7 alternative ale pedepselor și de ce sunt pedepsele dăunătoare

Este o certitudine că, pentru a se dezvolta armonios, copiii trebuie să experimenteze un sentiment de securitate fizică și psihologică.  Ori, primii cu care copilul găsește acest sentiment de siguranță sunt părinții săi. De aceea, atunci când este pedepsit, universul copilului este zdruncinat, iar acesta se simte în nesiguranță.

Când ne confruntăm cu un comportament care ne pune o problemă, copilul trebuie auzit în nevoia sa: la ce spune el da? În același timp, copilul trebuie să audă că există alte modalități în interiorul său de a satisface această nevoie decât prin lovire, atac, insultare, distrugere, amenințare și că aceste comportamente sunt intolerabile.

În acest sens, în cartea lor „Vorbind astfel încât copiii să învețe”, Adele Faber și Elaine Mazlish ne propun câteva alternative la pedepse:

1. Sugerează un comportament adecvat verbalizând sentimentul:

Conectarea la emoția copilului și verbalizarea acestor emoții readuce creierul în gândire, deoarece imaturitatea acestuia îl face vulnerabil la stres și la izbucnirile emoționale. Ex. : „Observ frustrarea ta. Ar fi mai potrivit să … ”

2. Exprimă-ți dezaprobarea ferm, dar fără a judeca persoana:

Împărtășindu-ți nemulțumirea, copilul înțelege că modul în care se comportă este inacceptabil. El va înțelege acest lucru cu atât mai bine cu cât nu este umilit. La rândul său, când ceva nu i se potrivește, va imita acea exprimare centrată pe „eu” în loc să se îndrepte către agresiune sau insulte. Ex.: „Sunt șocat să aud…. / să văd… acest comportament ”

3. Exprimă-ți așteptările în loc să-i spui ce să nu facă:

În loc să dai vina și să interzici, poți exprima clar la ce te aștepti.

„Vreau să vorbești calm / cu cuvinte corecte / …”

4. Oferă-i exemplul personal:

Dacă un copil insultă, nu îl insulți și tu, ci îi vei arăta cum să acționeze cu respect. Aceeași atitudine este valabilă și pentru țipat: a alege să-i strigi copilului tău să nu mai țipe se dovedește ilogic și ineficient. Ex.: „Mi-aș dori să văd este o listă de cuvinte pe care le-ai putea folosi pentru a-ți exprima furia în locul celor pe care tocmai le-ai spus”.

  Nu uita – ești primul model al copilului tău. Influența ta asupra lui depinde mai ales de calitatea relației tale cu el. O relație bazată pe respect reciproc și dragoste încurajează copiii să își asume responsabilitatea și să aibă o stimă de sine pozitivă.

5. Sugerează-i alegeri:

Dacă copilul nu știe ce comportament să adopte, dacă nu a învățat, nu a înțeles sau nu și-a mai amintit, îi poți îndruma comportamentul și gândirea propunând alegeri: „Poți face asta sau asta”.

6. Descrie consecințele acțiunilor sale:

Prin a descrie fără a judeca consecințele acțiunilor copilului, îl motivezi să realizeze necesitatea schimbării comportamentului său. Ex.: „Paul nu mai vrea să se joace cu tine pentru că l-ai împins.”

7. Gândește în termeni de nevoi 

Ce mesaj îmi transmite copilul prin acest comportament?, căci „a educa înseamnă a auzi nevoia, motivul din spatele comportamentului inacceptabil, înseamnă a învăța să empatizezi cu cauza.”, după cum afirmă Arnaud Deroo.

Cele 7 alternative propuse mai sus, sunt cu atât mai utile cu cât conștientizăm de ce sunt pedepsele dăunătoare și ce efecte negative au pe termen lung:

. Ura

Copiii pedepsiți pot simți că, pe de o parte, pedeapsa este nedreaptă și, pe de altă parte, nu pot avea încredere în părinți.

. Răzbunarea

Copiii pedepsiți vor dori să câștige în următoarea confruntare pentru a reechilibra jocul de putere.

. Revolta

Majoritatea copiilor pedepsiți refuză să se supună. Prin urmare, sunt dornici să demonstreze adulților că nu îi pot forța să facă ceea ce vor.

. Izolarea

Izolarea poate fi exprimată în două forme:

-dezvoltarea unor strategii în a se ascunde și a nu mai interactiona;

-stima de sine scăzută: „Nu valorez nimic, sunt rău, merit să sufăr sau chiar să mor”.

Concluzie

 E bine de reținut că pedepsele vizează simptomele, nu cauzele problemelor. Astfel, deoarece problema nu va fi rezolvată, ea se va manifesta din nou în alte comportamente intolerabile. 

În plus, pedepsele îi împiedică pe copii să se confrunte cu consecințele acțiunilor lor: le distrage atenția de la simțul responsabilității. Iar, pe de altă parte, pedeapsa stimulează circuitul de stres și împiedică copilul să se gândească la ceea ce a făcut. Amintirea va ține evidența doar a fricii, a dorinței de a se răzvrăti, a sentimentului de nedreptate, dar nu a comportamentului de evitat care a declanșat pedeapsa.

Pedepsele îi învață frica, nu autodisciplina. Copiii evită comportamentul nu pentru că înțeleg cât de periculos sau lipsit de respect este, ci doar pentru a evita pedepsele neplăcute. Acestea împiedică conștientizarea consecințelor faptei comise deoarece întreaga ființă a copilului este monopolizată de sentimente negative: furie, frică, nedreptate. 

Cu alte cuvinte, pedepsele subminează relația părinte – copil. Ele golesc rezervorul emoțional al copilului, adică „combustibilul” care îi va permite să facă față tuturor supărărilor cu care se confruntă. Când rezervorul emoțional al unui copil este gol, este mai probabil să se comporte în mod necorespunzător.

Mai multe informații despre ce impact are comportamentul părintelui asupra dezvoltării copilului găsești și în acest articol.

Tu ce alternative găsești pedepselor?

 

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes