Ce este gândirea critică? Pe scurt, este arta de a pune întrebări. Să fii dispus să-ți pui întrebări și să nu te ferești să le adresezi altora este o stare pe care ne-o alterăm destul de mult odată cu maturizarea. Copiii au această dispoziție în stare implicită. De ce nu ne-o păstrăm?

De ce să învețe copiii gândirea critică?

E bine de spus că gândirea critică este un proces, nu o stare. Nu e un RMN al spațiului informațional. Este un proces prin care cineva analizează cu obiectivitate și evaluează ținând cont de cât mai mulți parametri o informație, astfel încât să-și formeze o opinie și să-și poată construi un argument în jurul acesteia.

Cu alte cuvinte, cel care gândește critic este dispus să caute cât mai multe surse, să-și elimine prejudecățile, este curios și manifestă interes față de mai multe domenii. Școala românească, cu precădere, nu este tocmai cunoscută drept o sursă de încurajare a copiilor de a cerceta, de a întreba, de a manifesta deschis interese conexe, de a se exprima liber atunci când nu înțeleg un lucru, ori de a exploata potențialul de interogare al lor pentru a-i implica direct în procesul de învățare.

O persoană care nu gândește critic este supusă riscului de a se dezvolta într-un cetățean țintă a știrilor false și a manipulării. Mai mult, capacitatea de a argumenta un raționament sau de a construi o poziție este limitată de lipsa caracteristicilor implicite gândirii critice.

Ce legătură are gândirea critică cu analfabetismul funcțional

Analfabetismul funcțional este incapacitatea de a înțelege un text. Textul poate fi orice: o afirmație, o argumentație, un manifest, o descriere, o relatare ș.a.m.d. Sau, de ce nu, un plan de lucru, o știre, o reclamă, un slogan, o ideologie. Citim, dar nu înțelegem ce citim.

Lipsa gândirii critice presupune un fel de analfabetism rațional. Trăim, dar nu înțelegem lumea în care trăim. Ni se spun lucruri, dar nu le pricepem sensul. Se întâmplă evenimente în jurul nostru și nu le simțim scopul.

Așadar, un copil învățat cu mecanismele gândirii critice, va fi ambiționat să înțeleagă inclusiv ceea ce citește. Pentru că textele vor fi sursă de informație. Și astfel, se va raporta diferit la lectură. Va înțelege rostul cititului așa cum nu i se explică în școală. Va considera lectura o facilitate, nu o obligație.

Cele 8 calități ale gândirii critice

Gândirea critică, fiind un proces, presupune niște mecanisme, niște abilități. Unii cercetători le numesc chiar virtuți. Și dacă tot am pomenit de ei, oamenii de știință au studiat modul cum se manifestă cei care gândesc critic și au sintetizat observațiile sub forma a opt calități asociate procesului.

1. Atenția

Cei care gândesc critic sunt mai atenți la ceea ce se află și se petrece în jurul lor. Ei nu se limitează la simțurile primare, ci sesizează diferențele în timp și fac conexiuni.

De exemplu, atunci când este frig, observă și că plantele îngheață, comportamentul oamenilor este diferit, nevoile se modifică și dinamica societății în ansamblu diferă.

2. Curiozitatea

Oamenii de știință au formulat-o drept obișnuință de a cerceta. Un copil va cerceta instinctiv ceea ce îi place, îl interesează. Deci, va depune și timp și efort.

Plecând de la acest avantaj (mai greu sesizabil și de cultivat la vârsta adultă), stârniți copiii cu cât mai multe lucruri. Obișnuiți-i cu diversitatea și nu vă descurajați când resping unele lucruri. Doar n-o să le placă toate!

3. Încrederea de sine

În general oamenii care gândesc critic au o încredere în propriile forțe mult mai mare. Cum poate fi ea cultivată la un copil?

Formând o cultură a întrebărilor, opiniilor și a responsabilității asupra lor. Încurajați-i să aibă păreri, să pună întrebări și obișnuiți-i cu relația dintre opinie și responsabilitate. Cu cât vor fi mai antrenați în acest sens, cu atât vor fi mai atenți pe viitor, mai selectivi și cu o siguranță mai mare asupra faptelor și gândurilor sale.

4. Curajul

Face tandem cu încrederea de sine. Când lipsește curajul de a gândi, un om se întoarce spre o altă persoană, pe care o deleagă (direct sau indirect) să gândească în locul său.

Stimulați copiii să aibă opinii. Și să le exprime. Întrebați-i de ce gândesc așa.

Dar mai ales, întrebați-i mereu ce gândesc, ce părere au.

5. Deschiderea

Mai este cunoscută și sub forma mult vehiculatei expresii „open-mindedness”. Este capacitatea de a analiza evoluția unor lucruri, opinii sau atitudini sub influența unor factori.

Deschiderea minții duce la găsirea unor sensuri noi, utilizări diferite, aplicații practice inovative, originalitate. Deschiderea este unul din atributele persoanelor creative. Deschiderea stimulează și întreține creativitatea, indiferent de domeniu.

6. Dispoziția de a suspenda judecata

Pentru fiecare problemă există cel puțin două căi de rezolvare. Este o paradigmă care funcționează și în matematică, și în existența de zi cu zi.

Tradusă, această abilitate este încercarea de a găsi cât mai multe soluții la aceeași problemă, cu scopul de a o alege pe cea optimă. Adică să nu ne oprim la prima soluție, ci s-o punem bine și să căutăm să vedem dacă există și alta.

Duce de regulă la o analiză comparativă. Care n-ar fi posibilă dacă ne-am opri de fiecare dată la prima soluție.

7. Încrederea în rațiune

Se cultivă în timp, prin antrenarea argumentării. Un om deprins cu argumentarea, va dobândi încredere în propria judecată și își va da voie să exploreze. 

Cu cât mai multă încredere în propria gândire, cu atât mai mare va fi pofta de cercetare.

Puneți copiii să explice ceea ce fac sau spun. E irelevant ce rețin, sau absorb, dacă nu au în spate o explicație. În timp, se vor îndoi de validitatea, dar mai ales de valoarea lucrurilor pe care le știu, ori care li se pun în față.

Antrenarea procesului de argumentare este o foarte prețioasă resursă pentru a face diferența între bine și rău, util și inutil, potrivit și nepotrivit, compatibil și incompatibil etc.

8. Căutarea adevărului

Vine la pachet cu o doză necesară de scepticism și de curiozitate. O persoană care caută adevărul înseamnă că nu se mulțumește doar cu ceea ce i se servește. Vrea mai mult, mai bun, mai potrivit.

Copiii în general explorează dincolo de forma primară a lucrurilor. De aceea demontează, miros, gustă, trag, aruncă și tot felul de alte trăznăi.

Realitatea se conturează prin căutare, iar adevărul, oricât de relativ ar fi, nu vine niciodată gata servit. O persoană inteligentă și bine intenționată vă va spune mereu să n-o credeți neapărat pe cuvânt, ci să cercetați.

Cum stimulăm și antrenăm gândirea critică

Dacă școala nu stimulează dialogul, nu renunțați. Procesul gândirii critice, odată declanșat, va facilita o tranziție mai ușoară spre un adult independent, capabil să judece singur, să-și susțină poziția și să ia cele mai bune decizii. Întâi pentru propria persoană, apoi și pentru alții.

Aveți grijă ca cei mici să nu înceteze să pună întrebări, sau să dea explicații. Odată antrenamentul pierdut, va fi din ce în ce mai greu de regenerat dispoziția asta. Nu imposibil, dar mai greu.

Căutați cele mai potrivite căi pentru voi. Căutați să scoateți la suprafață abilitățile copiilor prin joc și dialog.

Tikaboo încurajează joaca împreună, joaca activă, creativă. Fie că este vorba de inteligență emoțională, construcție, desen sau lectură.

Căutați jocuri care oferă posibilitatea copiilor să-și construiască propria viziune, propria interpretare. Vedeți care sunt resorturile rezultatelor alese.

Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt. Căutați și încercați. Și nu uitați niciodată să (vă) puneți întrebări.

Dan,

Omul cu întrebări