Pui la cale o petrecere pentru copilul tău? Nici n-ai făcut bine lista invitaților și deja ți se pare dificil. Unde mai pui că-ți dorești ca petrecerea să fie perfectă, iar timpul de care dispui este parcă atât de scurt…

Te asigur că, având la dispoziție mai multe teme, meniuri, joculețe, vei putea organiza o petrecere pe cinste pentru micuțul tău pretențios. O poți face fără a apela la ajutorul organizatorilor care îți promit petreceri nemaipomenite, la costuri destul de ridicate.

Organizează o petrecere simplă, dar distractivă, iar la sfârșitul zilei, mulțumirea de pe chipul copilului îți va confirma reușita.

Pentru început, îți propun să ai în vedere următoarele aspecte:

5 aspecte care te vor ajuta să organizezi petrecerea perfectă pentru copilul tău

1. Tema petrecerii

mama si fiica

Cel mai bun sfat pe care ți-l pot oferi, în ceea ce privește tema petrecerii este să ceri părerea copilului. În unele cazuri, în funcție de vârsta acestuia, vei fi nevoit să-l îndrumi. Pare destul de complicat să organizezi totul, însă, dacă ți-ai fixat din timp un obiectiv realist, vei reuși să te distrezi împreună cu copilul într-o manieră creativă.

Alege tema petrecerii în funcție de vârsta participanților pentru a mulțumi pe toată lumea. Apoi proiectează tu totul, astfel încât lucrurile să rămână simple. Nu ai nevoie de înclinații artistice pentru a face acest lucru.

2. Lista invitaților

mama si fiica

Copilul și-a ales tema petrecerii, acum puteți trece la pasul următor: realizarea listei invitaților. Dacă în primii ani de viață ai copilului, petrecerea va fi mai mult un eveniment pentru cuplu în formula de familie, odată cu integrarea în grădiniță sau în școală, lista participanţilor va fi cu siguranță una mult mai lungă.

Dacă în familie există frați mai mici sau mai mari, ține cont și de aceștia. Cere-le să invite, la rândul lor, unul, doi prieteni cu care să interacționeze, iar ție îți va fi mult mai ușor.

După ce ai întocmit lista invitaților, poți trimite și invitațiile, pe care asigură-te că ai trecut atât ora de început a petrecerii, cât și ora la care se va încheia. Nu uita să menționezi și tema aleasă pentru momentul respectiv. Copiii vor avea astfel ocazia de a purta costumația adecvată, fără ca cineva să fie dezamăgit.

3. Alegerea meniului

copii care nu vor sa manance

Atunci când alegi meniul pentru petrecere, întreabă-te ce preferă să mănânce copilul tău? Ceva simplu, cu siguranță. Ce preferi tu să-i așezi pe masă? Ceva hrănitor. Și, de ce nu, ceva cât se poate de nostim.

De preferat ar fi ca meniul pentru copii să fie format din gustări diversificate, care să poată fi consumate fără tacâmuri. Astfel, copiii mofturoși vor avea mai multe variante și cu toții vor mânca pe săturate, fără a întrerupe distracția.

Este dificil să mulțumești pe toată lumea la acest capitol, însă, dacă interacționezi dinainte cu părinții, vei obține suficiente informații în cazul unor eventuale restricții alimentare.

Asigură-te că de pe masă nu lipsesc fructele și câteva bastonașe de legume (morcovi, castravete, ardei gras, etc), cărora li se pot alătura diverse sosuri.

4. Decorațiunile pentru petrecere

5 aspecte care te vor ajuta să organizezi petrecerea perfectă pentru copilul tău- partea 1 5

Atunci când alegi decorațiunile, ţine cont de copiii mai mici, pe care zgomotele puternice i-ar putea speria. În schimb, accesoriile din hârtie, cum ar fi pălăriile, sunt preferatele copiilor.

Propune-le copiilor o activitate distractivă: oferă-le materialele necesare (hârtie, carton, carioci) pentru confecționarea accesoriilor dorite. În felul acesta, vor interacționa cu toții, explorându-și imaginația.

Indiferent de activitatea pe care o propui, încearcă să nu o transformi într-o competiție. Copiii sunt destul de agitați la petrecere, astfel că emoțiile sunt tot mai greu de controlat. Orice dezamăgire poate deveni un real dezastru.

De asemenea, îți propun un joc de echipă pe care îl poți juca atât tu, cât și copilul tău. Pe lângă oportunitatea de a vă distra copios, acest joc vă va antrena creativitatea și vă va dezvolta, în același timp, abilitățile sociale. Îl găsești aici: Orășelul Stinghiuță.

5. Cadourile oferite invitaților

5 aspecte care te vor ajuta să organizezi petrecerea perfectă pentru copilul tău- partea 1 6

O petrecere perfectă se încheie cu mici cadouri oferite invitaților. Tot ce ai de făcut este să-ți procuri câteva punguțe din hârtie, pe care să le umpli, împreună cu copilul, cu mici daruri amuzante. Te poți inspira chiar de la tema pe care ai ales-o pentru petrecere.

Nu este nevoie să cheltuiești foarte mult pe punguțele de cadouri. Poți folosi, în schimb, pungi simple, din hârtie reciclabilă, pe care să le decorezi cât mai haios. Copiii sunt încântați să scotocească și să descopere micile surprize oferite de sărbătorit.

Ce ar mai trebui să știi:
  • Durata și complexitatea petrecerii sunt stabilite în funcție de vârsta copilului. Pentru copiii de doi ani, o petrecere reușită nu ar trebui să dureze mai mult de o oră sau două. La preșcolari, începe să se instaleze oboseala după două ore. Copiii mai mari pot însă rezista cu brio, aproximativ trei ore.
  • Pe măsură ce se apropie momentul servirii mesei, organizează jocuri mai liniștite.
  • După ce au mâncat, copiii vor avea din nou nevoie să se liniștească, astfel că sunt de preferat jocurile mai puțin solicitante fizic.
Concluzia

Invită copilul la o discuție serioasă și organizați împreună petrecerea perfectă. Tot ce aveți de făcut este să vă lăsați imaginația să-și facă de cap și să aduceți cu voi multă bună dispoziție.

Petrecere grozavă!

Află mai multe idei de jocuri pentru petreceri din următorul articol.

Abonează-te la robotul de messenger și intră în comunitatea părinților înțelepți pentru a rămâne la curent cu astfel de articole.

Lasă un răspuns

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes

Ultimele produse