Cu toţii ne criticăm copiii, uneori! Oare există alternative la critică?

Într-o zi, în drum spre grădiniţă, băiatul meu de grupa mare, pe atunci, îmi spune:

„ – Mama, eu nu cred că Dumnezeu există…

– De ce spui asta, iubitule?

– Pentru că m-am rugat să nu mă mai cerţi niciodată şi nu m-a ascultat!”

Aceste replici au picat precum o piatră în moalele capului… N-am reacţionat în nici un fel pe moment fiind de-a dreptul înmărmurită de această plângere sinceră şi… îndreptăţită, ci doar am analizat cum am ajuns aici, cum de băiatul meu, de doar 6 ani, îşi doreşte din tot sufleţelul lui, să nu-l mai cert.

Ca părinţi, ne trezim de foarte multe ori criticând şi corectând ceea ce face sau spune copilul, pentru că evident noi ştim mai bine, noi am fost ca ei, noi vedem mai departe, parcă am deţine adevărul absolut. Noi, noi, noi… Vedeţi unde e problema? Ne raportăm mereu la noi, ca părinţi şi nu destul de des la ei, ca fiinţe demne de respect şi încredere, fiinţe complete!

De ce îi criticăm şi certăm pe copii?

În multe familii, părinţii şi copiii sunt blocaţi într-un cerc vicios al interacţiunilor nesănătoase. Critica şi pedeapsa duc la furie şi sfidare sau la ascunderea adevărului şi izolare; care duce la şi mai multă critică şi apoi la şi mai multă sfidare şi izolare.

În timp ce aceste cicluri se escaladează, părinţii se simt justificaţi în critică şi dezaprobare („Nu mă ascultă niciodată!”„Trebuie să îi repet de 100 de ori un lucru ca să-l facă!”), iar copiii, la rândul lor, simt că resentimentele şi sfidarea lor sunt îndreptăţite („Aud doar critici!” „Pe mine nu mă apreciază nimeni, ca şi cum tot ce aş face e greşit!”)

Evident că marea parte a criticilor noastre sunt bine intenţionate: suntem îngrijoraţi sau temători pentru viitorul lor, ne dorim să progreseze, să scape de obiceiuri proaste, să răzbească în lume… credem că noi oferim critici constructive, sau chiar sfaturi şi instrucţiuni.

Ce este critica? Oare există critică constructivă?

Critica implică o judecată, iar noi toţi avem o reacţie instinctivă de respingere când ne simţim judecaţi. Critica pune sub semnul întrebării propriul nostru simţ al valorii de sine. Psihologul Daniel Goleman, părintele inteligenţei emoţionale, spunea că ameninţările la adresa stimei noastre de sine şi a felului în care suntem văzuţi de către ceilalţi sunt atât de puternice încât ne simţim ca şi cum propria noastră supravieţuire ar fi pusă în pericol.

Cu toţii ne criticăm copiii, uneori! Oare există alternative la critică? 1

Mulţi specialişti şi oameni de ştiinţă au analizat critica şi efectele ei asupra oamenilor – cum ar fi o stimă de sine scăzută, energie negativă, reactivitate crescută – iar o parte din aceştia susţin că nu există critică constructivă. Critica ne face defensivi şi ne pune în poziţia de a ne proteja de un atac ceea ce stă în calea dezvoltării de relaţii armonioase sau a rezolvării oricărui conflict. Critica primită ne dezvoltă obiceiul de a judeca și a eticheta și noi, la rândul nostru, ceea ce ne împiedică să ne iubim și să ne acceptăm așa cum suntem.

Fără critică, ameninţări sau pedepse, de ce ne-ar asculta copiii?

La generaţia noastră a funcţionat foarte bine frica, făceam ce trebuia de frica criticii, a ruşinării, a ameninţării, a pedepsei. Eram îndemnaţi să mergem la şcoală, să învăţăm bine şi o făceam tot de frică; să nu ajungem fără un job, să nu ne facem de ruşine, să nu dezamăgim.

Copiii noştri nu mai funcţionează aşa, ei au o cu totul altă busolă, alt sistem de referinţă. Pentru ei a trăi în prezent, a se simţi bucuroşi şi fericiţi acum şi aici sunt valori inestimabile.

Influenţa noastră, ca părinţi, este direct proporţională cu relaţia pe care o avem cu ei, cu gradul de conectare, de respect, de înţelegere şi empatie pe care îl avem faţă de ei şi unul dintre specialiştii care a spus-o în nenumărate rânduri este Dr. Laura Markham.

Antidotul

Nu există antidot mai bun la certuri şi critica frecventă, şi care să-i ajute pe copiii noştri să facă faţă frustrărilor şi dezamăgirilor normale ale copilăriei, decât răbdarea şi ascultarea activă şi cu respect.

Cu toţii ne criticăm copiii, uneori! Oare există alternative la critică? 2

Câteva idei pentru a ieşi din cercul vicios al criticii:

  • Faceţi o rutină din ascultare: rezervaţi măcar 10 minute pe zi, seara la cină, la culcare sau dimineaţa în drum spre şcoală, pentru a discuta despre supărările sau momentele dificile din timpul zilei, sau poate să împărtăşim un moment de frustrare sau o glumă.
  • Transformă critica într-o dorinţă. Dacă ne uităm bine la criticile pe care le adresăm cel mai des, ele au în spate o dorinţă, o nevoie a noastră. Care este? De exemplu, îl certăm foarte des pe copil din cauza dezordinii, a lipsei de organizare. În spate poate fi nevoia sau dorinţa noastră ca totul să fie aranjat, ordonat, previzibil… Să ne gândim la alte soluţii prin care am putea să-l ajutăm pe copil să-şi însuşească această abilitate – organizarea – fără a-l critica, cicăli. Spune mai degrabă ceea ce îţi doreşti, în loc de ceea ce nu îţi doreşti!
  • Rezolvaţi problemele împreună. Dacă are probleme într-un anumit domeniu înseamnă că nu stăpâneşte încă bine anumite abilităţi, că mai are de lucru pe anumite aspecte. Daţi-i încredere că poate şi ajutaţi-l să găsească soluţii de rezolvare.
  • Descrieţi situaţia concentrându-vă pe găsirea de soluţii în loc să căutaţi vinovaţi.
  • Exprimaţi-vă emoţiile (afirmaţiile la persoana I) – pentru mai multe detalii despre cum să folosim, în mod concret, afirmaţiile la persona I, vezi articolul „Tu nu mă asculţi niciodată…” Cum să auzi asta cât mai rar din gura copiilor tăi?!
  • Folosiţi încurajările ori de câte ori aveţi ocazia. Critica şi resentimentele pe care le creează sunt toxice. Antidotul este aprecierea. Fără destulă apreciere începem să simţim lipsă de entuziasm, lipsa bucuriei şi a pasiunilor, şi înlocuirea lor cu atitudini de autoprotecţie precum defensiva.
  • Putem să cerem permisiunea să le dăm un sfat, o îndrumare, o corectare. „Aş putea să-ţi ofer un sfat despre cum te-ai comportat mai devreme cu Matei?”. În aceste cazuri vor fi mult mai receptivi să audă ceea ce spunem; dacă ne refuză ar fi bine să amânăm discuţia (nu s-o uităm) până sunt pregătiţi.
  • Fiţi specific, vorbiţi despre comportament, despre situaţie şi nu despre copil, în general;
  • Folosiţi întrebări deschise care să invite la reflecţie şi la găsirea de soluţii;
  • Folosiţi repararea – cu toţii putem fi conduşi de frustrarea, nerăbdare şi furie câteodată; dar acestea sunt doar momente şi sunt trecătoare. Ele pot fi reparate astfel încât relaţia dintre noi să nu sufere. Aceasta este una dintre cele mai importante lecţii pentru viaţa lor emoţională.
  • Pune-ţi întrebarea: critica aceasta îl va ajuta cu ceva pe copil sau este o manifestare a furiei/nemulţumirii/ dorinţei mele de a corecta?
  • Daţi-le timp să se gândească, să-şi formuleze propriile soluţii, să vină cu idei de reparare, de îmbunătăţire. Nu le cereţi sub influenţa ultimatumurilor şi cronometrului, mai degrabă spuneţi-i: „Hai să mai vorbim mâine despre asta!”

Empatia este cheia

Să ne aducem, din când în când, aminte de noi pe când eram copii. Cum ne simţeam noi când eram criticaţi, când nimic din ce făceam nu era bun?

Punându-ne în locul copiilor noştri vom reuşi să ieşim din acest cerc vicios al criticilor şi lipsei de apreciere şi vom putea să îi ascultăm cu adevărat, să ne conectăm la ei înainte de a corecta comportamentul, iar copiii vor putea să simtă că îi iubim necondiţionat chiar dacă nu sunt perfecţi, chiar dacă fac greşeli, că suntem o echipă… că suntem o familie!

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes