Când cultivăm din copilărie o relație de încredere reciprocă cu respect pentru copil, pentru emoțiile sale și, deopotrivă, pentru propriile emoții, se stabilește, în timp, o bază pozitivă din care se pot dezvolta nenumărate oportunități.
Însă, uneori, ne confruntăm cu o diferență între ceea ce dorim să transmitem copilului, ceea ce spunem și ceea ce înțelege el de fapt.
Ție ți s-a întâmplat vreodată să te surprinzi criticând comportamentul copilului tău?
Limita între critică și învățare poate fi adesea destul de fină și vizează, în special, modul în care reușim să comunicăm. Dacă un copil ajunge să aibă credința ascunsă că pentru a fi iubit, trebuie să îndeplinească o așteptare, să se conformeze unui standard, să aibă un rezultat, să fie responsabil, să câștige ceva, să facă un efort, atunci, modul de abordare nu este tocmai cel potrivit.
Acest comportament va determina ca, în cele din urmă, copilul să-și piardă încrederea în sine, să nu se simtă niciodată la înălțimea a ceea ce i se cere pentru că nu a fost suficient de încurajat și nu s-a simțit iubit necondiționat.
În acest sens, specialiștii ne atenționează asupra efectelor criticii asupra copilului:
- Critica excesivă schimbă stilul atașamentului. Un copil care este criticat în mod constant se poate întreba dacă nu ar trebui să caute dragoste în altă parte.
- Critica generează rușine, vinovăție și provoacă o degradare a stimei de sine a copilului care va merge chiar atât de departe încât să-și suprime emoțiile, să se izoleze social sau să ezite în a prelua inițiativa din frica de eșec.
- Pe principiul, copilul devine ceea ce îi spui, critica se va împlini. Când părintele îi repetă continuu că este leneș, răutăcios, fricos, copilul va ajunge să-și însușească aceste etichete.
- Critica provoacă răni emoționale care pot fi păstrate pe viață și care vor apărea la suprafață și în viața de adult.
- Critica se va transforma cu timpul în autocritică și va constitui o piedică în evoluția personală.
În plus, studii recente arată că tinerii pot răspunde la critica maternă cu o reacție emoțională crescută, dar cu un control cognitiv scăzut. Pe scurt, adolescentul se închide complet în fața criticilor și nu mai încearcă să înțeleagă motivele părinților săi.
Cum să evităm criticile?
De aceea, în continuare am selectat câteva modalități de a evita criticile și de a facilita procesul de învățare al copiilor. Iată-le:
◾Încurajarea: în loc să vezi ceea ce nu îți place, observă cu voce tare ce intenționează să facă copilul sau ce a făcut deja cu succes;
◾Dovezile de iubirie: un „ Te iubesc pentru ceea ce ești tu” sau o îmbrățișare sinceră pot fi considerate cu ușurință drept o dovadă a iubirii necondiționate.
◾Regulile și instrucțiunile afirmative clare: spune ce așteptări ai și nu ceea ce dorești să nu facă. Acest truc este cu atât mai relevant cu cât subconștientul transformă negativul în pozitiv. Astfel, „nu atinge acest vas” va fi înțeles ca „atinge acest vas”.
◾Oferă exemplul personal: copiii ne observă și ne imită. Fii atent la ceea ce arăți, spui și gândești: într-adevăr, micro-expresiile faciale ale fricii, ticurile vorbirii, gesturile făcute când ești nervos, cuvintele rostite în timp ce copilul este în apropiere, toate acestea sunt observate, auzite, simțite și integrate de copil.
◾Propune-i să aleagă: alegerea sporește autonomia și angajamentul copilului – „ai prefera să faci așa…. sau așa… ”.
◾Descrierea fără judecată a ceea ce observi: „Îmi place să te văd scriind această scrisoare. Dacă ai folosi aceeași tehnică dar altfel, ce părere ai avea? ”. Prin urmare, cu un singur cuvânt prin care îi prezinți ce așteptări ai, poți aborda un tip de comunicare ce sporește încrederea copilului tă
Concluzie
A nu critica poate părea departe de a fi un obicei ușor de adoptat, însă ideea este aceea de a aborda o critica constructivă, care să însoțească, nu să acuze copilul în procesul învățării. Sau, cum afirmă Thomas D’Ansembourg, trebuie să fii asertiv, având suficientă încredere în tine pentru a-ți asuma locul în relație, fără agresivitate sau resemnare. Acest tip de abordare implică deopotrivă ascultarea activă a nevoilor copilului și exprimarea propriilor nevoi.
A-i spune copilului tău că îl iubești exact așa cum este, pentru ceea ce este și că iubirea ta va rămâne aceeași, indiferent de ce se va întâmpla înseamnă a-l încuraja să se iubească pe sine, să dea dovadă de îndrăzneală și de inițiativă, să înțeleagă că și el poate să ofere această iubire necondiționată, să se simtă în siguranță. În plus, iubirea ta necondiționată devine pentru copilul tău o forță interioară care îl va însoți pe tot parcursul vieții.
Mai multe informații despre rolul iubirii necondiționate în dezvoltarea copilului găsești și aici.
Tu ce metode folosești pentru a înlocui critica în educația copilului tău?
