Cum îți înveți copilul valoarea banilor?

Scurt istoric

Perioada cea mai potrivită în care îţi poţi învăţa copilul despre valoarea banilor este în primii ani de şcoală. Este momentul în care ei sunt iniţiaţi în tainele adunării şi scăderiii şi a altor concepte matematice.

Responsabilitatea este unul dintre cele mai prețioase daruri pe care i le poți face copilului tău.

Spune-i copilului tău cum, la început, în locul banilor, oamenii foloseau diverse obiecte pe care le schimbau între ei pentru a obține alte obiecte de care aveau nevoie.

La început, oamenii foloseau în loc de bani, vite sau diverse alimente. Acest schimb de obiecte sau animale purta numele de “troc”.

Primele monede de metal au aparut în China. Caută și alte informatii despre apariția banilor care i-ar putea stârni curiozitatea copilului tău.

Specifică de la vârste foarte mici ideea că banii nu decid valoarea unei persoane și că mult mai importante sunt calitățile oamenilor.

Ce poți să îi spui și ce poți să îl înveți pe copilul tău preșcolar despre bani:

  • banii au diferite forme și mărimi
  • pot fi de metal – monede sau din hârtie- bancnote.
  • valoarea banului se poate explica în termeni cum ar fi: “Câte mere poti cumpăra cu această bancnotă/monedă?”
  • ce înseamnă “restul”? explică-i copilului tă că uneori bancnota pe care o dai vânzătorului are o valoare mai mare decât prețul obiectului. De aceea, vânzătorul trebuie să îți dea înapoi banii care sunt în plus. Cel mai usor va înțelege acest concept printr-un exemplu concret.
  • banii sunt folositi pentru a cumpara obiecte din magazine sau pentru a plăti anumite “servicii”cum ar fi: doctorul, facturile, mâncare, haine, etc.
  • fiecare țară are o moneda specifică. La noi, aceasta se numeste “leu”, dar în alte tari exista alte tipuri de monede. (In SUA, dolarul,în Europa Euro, etc.)
  • explică-i faptul că tu primești, în fiecare lună, o sumă de bani
  • atunci când îi povestești despre modul în care se câștiga banii, menționează și faptul că oamenii mari muncesc nu doar pentru bani, ci și pentru că realizează activități care le fac placere
  • învaţă-l pe copilul tău ce înseamna să fi generos
  • nici o lecţie despre bani nu este completă dacă ea nu implică unele discuţii despre caritate.
  • ajută-l pe copilul tău să privească banii dintr-o anumită perspectivă, arătându-i că sunt multe alte lucruri, precum dragostea familiei, care au o valoare mult mai mare

Una dintre cele mai bune metode de a-ți învăța copilul valoarea banilor este prin joc, așadar încurajează-l să așeze banii în funcție de mărimea bacnotei sau a monedei, ajută-l să facă mici castele din ei.

Dupa ce s-a familiarizat, aranjează-i tu în functie de valoarea lor si roagă-l să facă și el la fel. În scurt timp vei observa și primele rezultate.

Ce poți să îl înveți pe copilului tău școlar despre bani:

În această perioadă, copiii cheltuie banii cu usurință, spontan.

  • explică-i faptul că banii câștigați de voi se împart în: banii pentru cheltuielile de fiecare zi, în banii economisiți pentru situații neasteptate și în banii strânsi pentru scopuri pe termen lung.
  • învață-ți copilul ce înseamnă activitățile caritabile, atunci când împarte cu alți copii, care sunt defavorizați copilul va învăța ce înseamnă solidaritatea umană
  • faceți împreună o listă cu tot ce ar vrea să cumpere și din acea listă să aleagă care sunt dorințe și care sunt nevoi, ajutându-l să înțeleagă diferența dintre cele două cuvinte
  • renunță la control, lasă-ți copilul să facă singur anumite lucruri, lasă-l să decidă singur în anumite aspect cum ar fi să cumpere un anumit lucru care ție nu-ți place spre exemplu, dar care nu este contraindicate vârstei sale
  • lasă-l să greșească dar stabiliți limite pentru a păstra greșelile lor limitate la lecții de mici dimensiuni
  • stabiliți limite la sumele de bani să fie suficient de mari pentru a afla despre principiile financiare importante, dar nu atât de mari încât să înceapă să creadă că banii sunt nelimitați
  • lasă-l să învețe să facă alegeri pe baza unor limite financiare
  • oferă-i o structură, care să-l ajute să stabilească un plan de economisire și cheltuială și să fie consecvent, pentru ca în timp să își însușească principii financiare pe cont propriu

Iată câteva dintre pericolele cu care se confruntă părinții atunci când nu își învață copii despre obiceiurile sănătoase și atitudinile legate de bani:

  • Dependența financiară

Copiii tăi ar putea deveni iresponsabili din punct de vedere financiar, sau vor avea abilități financiare slabe, e posibil să intre chiar în datorii și / sau vor rămâne dependenți financiar de tine.

  • Valori distructive

Copiii ar putea dezvolta o relație distructivă cu banii, echivalând-o cu valoarea de sine sau devenind dependenți de posesiuni. Ei pot crede că fericirea lor depinde de a avea cele mai recente gadget-uri și jucării.

  • Datorii

Copiii tăi ar putea deveni victime ale datoriilor, făcând credite pe care nu le vor putea achita. De aceea este importantă înțelegere modului de stabilire a obiectivelor financiare, a economisirii banilor pentru viitor, a bugetului sau cum poți fi un consumator înțelept.

  • Pierderea încrederii

Lipsa încrederii în luarea unor decizii financiare sănătoase, i-ar putea afecta în alte domenii din viața lor.

Învățarea greșită despre valoarea banilor

În ciuda intențiilor tale bune, l-ai putea învăța din greșeală pe copilul tău valori greșite despre bani.

Cum îți înveți copilul valoarea banilor? 1

  • Conflict în familie

Familiile sunt deseori destrămate de disputele financiare. Aveți nevoie de principii puternice și de un plan de acțiune pentru a evita tensiunea și argumentele asupra banilor care pot distruge relațiile de familie.

Dacă vrei ca al tău copil să să devină un adult responsabili financiar, trebuie să îi permiți să se descurce sigur de la o vârstă fragedă.

El trebuie să experimenteze singur cum este să cheltuie și să economisească; trebuie să învețe cum este să-și cheltuie toți banii pe ceva de care nu are așa mare nevoie și să nu aibă bani disponibili pentru ceva ce într-adevăr va dori sau va avea nevoie.

Lasă-ți copilul să fie independent. Un copil independent va fi mai tarziu responsabil, capabil să facă alegerile potrivite. Pe când un copil căruia i se spune tot timpul ce să facă, va deveni un adult nesigur.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes