Nelson Mandela a spus odată:

„Nimeni nu se naște urând o altă persoană din cauza culorii pielii, a trecutului său sau a religiei sale”.

– Sau a nevoilor lui speciale aș adăuga eu!

Când copiii se nasc, ei caută consistență în mediul lor. La 5 luni, copiii știu că oamenii se mișcă în interiorul unei încăperi și că scaunele nu o fac. Oamenii ridică scaunele și le mișcă.

Așadar, dacă un copil vede o persoană care stă într-un scaun cu rotile, de exemplu, și scaunul cu rotile îl deplasează de jur împrejur, copilul care vede acest lucru este surprins, deoarece până în acel moment el nu știa despre acest fenomen particular.

Oamenii învață într-un mod foarte eficient. Ei măsoară rapid modul în care oamenii, de obicei, merg pe jos, vorbesc și se mișcă. Când copiii înțeleg modul în care majoritatea oamenilor se mișcă, merg și vorbesc și fac acest lucru cu o anumită predictibilitate, atunci copiii nu mai trebuie să fie atenți la fiecare persoană nouă.

Ei se bazează pe ceea ce au considerat tipic și generalizează rapid acele informații despre oameni și situațiile noi. Astfel, se simt în siguranță în jurul unei varietăți de indivizi care se mișcă, vorbesc și se plimbă în același mod.

Dizabilitățile acoperă o gamă largă. Unele sunt evidente – cum ar fi un copil cu handicap fizic care folosește un scaun cu rotile sau un copil cu deficiențe de vedere care utilizează un baston pentru a se orienta atunci când merge pe stradă. Alte dizabilități pot fi mai „ascunse” – de exemplu, copii care au tulburări de învățare sau tulburări de spectru autist.

Este posibil ca la un moment dat copilul tău să aibă un coleg de clasă cu handicap.

Așa cum l-ai încurajat pe copilul tău încă de foarte mic să se împrietenească cu alți copii, îl poți încuraja să fie prieten și cu copiii cu dizabilități.

Idei de bază pentru a le împărtăși cu copilul tău

• Două persoane nu sunt la fel – unele diferențe sunt mai vizibile decât altele
• Dizabilitatea este doar o caracteristică a unei persoane
• Oamenii au numeroase fațete: plăceri și diferențe, puncte forte și provocări
• Copiii cu dizabilități sunt ca toți ceilalți copii, deoarece doresc prieteni, respect și includere
• Copiii pot fi născuți cu dizabilități sau pot deveni persoane cu handicap din cauza unui accident sau a unei boli
• Nu poți „prelua” o dizabilitate de la altcineva
• Doar pentru că cineva are o dizabilitate fizică (atunci când o parte sau părți ale corpului nu funcționează bine) nu înseamnă că au neapărat o dizabilitate cognitivă (în gândire)
• Copiii cu dizabilități pot face multe dintre lucrurile pe care un copil le face, dar ar putea dura mai mult. Pot avea nevoie de asistență sau echipament adaptiv pentru a fi ajutați.

Ce le spunem și cum ne învățăm copiii să accepte și să respecte copiii cu nevoi speciale

1.Încurajează-ți copilul să salute persoanele cu dizabilități

De multe ori copii curioși fiind, se uită insistent la alte persoane care sunt diferite de ei înșiși. De multe ori arată și cu degetul spre acele persoane, lucru care este neplăcut pentru cel vizat. Ca părinte poți să îi explici că nu este politicos să facă aceste lucruri și este neplăcut pentru acea persoană. Dacă totuși se uită, încurajează-l să zâmbească persoanelor în cauză sau chiar să salute. Poți chiar să îi explici copilului că persoanele cu nevoi speciale nu răspund întotdeauna cum ne așteptăm, dar este important să le tratăm la fel cum i-am trata pe toți ceilalți.

2. Învață-l pe copilul tău să respecte prin exemplul propriu

Copiii învață mai multe din acțiunile tale decât din cuvintele tale. Vorbește cu copilul tău despre modul în care fiecare este bun la diferite lucruri și cum fiecare are lucruri pe care trebuie să le învețe cu mai mult efort.

3. Copiii cu dizabilități sunt, de asemenea, la fel ca și ceilalți copii

Discutați despre lucrurile pe care copilul tău și copilul cu nevoi speciale le au în comun: au ambii ochii? Păr? Mâini? Ce zici de lucrurile pe care nu le vezi în mod evident? Crezi că micuțul / fetița are sentimente? Ce crezi că-i place să joace? Ce fel de muzică ar putea asculta? Unii copii pot avea o dizabilitate, dar nu doresc să fie complet definiți de ea.

Propuneți-le să joace împreună jocul de dezvoltare a inteligenței emoționale, EQ Game – Alfabetul Inteligenței Emoționale, creat special de către colegul nostru, Florin.

4. Persoanele cu nevoi speciale sau cu dizabilități nu sunt neapărat bolnave

Uneori e greu să le explici copiilor  despre copii cu nevoi speciale. Evitați să folosiți cuvinte ca „bolnav” și „greșit” – de exemplu „Acest băiat e bolnav și îi este greu să vorbească cu oamenii” sau „Ceva nu este în regulă cu creierul ei, deci nu poate vorbi cu tine „. Unii oameni se nasc cu nevoi speciale, iar unii rămân cu dizabilități ca urmare a unui accident sau a unei boli. Însă dizabilitatea însăși nu este o boală sau ceva rău. Nici nu este ceva ce alți copii pot „prelua” – o distincție importantă de făcut atunci când explicați handicapul copiilor.

5. Cuvintele sunt importante

Este bine să îl înveți pe copilul tău cuvintele potrivite pentru a vorbi despre diferențele dintre oameni: handicap, nevoi speciale, chiar și numele unor dizabilități specifice, cum ar fi sindromul Down și autismul. Evită cuvintele precum „bolnav” și „nu e în regulă„, încearcă să înlocuiești cuvântul „normal” cu „tipic” – ca de exemplu „Un copil normal ar putea merge la 12 luni, dar George nu a mers până aproape de 3 ani. „Știm că ai noștri copii sunt diferiți, dar compararea lor cu copiii „normali” ne face să simțim că sunt numiți „ciudați„sau  ”răi„.

De asemenea, nu sunt acceptabile poreclele și glumele (indiferent dacă este vorba de  o persoană cu dizabilități sau nu). De fapt, cuvintele de tipul „retardat” sunt extrem de dureroase, indiferent în ce context sunt folosite.

Cuvintele „retard” și „retardat” au fost utilizate pe scară largă în societatea de astăzi pentru a degrada și insulta persoanele cu dizabilități intelectuale. În plus, când „retard” și „retardat” sunt folosite ca sinonime pentru „prost” sau „tâmpit” de către persoanele fără dizabilități, acestea consolidează doar stereotipurile dureroase ale persoanelor cu dizabilități intelectuale fiind membri mai puțin apreciați ai umanității.

Pare greu de schimbat folosirea acestor cuvinte pe care le folosim fără să ne gândim puțin înainte, dar merită efortul.

6. Este în regulă să pui întrebări

Copiii sunt, în mod natural, curioși și asta e minunat! Nu trebuie să îi spui shhhht un copil care pune întrebări despre dizabilități. Dacă nu știți răspunsul, este în regulă!

• Nu pune presiune asupra ta, dar simte-te liber să adresezi întrebările părintelui copilului, dacă observi că acesta ar avea deschidere spre o discuție. La urma urmei, nu este un secret că mamelor le place să vorbească despre copiii lor. Ar fi minunat să ajutăm la depășirea decalajului dintre copiii noștri.
• Dacă copilul tău începe să pună întrebări detaliate, oferă-te să-l ajuți să găsească răspunsuri împreună cu el atunci când ajungeți acasă.
• Căutați împreună online pentru a afla mai multe despre un anumit handicap.
• Asigurați-vă că nu subliniați doar dizabilitățile acestor persoane ci și abilitățile lor
• „E necesar pentru copii să învețe că acești copii chiar dacă sunt afectați fizic nu înseamnă că au insuficiență mentală”.
• „Acești copii înțeleg ce se întâmplă în jurul lor.”

De asemenea, am sugerat să eviți utilizarea unor cuvinte precum „bolnav” și „greșit” atunci când vorbim despre persoanele cu dizabilități. Ei bine, această regulă nu se aplică cu adevărat atunci când vine din partea unui copil. Te poți aștepta ca ei să pună întrebări precum: „Ce e în neregulă cu el? De ce nu poate vorbi ca mine?”

Ca părinte poți interveni cu o explicație de genul: „Ei încă nu pot vorbi într-un mod corect și potrivit încă, dar este în regulă. Va învăța în timp.”

Încearcă să folosești un limbaj clar, respectuos atunci când vorbești despre cineva cu dizabilități. Pentru copiii mai mici păstrează explicații simple, cum ar fi: „Folosește un scaun cu rotile, deoarece o parte din corpul ei nu funcționează la fel de bine cum ar putea.”

7. Exersați împreună cum e să fii răbdător

Explică-i copilului tău că unele dintre comportamentele lor pot fi deranjante.

• Acel copil nu încearcă să te enerveze.
• Ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru a-ți răspunde la întrebări sau pentru a te ajuta să termini o activitate.
• Copiii cu nevoi speciale uneori gândesc diferit și acționează diferit (așa cum facem cu toții!).
• Dacă el face ceva care te ofensează, spune-i calm ceea ce te-a deranjat sau discută situația cu un adult.

8. Încurajează-ți copilul să includă în activități și persoanele cu dizabilități

• Invită-l pe colegul tău să se alăture activităților tale.
• Învață-l pe prietenul tău cum să se joace. Instrucțiunile clare ajută pe toată lumea să înțeleagă mai bine lucrurile. Încercă să nu te superi dacă spune că nu.
• Alătură-te prietenului tău în activitățile care îi plac.
• Discutați despre subiectele care îl interesează.
• Poate prietenului tău chiar îi plac trenurile. Îl face să se simtă bine atunci când asculți și apreciezi lucrurile pe care le îndrăgește.
• Lăudă-ți prietenul pentru lucrurile care îi plac
• Fii curajos și apăra-ți colegul de clasă. Dacă el este tachinat sau torturat, spune-i profesorului sau unui alt adult imediat.
• Nu este niciodată în regulă să torturezi un alt copil. Uneori, copiilor cu nevoi speciale le ia mai mult ca să înțeleagă sarcasmul și glumele. Nu-ți tachina prietenul. Nu permiteți altora să-l tachineze.
• Dacă nu ești sigur de cum să reacționezi în jurul prietenului tău, fii tu însuți. Spune-i ce îți place sau nu. Încurajă-ți prietenul să fie el însuși.

Toleranța nu se referă la acceptarea comportamentului negativ, ci la acceptarea „oamenilor” pentru cine sunt ei și la felul cum ai vrea „tu” să fii tratat, în așa fel să îi tratezi și tu. Amintiți-le copiilor acest lucru în mod frecvent.

Așadar, drag părinte, acum ai la îndemână uneltele necesare pentru a face față unor astfel de situații. Spor la aplicat!