Foarte mulţi părinţi se plâng de faptul că au copii care nu vorbesc cu ei, că preferă să vorbească şi să împărtăşească emoţii cu străinii, iar ei nu ştiu ce să mai facă.

De ce copilul meu nu vorbeşte cu mine? De ce nu mă ascultă? Unde greşesc?

Să greşim e firesc, suntem oameni şi nu suntem perfecţi. Iar frumuseţea imperfecţiunii constă tocmai în faptul că e loc permanent pentru a fi mai buni. Atunci când vrem să fim părinţi ideali pentru copiii noştri, iar lucrurile nu ies chiar cum ne-am imaginat, ce e de făcut?

3 metode prin care îţi ajuţi copilul să simtă că îl asculţi

În primul rând… nu trebuie să ne panicăm. Când noi considerăm că suntem ascultători excelenţi şi ne putem ajuta copiii, e posibil ca ei să vadă lucrurile cu totul diferit. Iar să ne supărăm… nu prea ajută. Mai bine am face dacă am schimba puţin metoda, perspectiva – şi ne-am deschide către comunicarea care să îi ajute pe ei să se simtă ascultaţi.

Iată 3 metode pe care să le abordezi pentru a-l face pe copilul tău să simtă că îl asculţi şi că îţi poate vorbi.

1. Fii înţelegătoare

Avem tendinţa să considerăm că suntem înţelegători cu copiii noştri, dar oare chiar suntem?

Atunci când au o problemă nu cumva o considerăm prea mică și nesemnificativă? Nu avem tendinţa să le spunem că se plâng, că sunt leneşi, că greşesc? Oare nu ne mutăm atenţia de la ei către un coleg, un prieten, întrebându-i ei cum reacţionează, cum se descurcă, dacă şi ei se plâng?

Oare nu suntem concentraţi să aflăm de ce aceia nu se plâng, de ce pot fi în regulă, de ce nu greşesc?

Ba da. Facem asta – şi o facem destul de frecvent. Tendinţa de a-i da exemplu pe ceilalţi – care vorbesc cu părinţii, care nu fac probleme, care pot şi aşa mai departe – îi determină pe copii să nu mai vorbească data viitoare cu noi. Să nu se mai deschidă. Pentru că ei caută ascultare reală, nu interogatorii, nu atenţia concentrată pe ceilalţi, nu deznădejde, nu critică, nu dezamăgirea din privirea sau tonul nostru.

Copilul nu se simte ascultat – când ne vorbeşte, iar noi vorbim şi punem mai multe întrebări şi probleme decât o fac ei. Se simt ascultaţi când sentimentele le sunt acceptate şi atenţia se concentrează pe cum îi putem ajuta în mod real, ţinând cont de nevoile lor. Fii înţelegătoare, acceptă ce simte, ce nevoi are, chiar dacă nu eşti de aceeaşi părere, şi abia apoi discutaţi deschis şi negociaţi soluţiile. Doar pentru că sunt copii, nu înseamnă că sunt confuzi cu privire la ceea ce simt.

2. Fii deschisă oricărui subiect

Există o mulţime de familii în care anumite subiecte nu sunt atinse. Prejudecăţile, alegerile, limitele sunt cele despre care nu se discută, însă ele planează deasupra întregii familii.
Când copilul începe să aibă curiozităţi şi întrebări legate de subiecte pe care tu refuzi să le discuţi cu el, e firesc ca el să se informeze de pe internet sau să intre în grupuri de la şcoală. Doar că acolo informaţia nu e întotdeauna sănătoasă, iar el îşi va însuşi detalii cu care poate tu nu eşti de acord.

Copilul tău îţi poate spune orice?
Eşti deschisă să afli orice simte, orice nevoie are, orice crede şi îşi doreşte?
Eşti dispusă să accepţi că el este altfel decât ţi-ai imaginat?
L-ai obişnuit că poate veni să îţi spună orice, sau el ştie deja că are câteva limite şi trebuie să le respecte?
Ar conta pe sprijinul tău dacă ţi-ar spune că nu îi place sau nu vrea să facă un lucru?
L-ai susţine dacă ţi-ar spune că îşi doreşte o relaţie, sau ai considera că nu are vârsta potrivită?
Îl asculţi cu adevărat – sau totul se desfăşoară între nişte limite bine stabilite, în care el nu are voie să îţi iasă din cuvânt şi trebuie să te asculte cu sfinţenie?
Poate copilul tău să îţi vorbească, iar tu să îl asculţi cu adevărat?

Cred că aceasta este întrebarea de bază. Orice nu îi poţi asculta tu, acasă, îi va fi ascultat în altă parte. Exista copii care îşi găsesc în părinţi cei mai buni prieteni… şi copii pentru care părinţii sunt doar nişte străini rigizi. Tu de care baricadă te situezi?

Dr Laura Markham sugerează părinţilor să fie deschişi în totalitate abordării oricărui subiect propus de copil. Doar aşa copilul va simţi că este ascultat.

Poţi creşte un copil echilibrat emoţional, încrezător, și îţi poţi consolida relaţia cu acesta într-un mod firesc și uşor, dacă ai doar 30 de minute în fiecare zi. 30 de minute pe care să le petreci în exclusivitate cu el. Îţi recomand în acest sens volumul Copilul tău este un geniu. Click aici pentru a descoperi magia.

3. Renunţă la a te impune

Când te impui, îţi impui părerea şi îi spui că tu ai dreptate, iar el trebuie să te asculte – pentru că îi vrei binele, nu faci decât să îl elimini pe el din discuţie şi să te concentrezi pe tine, pe nevoile şi dorinţele tale, pe imaginea ta despre el, nu pe ceea ce simte şi este el cu adevărat.

Ascultarea presupune degajare, empatie. Treci în locul lui, ia lucrurile exact aşa cum ţi le spune, nu le interpreta, nu le judeca. Caută soluţii pentru ceea ce consideră el că este problematic, nu pentru ceea ce crezi tu că ar trebui reparat.

Dacă nu ne concentrăm pe soluţionarea problemei reale, care adesea este o emoţie, atunci nu vom ajunge niciodată la rădăcină – şi totul va fi un rezultat de scurtă durată, nesatisfăcător.

Ce ar trebui să mai ştii

Comunicarea, precum şi calitatea acesteia, îşi are rădăcina în timpul petrecut împreună încă din primii ani de viaţă, în apropierea şi conectarea… atât de importante într-o familie.

Fă din fiecare zi o ocazie de a petrece şi mai mult timp cu copilul tău, de a fi şi mai aproape de el, de a-ţi dori să îl cunoşti cu adevărat şi să îl apropii. De aici pleacă reuşita relaţiei voastre. El va putea să îţi vorbească, tu îl vei putea asculta, amândoi veţi face echipă bună, problemele se vor reduce.