„Meseria” de părinte reprezintă, cu siguranță, unul dintre cele mai edificatoare teste de răbdare. Este adevărat, ce se spune despre răbdare, cum că ar fi o virtute – dar această frază te face să te gândești că este vorba de o însușire pe care numai puțini „aleși” o au.
În realitate, este ceva care se deprinde cu timpul, chiar dacă unii părinți se descurcă mai ușor la acest capitol. Dar, cu puțin efort, orice părinte poate învăța să fie răbdător și să se amuze în situații care, nu cu mult timp în urmă, îl enervau.
Este important să învățăm să avem răbdare cu noi înșine. Să nu ne învinovățim pentru orice și să dăm dovadă de toleranță – fără a cădea în capcana mulțumirii de sine.
Momentele în care părinții își pierd răbdarea și ridică tonul îi pot marca pe copii și le pot cauza sentimente de nesiguranță, teamă sau pot genera agresivitate. De aceea, este foarte important să nu îți pierzi controlul, indiferent de situație.
Iată câțiva pași pe care dacă îi vei urma, vei reuși să îți crești abilitatea de a avea răbdare:
1.Gândește-te la consecințe
Înainte de a te enerva, gândește-te la consecințele pe care le-ar putea comportamentul tău furios. Chiar dacă, pe termen scurt, ar putea rezolva situația, o astfel de atitudine îi poate face pe copiii tăi să se simtă anxioși, să își piardă încrederea în ține și să se ferească să se exprime. Cu siguranță, nu îți dorești niciunul dintre aceste lucruri. Respiră adânc și gândește-te cum poți rezolva lucrurile cu calm.
2. Oferă-ți o pauză
Este binevenită în momentele stresante. Chiar și câteva minute sunt suficiente pentru a te calmă. Nu uită să respiri și lasă gândurile bune să îți inspire deciziile.
3. Permite-le copiilor să greșească
Este responsabilitatea ta, că părinte, să îi educi pe copiii tăi. Dar, acest lucru poate să însemne, inclusiv, că ei să învețe din greșeli. Permite-le să greșească și explică-le sau ajungeți împreună la concluzia că au greșit. Atunci când învață din consecințele acțiunilor lor, micuții înțeleg, mult mai bine, diferența dintre corect și greșit.
4. Învață să te relaxezi
Să ai grijă de cei mici toată ziua poate fi istovitor. Când ești obosită, calmul îți este pus, mai ușor, la încercare. Stabiliți, împreună, câteva intervale de relaxare. Pune la punct un spațiu de joacă, pe care să îl poți supraveghea de la distanță. Copiii se vor bucura de o căsuța pentru joacă iar tu, de un cappuccino delicios.
5. Observă-ți furia sau enervarea
În loc să reacționezi la impuls și să ridici vocea sau să îi repezi pe copii, încearcă să faci un pas în spate și să observi ce a cauzat enervarea. De cele mai multe ori, iritarea, nemulțumirea sau chiar furia apar că urmare a unor procese personale care nu au nicio legătură cu ceea ce au spus sau au făcut copiii.
6. Concentrează-te pe imaginea de ansamblu
Îți iubești copiii și, cu siguranță, dacă mâine lumea s-ar sfârși, nu ar conta că azi au scăpat cutia cu cereale pe jos, nu-i așa?
7. Asigură-te că înțelegi situația
Se întâmplă, de multe ori, să ne enervăm și să îi certăm pe cei mici din cauza unor neînțelegeri sau erori de comunicare. În aceste cazuri, copiii se simt nedreptățiți și se închid în ei. Pune-le întrebări înainte de a te enerva și încearcă să le explici cu calm ce ar fi putut face diferit.
Discuțiile zilnice vă ajută pe tine și copilul tău să rămâneți conectați și să aveți o comunicare eficientă și durabilă.
Noi am pregătit pentru tine și copilul tău un articol cu 27 de întrebări care să vă ajute să mențineți o relație deschisă și armonioasă, dar și să vă cunoașteți reciproc lumea emoțională.
8. Dezvoltă-ți abilitatatea de a te controla
De fiecare dată când simți că-ți pierzi calmul, adu-ți aminte că ține numai de tine cum vei reacționa. Fiecare om alege cum se raportează la o situație exterioară. Iar cu cât vei practica mai mult autocontrolul, cu atât îți vei putea menține calmul în situații extreme.
Chiar dacă educația și creșterea copiilor pot fi solicitante, există metode pentru păstrarea calmului. Un adult relaxat și împăcat cu sine va fi un părinte răbdător și iubitor, care își păstrează controlul în orice situație.
Alte recomandări pentru a avea mai multă răbdare:
👉 Asigură-te că dormi cel puțin 7-8 ore pe noapte.
👉 Implică-te cu totul într-o singură activitate și evită întreruperile.
👉 Trezește-te cu 15 minute mai repede decât restul familiei pentru a-ți da timp să te pregătești pentru ziua ce urmează.
Oricât de ciudat ar părea, a-ți pierde răbdarea poate avea și efecte pozitive în sensul că te poate ajuta să recunoști momentele în care nu mai ai resurse pentru a merge mai departe. Este un semnal de alarmă pentru momentele de copleșire și supraîncărcare pe care organismul ți-l oferă.
Atunci când simti că-ți pierzi răbdarea, este semn că ai nevoie de o pauză, chiar și de câteva minute.
Tu în ce situații îți pierzi răbdarea cel mai ușor?
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie pe Facebook și ajută și alți părinți!
- Distribuie Pe Facebook
- 0 shares