7 modalități prin care poți crește un adolescent independent

Cu toate că pentru un părinte nu e poate atât de ușor să observe felul în care propriul copil crește, se maturizează și nu mai are atât de multă nevoie de mama sau/și de tata, de ajutor în tot ceea ce face, e sănătos ca acesta să încerce să crească un adolescent independent, care se poate descurca ca viitor tânăr adult fără să apeleze mereu la ajutorul părinților și la susținerea lor (atât emoțională, cât și financiară).

Pentru a crește un adolescent independent, e indicat ca părintele să înțeleagă că asta presupune:
  • un adolescent care va avea libertate să ia decizii și să încerce lucruri noi, dar toate acestea în echilibru cu sfaturile și susținerea părinților;
  • un adolescent care va învăța ce înseamnă și ce implică responsabilitatea;
  • un adolescent care ia decizii de unul singur, și le asumă și încearcă să își rezolve problemele;
  • un adolescent care își formează propria identitate.

Cu toate acestea, se întâmplă inevitabil ca uneori părinții să se sperie de ideea de independență a adolescentului, gândindu-se că ideea de a fi independent îl va determina să adopte diverse comportamente riscante, să facă lucruri periculoase și nepotrivite vârstei.

Totuși, aceste griji sunt firești și nu este indicat ca ele să diminueze dorința de a crește un viitor adult independent, care să aibă încredere în el, în potențialul pe care îl are. Iar greșelile pe care va face sunt normale în tot procesul creșterii, un adolescent are nevoie să exploreze, să trăiască noi experiențe, fiindcă toate „erorile” pe care le va face îl vor ajuta să deprindă anumite lecții de viață.

De aceea, atăzi venim în ajutorul vostru, dragi părinți, cu 7 modalități prin care puteți crește un adolescent independent, care sperăm că vă vor fi de folos în ceea ce privește pregătirea copilului pentru zborurile lungi pe care le va face în viață – zboruri în care se va folosi de propriile aripi și de propriile ustensile cu care l-ați echipat pentru călătorii.

1. Independența adolescentului și a viitorului adult se măsoară și în lucrurile practice pe care le va învăța să le facă și care cu siguranță îi vor fi de folos, și anume acele abilități necesare tututor. 

E indicat ca adolescentul să plece de acasă fiind capabil să se descurce și cu responsabilitățile vieții de zi cu zi. Așadar, nu-i arăta doar cum să facă anumite lucruri, ci implică-l. Ajută-l să învețe să își pună rufele la spălat, să gătească (chiar și mâncăruri cât mai simple, nu e nevoie de rețete complicate), chiar și să schimbe un bec, de exemplu. De asemenea, e important să îl ajuți să înțeleagă cum să își gestioneze banii, astfel încât să nu facă anumite cheltuieli inutile sau să rămână repede fără ei.

2. Dezvoltă-i adolescentului abilitatea de a lua decizii asumându-și-le. Creează-i un mediu în care să se simtă independent. 

Nu e important doar ca el să știe să ia decizii în anumite momente, deși e un aspect cu adevărat relevant pentru un viitor adult, ci și să fie capabil să își asume ceea ce decide.

De aceea,  e relevant să îi oferi adolescentului opțiuni, să îl lași să aleagă. Cum poți face asta?

  • când vine momentul unei decizii, discută cu adolescentul aspectele pro și contra, oferă-i un sfat dacă este de acord, dar lasă-l pe el să decidă;
  • căutați împreună mai multe opțiuni, el va decide însă ce va alege;
  • include-l în anumite decizii de familie – îl vei ajuta să aibă încredere în sine și să simtă că și opinia lui contează;
  • oferă-i șansa să decidă ceea ce vrea să mănânce, să își aleagă activitățile extrașcolare pe care vrea să le practice etc.
3. Lasă-l să facă greșeli, fiindcă sunt firești. Dar discută în prealabil cu el despre consecințe.

Explică-i că există consecințe pentru ceea ce face, pentru alegerile lui. Discutați despre ele, despre ceea ce implică acestea. Ideea de consecință a unui fapt îl poate ajuta pe adolescent să înțeleagă că e indicat să ia decizii asumate, responsabile, planificate, nu decizii impulsive.

4. E important să îi arăți că ai încredere în el și în deciziile lui.

Arată-i că fiecare decizie bună pe care o ia îl va ajuta să obțină și mai multă libertate și independență din partea ta. Totuși, e necesară o comunicare bună între voi, o comunicare în care adolescentului să nu-i fie frică să își recunoască greșelile, să nu mintă și să ascundă, de aceea e importantă încrederea părintelui în deciziile copilului.

5. Oferă-i responsabilități în casă. 

Fie că va spăla vasele, fie că va pune hainele la spălat sau va aspira, e important ca, în funcție de vârsta pe care o are, să dețină și anumite responsabilități în casă care îl vor ajuta să deprindă unele abilități și să-l facă mai independent. De asemenea, responsabilitățile vor avea un rol destul de mare și în capacitatea adolescentului de a înțelege ceea ce presupune munca, respectul pentru el însuși și pentru ceilalți care muncesc și responsabilitatea.

6. Nu mai face lucruri în locul lui și nu-l mai ajuta la tot ceea ce are de îndeplinit. 

Sunt numeroase lucruri pe care adolescentul le va putea face singur și nu va mai avea neapărată nevoie de ajutorul tău. Așadar, ai putea să nu-i mai faci patul, să nu-i mai faci curat în cameră, să-l lași să facă anumite cumpărături singur, să se ducă în anumite locuri fără să-l însoțești sau să-l duci acolo.

7. Nu în ultimul rând, arătă-i adolescentului tău îngăduință, respect, iubire și răbdare.

Un adolescent care va învăța să devină independent nu e un adolescent care nu mai are nevoie de iubirea și de răbdarea părinților, ba dimpotrivă. E necesar ca adolescentul să se simtă în continuare iubit, respectat de către părinții lui și, de asemenea, să îi arăți îngăduință și răbdare față de tot procesul prin care trece și față de deciziile pe care le va lua.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes