Cel mai greu job din lume: jobul de mamă. Lucrezi full time, nu prea ai pauze, nu îţi permiţi concedii.

Te ocupi de casă, de îngrijirea copilului, de pregătirea lui pentru şcoală, de transferul lui de la şcoală până acasă, de acasă până la activităţile extraşcolare. Ai grijă să aibă temele făcute bine.

Planifici weekendurile, te ocupi de siguranţa membrilor familiei, toată lumea îţi cere, vrea, are nevoie de ceva. Şi, peste toate astea, auzi că e firesc să le faci tu pe toate. Pentru că tu eşti mamă. Copilul e prea mic să te ajute, soţul e prea obosit – şi el mai şi lucrează toată ziua pentru a aduce bani acasă.

Din când în când, am dreptate, mai auzi şi câteva reproşuri legate de lucruri pe care nu le-ai făcut sau nu le-ai făcut bine. Plus că nu ai motive să fii obosită, doar stai toată ziua acasă.

Stop!

Asta înseamnă să fii o mamă neapreciată. Şi neînţeleasă. Ceilalţi nu au nici cea mai vagă idee câte ai tu de făcut, iar dacă ştiu, li se pare că nu e atât de greu. Şi că ai putea face lucrurile mai bine şi, evident, singură, pentru că asta face o mamă. Astă e rolul femeii.

Ai devenit mamă invizibilă? Iată ce e de făcut

Dacă te simţi neapreciată, ai devenit doar omul care face curăţenia, le pune celorlalţi masa şi are grijă ca lucrurile să fie în ordine, spune stop şi ia măsuri.femeie care face treaba singura

Dacă nu eşti o mamă singură, situaţie în care eşti nevoie să faci mai multe lucruri singură, atunci e momentul să iei măsuri şi să te transformi din mamă invizibilă în mama invincibilă.

Nancy Colier, psihoterapeut şi specialist în medierea relaţiilor de familie, încurajează femeile să îşi păstreze independenţa, feminitatea şi să nu renunţe la nevoia autentică înnăscută de a fi apreciate.

Regula potrivit căreia tu trebuie să le faci pe toate nu mai e valabilă.

E învechită şi îţi închide orice posibilitate de a te mai simţi iubită, apreciată şi admirată ca femeie. Spune stop şi încearcă să aplici următoarele reguli simple.

1. Nu le mai permite celorlalţi să considere tot ce faci ca pe o normalitate şi o datorie de mamă

Din păcate, încă trăim într-o societate în care, deşi mai subtil, femeile sunt învăţate că trebuie să se supună şi să renunţe la ceea ce sunt şi ce îşi doresc…pentru ceilalţi. Să se sacrifice pentru a-i face pe ceilalţi fericiţi. Dacă le vei permite celorlalţi să te privească doar ca mamă şi femeia care face totul în casă, pentru că aşa e firesc, atunci ei exact asta vor face. În foarte multe familii, femeia e privită ca omul dator să le împlinească nevoile.

E momentul să îi faci conştienţi pe ceilalţi de eforturile depuse şi să aştepţi, pe bună dreptate, un mulţumesc. E momentul să fii apreciată pentru ceea ce le oferi.

familie fericita

O discuţie de familie te-ar ajuta să lămureşti mai bine situaţia. Spune-le exact cum te simţi, cât de obosită eşti, cât de puţin ajutor primeşti şi cât de neapreciată te simţi. Fii sinceră, iar dacă te simţi apreciată doar pentru că le faci pe plac, atunci e cazul să le spui că ai nevoie de apreciere ca mamă şi soţie, că poate ai nevoie să fii mai mult pentru ei.

Să îţi arate asta. Lipsa de comunicare nu va conduce către nimic bun, însă, potrivit specialiştilor în aproximativ 50% dintre cazurile de divorţ, reprezintă principala cauză.

Nu infidelitatea, nu neînţelegerile, lipsa banilor sau grijile copleşitoare. Ci lipsa comunicării.

Copiii şi partenerul tău trebuie să ştie că tot ce faci pentru ei este din dragoste, că eşti fericită să faci toate acele lucruri, însă că ai nevoie, uneori, de ajutor şi vrei să te simţi apreciată.

2. Copiii şi partenerul tău trebuie să ştie ce faci pentru ei

Copilul meu nu trebuie să ştie câte fac pentru el sau cât mă sacrific. Iată replica frecvent întâlnită în rândul femeilor.
Da, aşa e. Nu trebuie să ştie că te sacrifici, nu trebuie să ştie căile prin care rezolvi o mulţime de situaţii, dar nici să creadă că îţi e uşor.

Familia devine cu adevărat familie atunci când toată lumea se ajută, există sinceritate şi oamenii înţeleg şi apreciază ceea ce fac unii pentru ceilalţi.

Dacă te lupţi să îi pui copilului totul la picioare – iar el se comportă ca şi cum nu-i oferi nimic, în timp ce soţul tău, pe cealaltă parte, are senzaţia că nu faci cine ştie ce, poate ar trebui să încetezi să le mai faci.

Dă-le voie câteva zile să vadă ce înseamnă să nu mai faci nimic pentru ei. Poate atunci vor înţelege câte făceai înainte.

femeie obosita

Dă-ţi voie să laşi rufele nespălate şi necălcate o zi, lasă vasele în chiuvetă, nu mai strânge jucăriile, ci doar ocoleşte-le, nu mai intra în conflict cu preadolescentul tău, lasă-l să greşească şi să se descurce singur, aşteaptă şi tu să ţi se aşeze masa, doar meriţi, nu? Faci atâtea pentru ceilalţi.

Iar când îţi vor cere şi reproşa că nu au totul de-a gata, aminteşte-le câte faci pentru ei…rămânând invizibilă. Cere-le să facă pentru tine tot ceea ce faci tu pentru ei, măcar o zi. E un joc de rol în care tu devii ei, iar ei devin tu.

Vezi cum se simt şi dă-le voie să înţeleagă lecţia empatiei şi cooperării. Puterea exemplului ne ajută să înţelegem mai bine lumea.

3. Nu te mai simţi vinovată

Când te simţi vinovată şi datoare să le oferi celor din familie totul, e destul de firesc ca şi ei să te privească la fel.
Pentru că, direct sau indirect, asta le transmiţi. Iubeşte-te suficient încât să asculţi ce simţi, să acorzi atenţie nevoilor şi dorinţelor tale.

Dacă ai nevoie să te simţi apreciată, nu renunţa la lucrurile care te fac să te simţi aşa.

Poate ai nevoie de o îmbrăţişare, de o mână de ajutor sau nici măcar. Poate un mulţumesc ar fi e suficient. Nu renunţa la ceea ce ai nevoie, doar pentru a nu te simţi vinovată. Nu pune obligaţiile deasupra sentimentelor şi nici deasupra a ceea ce ai tu nevoie.

În felul acesta îi vei face şi pe ei mai înţelegători şi mai empatici. Şi veţi fi cu toţii mulţumiţi şi împliniţi. Nu te poţi uita pe tine doar pentru a le face un univers perfect şi comod celorlalţi. Sunteţi o familie, deci un tot fericit.

Concluzie

E firesc să ai nevoie de apreciere şi să ştii că familia ta te iubeşte pentru toate lucrurile frumoase pe care le conţii şi pentru ce eşti, nu doar pentru rolul de mamă şi soţie, nu doar pentru că le oferi confort celorlalţi. O familie înseamnă echilibru, nu compromis. Alege să fii o mamă invincibilă, nu o mamă invizibilă! Noi credem în tine!

Vindecă adevărata cauză a bolilor și problemelor din viața ta și nu le da mai departe generațiilor viitoare!

Eşti mamă şi simţi că eforturile tale nu sunt apreciate? Ia măsuri! 1

Cea mai importantă cauză ce stă în spatele bolilor și problemelor sociale din întreaga lume a fost descoperită, dar încă nu este tratată!

S-a demonstrat în repetate rânduri: problemele de sănătate neașteptate sau repetitive reprezintă doar vârful aisbergului.

Însă, sub „valurile” minții conștiente, stau îngropate întâmplări de care ori nu ne amintim, ori de care am încercat să fugim: acestea sunt experiențele adverse din copilărie.

⅔ dintre noi am experimentat cel puțin o traumă în copilărie, de la la abuz sau neglijare, la pierderea unei persoane sau divorțul părinților.

Cei mai mulți își trăiesc viața fără să știe ce traume le guvernează viața din umbră… și nici că există un tratament eficient pentru acestea!

Dar de unde ar putea să afle, când nici medicii nu sunt instruiți asupra dușmanului comun, care afectează atât întreg sistemul biologic uman, cât și societatea per ansamblu?

Așadar, cele mai recente studii îți oferă șansa de a descoperi adevărul care a stat în fața ta în tot acest timp și de a întrerupe ciclul experiențelor adverse din viața ta și a familiei tale.

Citește cartea „Binele suprem” și contribuie la o lume conștientă în care copiii, familiile și adulții să trăiască o viață mai sănătoasă și mai fericită.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse