Ce ascunde nevoia de a fi părinții perfecti?

De multe ori nu simțim miracolul și frumusețea vieții pentru că suntem prea ocupați încercând să trăim după idealurile din mintea noastră.

Prețul pe care îl plătim pentru perfecțiunea pe care ne-o dorim este faptul că nu ne mai bucurăm de momentele în care trăim.

Cei mai mulți dintre noi aspirăm să le oferim copiilor vacanțe de poveste, lucrurile scumpe pe care și le doresc, etc. La urma urmei, nimic nu este mai frumos decât chipul copilului nostru strălucind de bucurie.

Idealul de părinte perfect

De multe ori acest ideal spre care tindem, este acela de a fi părintele perfect, care le face pe toate.

Părintele care merge la servici și face ore suplimentare pentru a putea oferi tot ce are nevoie copilul, familia. Părintele care petrece timp de calitate cu copilul, părintele care gătește, face curat, sau alte activități.

Dacă aduni tot acest timp necesar pentru efectuarea acestor activități într-o zi, vei ajunge la concluzia că ai nevoie de cel puțin 2 zile pentru a le face pe toate. Iar tu îți dorești să le faci toate într-o zi.

Pe deasupra când nu reușești ai tendința de a fi supărat pe tine însuți că nu ai reușit, începi să te simți vinovat, și în final nu te mai bucuri de nimic.

Ce se întâmplă pe termen lung?

În timp toate acestea se adună și surpriză, devi tot mai oboist, până când ajungi în stări profunde de anxietate sau chiar depresie.

În aceste momente simți că ai prea puțină energie și pentru a mai gândi, dărămite să mai găsești soluții sau chiar să faci ceva în acest sens.

Dacă pretențtiile tale sunt atât de ridicate încât scad calitatea vieții, și dacă nu poți fii fericit/ă, fiindcă nu este totul perfect, e timpul să spui stop și să înveți să apreciezi lucrurile bune din viața ta.

Perfectionismul

Apare în comportamentul și sentimentele parentale înainte chiar de conceperea copilului, în perioada de sarcină și în cea imediată nașterii.

Perfectioniștii pozitivi sunt acele persoane care fac pași clari spre atingerea standardelor personale și care se ghidează mai degrabă dupa reușite, decât după nereușite.

Perfectioniștii negativi sunt determinati de teamă de a nu greși pierzându-se în frământări obsedante și dureroase legate de lucrurile pe care, în viziunea lor, le-au făcut greșit.

Ei nu fac distincția între propria persoana și reusitele sau nereusitele lor. Motiv pentru care, nereușitele lor le vor afecta aprecierea și valoarea personală, putând fi însoțite și de sentimente de rușine legate de sine.

Perfectionismul are trei dimensiuni:

  • perfectionismul orientat către sine
  • perfectionismul orientat către ceilalți
  • perfectionismul cerut social

Perfectioniștii orientați către sine cer de la ei să fie perfecti și să facă lucrurile perfect.

Persoanele cu un perfectionism orientat spre ceilalți cer persoanelor din jurul lor să fie perfecte, fiind, față de ele, critice si evaluative.

În cazul perfecționismului cerut social, există perceptia că ni se cere din exterior să fim și să facem lucrurile perfect.

Această nevoie de control  și perfecțiune poate continua să se manifeste și după nașterea copilului, atât în primii ani de viață ai acestuia, cât și în timpul copilăriei, mergând până chiar în viața lui de adult.

Ce ascunde nevoia de a fi părinții perfecți?

Tendința spre perfectionism (negativ) ascunde incapacitatea de acceptare necondiționată a propriei persoane.

Nu ne putem iubi, accepta și aprecia decât dacă trecem de proba perfecțiunii, ale cărei standarde le stabilim de fiecare dată tot mai sus, pentru că, inconștient, nu trebuie să le atingem niciodată.

Este un model comportamental și emotional pe care l-am învatat la rândul nostru, cu mult timp în urmă, în copilărie.

Atunci când ne formăm identitatea personală, a imaginii și stimei de sine, copiii fiind, ne bazăm exclusiv pe sprijinul părintilor, deoarece ei sunt „barometrul“ nostru în formarea percepției noastre asupra propriei persoane și a aprecierii pe care ne-o oferim.

Cu trecerea timpului, interiorizăm standardele părintilor, transformandu-le în propriile noastre standarde și principii de apreciere și raportare la propria persoană.

Efectele perfecționismului negativ în dezvoltarea copiilor

  • apariția depresiei si anxietatii, datorită incapacității de a se accepta si de a fi multumiți vreodată de propria persoană
  • ostilitate si furie directionată spre ceilalți,
  • depresie, anxietate si stress
  • sentimente de neputință
  • dificultăți de relationare cu oamenii, dat fiind spiritul critic, evaluativ și imposibil de mulțumit
  • frică extremă de a nu fi observați sau judecați de ceilalti oameni, în special de cei necunoscuți
  • teamă foarte intensă de a nu spune ceva greșit, penibil, neinteresant
  • teama de a nu avea reacții sau comportamente care sa pară prostești, penibile
  • teama că ceilalti își vor da seama de felul în care se simt de fapt

Părinții veșnic nemulțumiti de realizările copiilor

Perfectionismului la copii apare atunci când cerem întotdeauna tot mai mult de la copii, oferindu-le iubire conditionată și retrăgând-o în condițiile nerealizării standardelor impuse.

Creșterea copiilor în mod perfecționist le afectează mai ales pe fete. Acest lucru se întâmplă deoarece acestea tind să-și modeleze comportamentul dupa cel al mamei.

Ele fiind influențate de imaginea pe care o vor avea despre propriul corp, despre obiceiurile alimentare, dieta, activitatea fizică și respectul de sine.

Mamele perfectioniste oferă fiicelor lor un model greu de urmat și dificil de întruchipat ca viitoare soții.

Este foarte important ca părintele să fie un model de acceptare a defectelor fizice si a formei corpului. De asemenea este important să evite să se planga de kilogramele în plus, sau alte nemulțumiri legate de partea fizică, material sau psihică a sa în prezenta copiilor.

Părinții perfectioniști modelează copii perfecționiști

Acești copii știu că niciodată nu sunt suficient de buni. Motiv pentru care nu merită iubirea și acceptarea totală și necondiționată din partea părinților.

În viața de adult, această modelare din copilărie se va traduce fie printr-un perfecționism îndreptat spre propria persoană, fie spre ceilalți, fie prin percepția că ceilalti cer de la tine să fii și să faci lucrurile perfect.

Scopul nu e să ne blamăm părinții, ci să acceptăm realist situația.

Să vedem ce ne-a lipsit și să nu repetăm aceleași greșeli în interacțiunea cu copiii noștri. Fiindcă e foarte ușor să dăm mai departe aceste tipare copiilor noștri.

Copiii noștri sunt minunați imperfecți.

Schimbatul tiparului de gândire poate dura câțiva ani.

Așadar este nevoie să începi de azi să fii mai atent la:

  • cum interacționezi cu al tău copil
  • ce așteptări ai de la el și de ce
  • unde îl vor duce aceste așteptări ale tale pe termen lung
  • ce poți face tu azi ca să-l ajuți să se dezvolte echilibrat?

Dragă părinte, îți doresc mult succes pe acest drum al schimbării!

 

 

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes