Dr Tamar E. Chansky, autoare a volumului Cum îi ajutăm pe copii să depăşească anxietatea, susţine faptul că, deşi frica este, pe alocuri, un lucru bun – pentru că ne ajută să ne păstrăm echilibrul şi să nu ne aruncăm cu încredere în faţa maşinilor, aceasta poate deveni imediat blocantă, mai ales în cazul copiilor, şi poate determina apariţia unor episoade de spaimă faţă de lucruri pe care nu le-au experimentat niciodată.
La întrebarea care sunt cele mai mari temeri ale copilului, fiecare mamă tinde să ofere răspunsuri ţinând cont de copilul său. Şi e firesc, pentru că fiecare părinte ştie cu ce se confruntă acasă. Totuşi, există o serie de temeri universal valabile, care dau cea mai mare bătaie de cap copiilor.
Cele mai mari temeri ale copiilor
Chiar dacă multe dintre temerile suferite de copii îi determină pe părinţi să nu le acorde prea mare atenţie – pentru că nu sunt, din punctul lor de vedere, justificate, acestea pot afecta serios psihicul copilului, deci e obligatoriu să le tratăm cu seriozitate şi să le găsim o rezolvare uşoară.
Iată care sunt cele mai mari temeri ale copiilor
1. Zgomote puternice
Da, bebeluşul, din primele luni de viaţă până la aproximativ doi ani, se sperie de orice zgomot puternic.
Pentru că încă nu a luat prea mult contact cu lumea exterioară, liniştea îi poate fi uşor perturbată de orice zgomot pe care nu îl recunoaşte ca făcând parte din rutina sa: vocea mamei, sunetul apei, cântecele de leagăn, clopoţeii jucăriilor.
Evită să expui copilul zgomotelor puternice. Acestea îi pot produce o panică soră cu agitaţia – care nu îi va permite să doarmă liniştit.
2. Străini
În primii ani de viaţă, copilul se teme de străini. Rutina sa zilnică presupune chipurile şi vocile părinţilor săi, pe care le recunoaşte şi instinctiv, spun studiile, iar accesul persoanelor străine îi tulbură.
Nu ştim exact dacă se tem ca străinii să nu ocupe locul părinţilor sau altele sunt motivele, însă foarte mulţi copii se tem de prezenţa străinilor şi de invadarea teritoriului lor de siguranţă de către aceştia.
Explică-i copilului diferenţa între străinii cu care ar trebui să vorbească şi aceia pe care ar fi sigur să îi evite – şi de ce. În momentul în care copilul ia contact cu această lecţie, va putea face singur diferenţa între pericol şi un chip nou.
3. Abandon
Copiii se tem de abandon. De fapt, în spatele copiilor care merg la grădiniţă pentru prima dată şi nu reuşesc să se acomodeze… se află teama de abandon. Da, acea frică de separare – despre care ştim cu toţii deja – ascunde o mai mare teamă: teama de abandon. Teama că părintele nu se va întoarce să îl ia acasă, că ar putea rămâne singur, că nu va şti ce să facă.
Surprinzător, copilul reuşeşte să îşi creeze nişte scenarii fascinante despre pericol şi singurătate, motiv pentru care are nevoie să îl asiguri că e doar o perioadă scurtă – pe care el o va petrece cunoscând alţi copii, după care se va întoarce acasă.
4. Întuneric
Teama de întuneric este o boală care nu se tratează, în multe cazuri, nici până la vârsta adultă. În general, aceasta este născută din imaginaţia bogată a copiilor, care se aşteaptă ca, odată cu stingerea veiozei, să apară şi fantomele sau monstrul de sub pat.
Pentru că orice copil crede cu tărie în vizitatorii înspăimântători care îi invadează camera, părinţii ar trebui să nu neglijeze acest comportament, să îşi asigure copiii că în cameră nu e nimeni în afară de el, iar… dacă acest comportament persistă şi devine supărător, să consulte un specialist.
5. Doctori
Dacă adulţii sunt îngroziţi de medici, imaginează-ţi ce simte un copil atunci când aude că trebuie să meargă la doctor. Panică totală, anxietate şi spaimă urmată de pierderea controlului.
Ce e de făcut? În primul rând – şi cel mai important, copilul trebuie să fie învăţat acasă că doctorul nu este un personaj negativ, iar apoi, la fel de important, medicii cu care copilul ia contact trebuie să fie pe măsura prezentării făcute acasă.
În mod surprinzător, şi acum vorbesc din experienţă, încă există medici care tratează extrem de agresiv copiii, le vorbesc urât, îi ţin strâns de mâini, îi imobilizează, nu au răbdarea necesară să discute cu ei, să le explice pentru ce sunt acolo.
Rezultatul? Experienţa este una traumatizantă, iar foarte mulţi părinţi acceptă acest tip de comportament din partea medicilor. De ce? Din teamă.
Stop! Astfel de scuze nu sunt acceptate. Medicul trebuie să îl primească pe copil cu căldură, să îl trateze cu prietenie şi să aibă răbdarea necesară pentru a-i calma temerile. În cazul în care nu se întâmplă acest lucru, este datoria noastră, a părinţilor, să schimbăm medicul. Şi atitudinea copilului faţă de sănătate se va schimba şi ea.
6. Moarte
Aproape că nu ne vine să credem că un copil se poate teme de moarte. Nu numai pentru că nu deţine încă informaţii despre acest subiect, dar mai ales pentru că este total ferit de el, ne-am aştepta ca unui copil să nu-i treacă prin cap aşa ceva.
Însă, în mod surprinzător, copiii se tem de moarte. Teoretic, fiecare copil se gândeşte la moarte o dată la cel puţin 3 luni. Iar această teamă se traduce prin panica de a-şi pierde mama, în primul rând. La preadolescenţă se conturează şi teama pentru propria viaţă.
Evită expunerea copilului la ştiri şi materiale video care să îi întreţină teama pentru acest subiect sau care să îi stârnească o şi mai mare curiozitate. Mulţi dintre ei dezvoltă o psihoză pe această temă, iar vizita la specialist devine obligatorie.
Ce ar mai trebui să ştii
Principalul lucru pe care îl poţi face pentru a elimina temerile şi a menţine situaţia în echilibru? Stabileşte o rutină previzibilă şi discută cu copilul despre temerile lui. Se spune că ne temem mai ales de ceea ce nu cunoaştem şi nu am trăit încă. Orice informaţie care îl poate calma şi îi poate explica, măcar vag, cum stau lucrurile, l-ar putea ajuta să privească situaţia din alt unghi şi să reduceţi împreună câteva griji de pe lista lui.
Iubirea, cele 12 îmbrăţişări pe zi, armonia din familie, comunicarea deschisă şi timpul calitativ petrecut împreună ar putea să ajute copilul să îşi mute atenţia asupra lucrurilor care îl bucură şi să treacă în plan secund temerile.
Unele dintre aceste temeri sunt rezultatul unor experiențe concrete, dar o parte din acestea se datorează dezvoltării imaginației lor.
Fiind capabil să-și imagineze că într-adevăr nu există nimic ascuns în dulapul acela întunecat este o realizare minunată, spune Tamar E. Chansky. Dar, la această vârstă, ei nu stăpânesc suficient abilitatea de a ști cum să se liniștească singuri.
Dezvoltă inteligenţa emoţională, socială şi financiară a copilului tău. Ajută-l să îşi gestioneze emoţiile, să îşi înţeleagă şi să îşi depăşească fricile, să înţeleagă ce este empatia, cât de importantă este gândirea critică şi cum îl ajută creativitatea. Şi cum altfel… dacă nu prin joacă? Îţi recomand EQ Game, jocul copiilor inteligenţi. Aruncă un ochi aici, te aşteaptă magie!
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie pe Facebook și ajută și alți părinți!
- Distribuie Pe Facebook
- 138 shares