce mi-am dezvoltat o practică zilnică de obiceiuri pozitive dezvoltându-mi inteligența emoțională.
Iar pentru a evita să îi dezvolt fiului meu această rană emoțională am construit jocul EQ game.
Jocul îl găsești aici:
https://tikaboo.ro/eq-game-apr/
Pe tine te găsești în inima ta.
Iar tot acolo vei regăsi tot Universul.
Ah, să nu uit: ești un om minunat.
Cu drag Florin Alexandru
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie pe Facebook și ajută și alți părinți!
- Distribuie Pe Facebook
- 104 shares