10 activități pe care orice fiică le poate face cu tatăl său pentru a se conecta unul cu celălalt

Timpul pe care un tată îl petrece cu fiica lui e important, pentru că în funcție de acesta, în funcție de disponibilitatea tatălui se clădește o relație tată-fiică. Relație care, la rândul ei, e uneori decisivă în ceea ce privește relațiile pe care o să le aibă fiica cu alte persoane de sex masculin și nu numai.

O fiică care petrece timp cu tatăl său și care se simte iubită va fi o fiică care nu va căuta afecțiune în locuri greșite și nici nu va dezvolta relații de dependență, pentru că va primi încă de mică timpul și disponibilitatea unui tată prezent, dornic de afecțiune.

Venim în întâmpinarea taților și a fiicelor cu câteva idei de activități pe care le puteți pune în practică atunci când nu mai știți ce să faceți. Nu e nevoie să petreceți ore și zile întregi împreună, dar e indicat să aveți un timp calitativ, un timp memorabil, pe care fiica să și-l amintească cu drag și în urma căruia să nu rămână flămândă de iubirea, de afecțiunea și de disponibilitatea unei prezențe masculine.

1. Mergeți la o înghețată/la un suc/la un ceai și discutați.

Rezervați-vă câteva momente dintr-o zi doar pentru voi doi. Ieșiți la prânz sau la cină împreună, comandați-vă ceva delicios de băut sau de mâncat și discutați. Fie că veți alege un subiect important (de exemplu, despre relațiile cu persoanele de sex masculin, dacă fiica are vârsta potrivită), fie că veți glumi sau discuțiile vor fi spontane, important e să știți să comunicați unul cu celălalt.

2. Faceți un sport – ieșiți cu bicicletele, cu rolele, mergeți la tenis, la înot sau badminton.

Un sport ar fi distractiv și sănătos pentru amândoi. În plus, pe lângă scopul recreativ și distractiv, să ieșiți cu bicicletele, cu rolele sau să mergeți la tenis, v-ar conecta unul cu celălalt și, în același timp, vă veți conecta și cu natura.

3. Mergeți într-o plimbare cu mașina și ascultați muzică, cântați.

O plimbare cu mașina într-o zi friguroasă nu ar fi ceva nepotrivit. Mai ales dacă veți pune muzică și veți cânta împreună, în timp ce pe geam se vor derula peisaje frumoase sau locuri din oraș nedescoperite încă. Ați putea și să vă împărtășiți gusturile muzicale în felul acesta, iar fiecare dintre voi să-i arate celuilalt care sunt melodiile lui preferate.

4. Faceți-vă de cap în bucătărie!

Chiar dacă veți face dezastru, puteți curăța împreună fără să fie nevoită mama să șteargă după voi, nu e așa? Deci puteți improviza și vă puteți juca cu ingredientele în bucătărie, ori puteți găti o rețetă cunoscută, pe care o preferați. Va fi distractiv să îmbinați ingrediente și, eventual, să vă jucați cu făină.

5. Mergeți la un meci de fotbal sau, dacă e prea plictisitor pentru fiică și refuză, la un concert.

Cine spune că fiicele nu pot urmări cu tații lor meciuri de fotbal? Poate fi chiar distractiv. Dar, în caz că ea refuză și crede că e plictisitor, un concert ar fi mult mai potrivit pentru amândoi. Eventual un concert la trupa ei preferată.

6. Începeți o bătălie cu apă sau mergeți la piscină. 

Dacă locuiți la curte, niște pistoale cu apă sau un furtun ar fi potrivite pentru a începe o bătălie cu apă într-o zi dogoritoare de vară. În caz contrar, o zi la piscină împreună, cu tobogane și înot, ar fi de nerefuzat.

7. Cum ar suna… cumpărături împreună?

Poate că pentru tată ar fi ceva plictisitor și ar suna similar cu timpul irosit. Dar dacă pe fiică ar face-o fericită asta, ce ar fi ca tatăl să își petreacă câteva ore cu fiica la cumpărături? Nu neapărat cumpărături în magazine de haine și de bijuterii, pot fi incluse și librăriile și nu numai.

8. Vizionați un film. 

La cinema sau acasă, un film cred că ar fi o idee distractivă și interesantă pentru ambii, mai ales dacă veți viziona un film care să vă placă amândurora și pe urma căruia puteți discuta și dezbate.

9. Faceți un maraton de lectură.

Alegeți o carte al cărui subiect vă stârnește interesul ambilor și apucați-vă de citit. Cine termină primul cartea, are asigurat un premiu!

10. Creați-vă o tradiție.

Stabiliți o zi pe an în care puteți să vă creați o tradiție. Fie că tradiția constă într-o cină sau un prânz, fie că înseamnă să mâncați un fel de mâncare în acea zi, fie că mergeți într-un loc anume – depinde de voi și de preferințele voastre. Dar cu siguranță ar fi o amintire minunată pentru fiică și o zi din an special destinată tradiției create de voi ar rămâne ca alinare și ca pansament înăuntrul ei în timpul în care tatăl nu va mai fi prezent în lume.

Dacă mai vreți idei în plus de activități pe care le puteți face împreună cu copiii, de aici vă puteți inspira.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes