Astăzi începem o serie nouă de articole pe blog în care vorbim despre stilurile de parenting. Începem cu stilul de parenting permisiv, caracterizat prin multă libertate oferită copiilor, multă iubire și afecțiune dar puțină structură și limite.

Ne găsim adesea pendulând între stilul de parenting permisiv și cel autoritar și ne e foarte greu să găsim calea de mijloc.

Însă v-ați întrebat vreodată de ce? Majoritatea am crescut cu un stil autoritar, cu părinți care ne spuneau ”eu știu mai bine”. Mulți dintre noi am detestat lucrul acesta și ne-am promis că nu o să fim așa cu copiii noștri. Însă am trecut involuntar în extrema cealaltă, pentru ca ai noștri copii să nu treacă prin ce-am trecut noi și să nu „le lipsească nimic” așa cum am pățit noi.

De ce facem asta?

• Pentru că cei mai mulți dintre noi nu am fost crescuți într-un stil echilibrat, deci nu l-am experimentat direct.
• Pentru că mulți am crescut cu filosofia „Nu deranja” și am devenit „people pleaser” – facem ce e pe placul celuilalt din varii motive dar ne pierdem pe noi pe drum.
• Pentru că avem nevoie ca celălalt să ne placă – sau măcar să nu ne displacă – și atunci trebuie să spunem DA mereu.
• Pentru că ne e extrem de greu să facem față crizelor și tantrumurilor celor mici și ne simțim responsabili de viața lor

Problema care apare la acest stil este lipsa de implicare în ghidarea copilului asupra modului de gestionare a emoțiilor negative.

Filozofia acestor părinți este aceea de a lăsa copilul să-și exprime orice emoție pentru a-și îndeplini misiunea de cel mai bun părinte.

Cum se manifestă stilul de parenting permisiv

• Părinții au așteptări scăzute de la copii și le oferă puțin suport;
• impun puține limite, pe care le aplică inconsecvent,
• cedează destul de ușor insistențelor copiilor.
• părintele preferă să facă unele lucruri în locul copilului decât sa îl vada supărat sau frustrat (de la temele pentru acasa pana la sarcini casnice sau acțiuni de îngrijire personală)

Probabil că mulți dintre părinții foarte protectori alunecă spre acest stil de parenting, din teama de a nu păți nimic rău copilul și pentru a nu-l supăra, stresa sau obosi.

Unul din cele mai mari deservicii pe care îl face propriului copil un părinte permisiv este gestionarea emoțiilor. Părinții permisivi tolerează foarte greu emoțiile intense ale copilului, și poate de aceea cedează oricăror insistențe pentru că nu suportă să-l vadă pe copil plângând sau făcând crize de nervi.

În stilul de parenting permisiv, părinții acceptă uneori emoțiile, alteori le invalidează. Însă nu-i învață pe copii cum să și le observe, să și le înțeleagă sau să le gestioneze. Doar le lasă să se manifeste în ideea că apoi totul va fi bine, va reveni la normal.

Iată ce fel de adult riscă să devină copilul ai cărui părinți au stilul de parenting permisiv:

• adult egoist, iresponsabil, cu o slabă autonomie, cu slab autocontrol emoținal, slabă toleranță la frustrare și probleme în domeniul relaționării.
• există riscul de a performa slab la școală și în viața profesională din cauza slabei motivații interne și a lipsei de responsabilitate.
• nu vor ști ce înseamnă „suficient”, putând avea probleme legate de managementul banilor si prioritizarea cheltuielilor
• nu vor avea limite personale
• vor avea dificultăți sociale deoarece se asteaptă să primeasca o multime de lucruri de la cei din jur, dar nu și sa ofere
• nu vor ști să fie recunoscători pentru ce au, deoarece au primit întotdeauna ce și-au dorit și nu a fost nevoie să depună efort pentru aceste lucruri.
• nu vor învăța să-și regleze emoțiile.
• vor înâmpina dificultăți în legarea prieteniilor și se vor integra foarte greu în grupuri.

Părintele care adoptă stilul de parenting permisiv nu este conștient de necesitatea învățării din exprimarea emoțiilor. Nu îi învață pe copii cum să-și rezolve problemele și au o mare problemă în a stabili limite comportamentale. În numele acceptării necondiționate, permit copiilor exprimarea inadecvată a emoțiilor.

• acceptă orice formă de exprimare emoțională a copiilor;
• consolează copilul care experimentează emoții negative;
• oferă puțină îndrumare asupra comportamentului;
• nu oferă copilului educație emoțională;
• nu poate stabili limite;
• nu oferă sprijin în rezolvarea problemelor;
• nu îi învață pe copii metode de a rezolva situațiile cu care se confruntă;
• consideră că nu există nicio soluție pentru emoțiile negative decât aceea de a le elibera imediat;
• consideră că exprimarea emoțiilor negative rezolvă toate problemele;

Prin stilul de parenting permisiv, acești părinți intenționează să le ofere copiilor toate șansele de a fi fericiți. Dar, din cauză că nu oferă copiilor îndrumare privind gestionarea emoțiilor negative, aceștia vor fi în aceeași situție ca și copiii părinților distanți și dezaprobatori.

Pentru stilul de parenting permisiv recomandăm Eq Game, care nu este doar un joc, ci un adevărat curs intensiv şi distractiv de dezvoltare a inteligenţei emoţionale.

Voi vă recunoașteți în stilul de parenting permisiv?