Adopția

Poate fi unul dintre cele mai bune lucruri care i se pot întâmpla unui copil. Oamenii care adoptă tind să fie mai înstăriți decât alți părinți, atât din cauza auto-selecției, cât și din cauza cerințelor programului pentru adopție, dar aceasta nu este o regulă de fiecare dată.

Părinții adoptivi tind să fie mai bine educați și să depună mai multe eforturi în creșterea copiilor lor. De exemplu, mulți dintre aceștia pun foarte mult accentul pe timp de calitate petrecut împreună cum ar fi luatul meselor în familie regulat, oferirea de bunuri necesare copilului atât pe parte educațională, dar și pe alte părți și accesul la școli foarte bune.

Sentimentele de a fi adoptat influențează stima de sine a copilului. Părinții adoptivi sunt prinși în paradoxul de a ajuta copilul să înțeleagă ce înseamnă să fie adoptat; știind că în acest proces copilul se simte respins, trist și rănit.

Părinții de copii adoptați se îngrijorează pentru că de multe ori nu știu cum să abordeze cu ai lor copii acest subiect.

Curiozitatea copilului poate fi un semnal pentru un părinte. Răspunzând la întrebarea „De unde vin?” implică discuții despre naștere, reproducere și adopție.

Dacă al tău copilul nu întreabă, poți să deschizi singur acest subiect; află ce gândește copilul tău și ce vrea să știe.

Este mai bine să răspunzi la întrebări decât să-ți aglomerezi copilul cu informații.

Evită să îi spui “Noi nu suntem părinții tăi adevărați”. De fapt această frază nu înseamnă nimic, deoarece există părinți adevărați naturali și părinți adevărați legali. Și unii și alții sunt părinți adevărați într-un fel sau altul.

Este foarte important să folosești termenul “natural”. Copilul înțelege, așa cum înțelege cuvântul “biberon”desi nu știe încă ce este acesta.Va afla pe măsură ce va avea experiența folosirii cuvântului, va afla că “biberon” înseamnă o sticlă caldă care are la capătul său o tetină și care te satură.

Copiilor trebuie să li se spună cuvinte potrivite. Le spunem copiilor cuvinte cu mult înainte ca ei să știe ce se ascunde sub aceste cuvinte.

Ce să nu îi spui unui copil adoptat?

• Niciodată nu trebuie să îi spui copilului “Eu nu sunt părintele tău adevărat”.
• Niciodată să nu vorbești negativ despre părinții lui naturali deoarece acest lucru îi va crea senzația că este dator să îi caute și să îi ajute, iar dacă procesul de găsire nu va putea fi finalizat vor trăi o dezamăgire puternică și vor rămâne cu sentimentul datoriei neachitate mult timp
• Copilul nu se poate simți iubit dacă există sentimentul ostilității față de părinții lui naturali
• Nu îi spune ce norocos e că a ajuns în familia ta și nu îi da exemplu alte familii care o duc mai greu, pentru că acest lucru nu va face decât să îi inoculeze ideea că de fapt el nu merită toate aceste lucruri

Ce să îi spui unui copil adoptat?

• “Eu sunt părintele tău adoptiv așa cum și tu ești copilul meu adoptiv”.
• Tu ești adoptiv, eu sunt adoptiv, suntem adevărate rude adoptive.
• Alte doua persoane pe care nu le cunoști au fost părinții tăi naturali.
• Ai fost născut de mama ta natural care nu a putut să te crească și te-a încredințat pentru adopție, te-a adus pe lume sănătos și puternic din moment ce ai supraviețuit despărțirii de ea.
• Ii sunt foarte recunoscătoare mamei tale naturale că te-a adus pe lume și că mi-a oferit bucuria de a te putea crește, cu toate că ea nu te-a putut păstra, indiferent ce motive a avut, ne-au făcut o mare bucurie că putem avea un copil așa frumos și ar trebuie să se simtă bine că ție îți merge așa de bine.
• Crescându-te pe tine îi onorăm și îi iubim pe părinții tăi și viața
• Prin intermediul acestui copil, părinții adoptivi îi adoptă, de fapt, pe părinții naturali; însă fără să știe.

Concluzii

Copiii nu înțeleg nici problemele, nici atitudinea adulților. Ei nu știu ce model să preia, de aceea fii foarte atent atunci când vorbești despre părinții lui naturali, pentru că el va gândi probabil în felul următor:

„Din moment ce părinții mei adoptivi sunt niște oameni deosebiți, iar din câte spun ei și părinții mei naturali sunt la fel, voi fi și eu o persoană deosebită. Identitatea mea își are rădăcinile în două cupluri în loc să nu am nici o rădăcină.”

Uneori unii părinți adoptivi, din cauza sterilității lor păsrează în suflet o anumită amărăciune, insuficient exteriorizată. Ca urmare acești părinți nu-i vor explica copilului lor cât de tare s-au simțit respinși de natură, frustrați de bucuria naturală de a purta copiii propriului cuplu.

Așadar, acești părinți nutresc în mod inconștient o ranchiună față de proprii lor părinți; pe care îi fac răspunzători de faptul că au avut o soartă diferită de a celorlalți care au avut copii.

Copilul adoptiv nu reprezintă totdeauna soluția de vindecare. Iar în acest caz copilul se va simți respins și va avea conflicte cu părinții săi adoptivi.

Îți doresc acum spre final, dragă părinte, să iei deciziile cele mai potrivite pentru tine și familia ta!