Când copiii ajung la vârsta adolescenţei, cei mai mulţi părinţi se plâng că sunt ignoraţi. Adolescentul începe să vorbească urât, să evite orice formă de comunicare cu părintele, să plece fără să ofere prea multe informaţii despre locul în care va ajunge, cât va sta şi cu cine.
Va căuta orice ocazie să demonstreze că e matur, că poate face lucrurile şi singur, că nu are nevoie de ajutorul tău. Altfel spus, face tot posibilul să se îndepărteze de tine, să te ţină la distanţă, să nu mai ai acces la camera lui, în lucrurile lui, să nu-l mai interoghezi.
De ce? Simplu. Vrea să demonstreze celorlalţi că este liber şi independent.
Discuţiile cu părinţii sunt înlocuite de lungile confesiuni făcute colegilor, prietenii sunt singurii care îi înţeleg, iar criza din familie se accentuează.
De ce? Pentru că mulţi părinţi nu pot accepta şi înţelege că adolescenţa este o perioadă trecătoare – cu propriile sale reguli, iar ei nu mai fac parte din planul de dezvoltare al copiilor.
Ce părere au cercetătorii despre comportamentul adolescenţilor
Cercetătorii au ajuns la concluzia că adolescenţii au în totalitate dreptate atunci când spun că nu sunt înţeleşi. La vârsta adolescenţei creierul are un sistem unic şi irepetabil de funcţionare, iar realitatea adolescentului este de neînţeles de părintele care are, evident, propria sa realitate despre cum ar trebui să fie relaţia cu copilul său.
Şi tot specialiştii susţin că, deşi părinţii trebuie să preseze adolescentul până când află unde îşi va petrece acesta timpul – şi cu cine, aceştia vor trebui să accepte răspunsul, chiar dacă nu le place, şi să îi ofere libertatea să meargă acolo.
Poate mediul nu este neapărat unul sănătos, poate oamenii nu sunt tocmai cei potriviţi pentru copilul lor, însă a interzice unui adolescent să facă anumite lucruri înseamnă a-i construi baza dependenţei.
Deşi există o mulţime de riscuri, adolescentul are nevoie să îşi trăiască toate experienţele specifice vârstei. Ce pot face părinţii? Singurul lucru pe care îl pot face este să se asigure că, până la vârsta preadolescenţei şi adolescenţei au reuşit să ofere copilului lecţiile de bază, astfel încât să se poată apăra singur şi să facă alegerile potrivite.
Din păcate, nu există secretul care să îl determine pe adolescent să te implice în viaţa lui şi să îţi permită să îi fii confident. Asta e realitatea. O spun specialiştii şi o spune şi experienţa părinţilor de adolescenţi.
Tocmai de aceea, ceea ce poate ajuta la menţinerea unei relaţii echilibrate cu adolescentul şi la responsabilizarea lui este lecţia inteligenţei emoţionale – oferită constant încă de la începutul vieţii.
În momentul în care copilul ştie ce are de făcut pentru binele său, la adolescenţă îşi va trăi toate experienţele specifice vârstei, însă responsabil.
Ce poţi face dacă adolescentul nu vrea să îţi vorbească
Orice ai face, nu îl forţa, nu îl presa, nu îl ameninţa. La astfel de lucruri adolescenţii reacţionează şi mai violent. Va face exact ce îi spui să nu facă, va încerca să îţi demonstreze că el ştie mai bine, că nu contează părerea ta şi că opiniile prietenilor lui valorează infinit mai mult.
Dar probabil ai observat deja asta. Ce poţi face? Începe prin a-i oferi libertate. Da, libertate. Cum?
1. Eşti liber să mergi unde vrei, dar trebuie să ştiu şi eu
Oricât ar avea de experimentat, adolescentul trebuie menţinut în siguranţă. Nu e în regulă să nu ştii pe unde umblă, deci nu-l lăsa să plece până când nu afli unde îl poţi găsi. Dacă ai talent de detectiv, pentru început poţi verifica subtil dacă e acolo. Însă nu, nu e indicat să apari şi să îi faci morală sau să îl suni şi să îi spui că nu e unde a promis că va fi.
Despre asta veţi discuta când se întoarce acasă.
2. Stabiliţi o oră la care se va întoarce
Nu îl îngrădi. Dacă îi acorzi trei ore e posibil ca nici măcar să nu ajungă acolo şi va trebui să se şi întoarcă. Să ştii că asta e plângerea multor adolescenţi. Vezi de cât timp are nevoie, negociaţi, stabiliţi o oră la care să fie înapoi. Iar în timpul în care e plecat…nu îl sună de cel puţin trei ori. Discutaţi întârzierile acasă şi stabiliţi regula ca acestea să nu se mai întâmple.
3. Lecţiile de bază
Dacă eşti sigură că l-ai învăţat ce are nevoie să ştie despre alcool, droguri, anturaje nocive şi sex, atunci poţi sta liniştită. Chiar dacă vrea să pară teribilist, un adolescent care a primit fără presiune aceste lecţii, va şti exact când să îşi oprească demonstraţiile în faţa tuturor.
Pentru că, deşi va fi în continuare adolescent, va fi un adolescent inteligent.
Ce faci când nimic nu dă rezultate?
Dacă tot nu vrea să îţi vorbească şi preferă compania prietenilor, lasă-l. E doar o perioadă. Iar psihologii încurajează părinţii să nu preseze adolescenţii să vorbească.
În cazul în care orele de întoarcere sunt încălcate, regulile nu sunt niciodată respectate, iar minciunile se ţin lanţ, e momentul să aibă loc o discuţie forţată, însă civilizată, calmă, deschisă şi foarte fermă. În schimbul libertăţii şi înţelegerii oferite, adolescentul trebuie să îţi ofere un minimum de respect al regulilor, altfel banale. De acum va avea de ales între a accepta regulile şi a primi interdicţie totală.
Concluzie
Dincolo de toate regulile, toată această problemă a părintelui se trage din nevoia de a-şi şti copilul în siguranţă. Nu te teme să impui reguli,doar pentru că te temi ca adolescentul să nu cumva să se închidă şi mai mult în sine.
În definitiv, părintele e responsabil, o bună perioadă de timp, pentru toate experienţele copilului, iar câtă vreme i-ai oferit libertatea de a face ce îşi doreşte şi nu i-ai cerut decât să respecte două reguli banale, este schimbul de încredere şi înţelegere pe care el va trebui să îl accepte.
Evident, situaţiile care scapă de sub control au nevoie de implicarea ambilor părinţi şi, de ce nu, de ajutorul specializat. Scopul final este menţinerea armoniei, deci luaţi în considerare toate mijloacele.