Ai un copil hiperactiv? Studiile arată că 6 până la 8% dintre copii suferă de hiperactivitate. Nu pot sta liniştiţi, nu obosesc niciodată, nu se pot concentra, se plictisesc repede, nu au stare şi, peste toate, dau mari bătăi de cap părinţilor şi profesorilor.
Nu e cazul să intri în panică. Da, hiperactivitatea copilului îţi poate da puţin de furcă, te poate pune în dificultate, te poate obosi și, pe alocuri, e posibil să fii chemată la şcoală (dacă ai un copil care a început cursurile). Însă panica nu numai că nu ajută, dar mai mult agravează situaţia.
Calmul părinţilor poate fi de mare ajutor pentru copil, la fel şi activităţile care îl ajută să îşi consume constructiv energia. Un sport, un curs de dans, vă poate fi uneori de folos.
Cele 5 semne care îţi spun că ai un copil hiperactiv
Înainte să te grăbeşti a concluziona că ai un copil hiperactiv, e bine să ţii cont de faptul că energia defineşte copilăria multor copii. Ea poate fi investită în mod creativ într-o mulţime de activităţi.
Dacă totuși ai temeri în ceea ce privește hiperactivitatea, iată care sunt principalele semne prin care o poți identifica
-
Lucrurile nu sunt duse la bun sfârșit
Fie că e vorba de un joc, o poveste pe care a început să o citească, un desen sau tema pe care s-a hotărât să o facă. Puzzle-ul rămâne neterminat, orice activitate începută devine, în scurt timp, plictisitoare. Copilul hiperactiv nu are răbdare să petreacă mai mult de câteva minute făcând acelaşi lucru.
Practic, răbdarea îi este încercată de orice lucru banal şi îl vei auzi frecvent spunând nu îmi place, m-am plictisit, sau începând activitate după activitate, fără a duce vreuna la bun sfârșit.
Ce este de făcut:
Copilul hiperactiv, care nu reuşeşte să finalizeze o activitate, poate avea rezultate grozave dacă este implicat într-un sport care să-i stârnească interesul. Pe lângă consumarea energiei într-un mod constructiv, sportul reprezintă totodată o bună terapie.
2. Randament scăzut la şcoală
Din cauza hiperactivităţii şi lipsei de concentrare, copilul are rezultate tot mai slabe la învăţătură. Nu, acest lucru nu are nicio legătură cu capacitatea sa de a învăţa. În astfel de situaţii reproşul, critica ori comparaţiile pot chiar înrăutăţi lucrurile.
Deficitul de învăţare nu are legătură cu hiperactivitatea.
Ce este de făcut:
Copilul trebuie tratat cu blândeţe şi ajutat să îşi exerseze răbdarea şi atenţia. Terapia comportamentală este şi ea o soluţie de care ar trebui să beneficieze toţi copiii hiperactivi, aceasta având rezultate extraordinare.
3. Lipsa atenţiei
Îi spui acelaşi lucru de 10 ori, ajungi să strigi după el, să ridici tonul, iar el parcă face şi mai rău?
Poate fi un semn al hiperactivității. Indicat ar fi să-ți păstrezi calmul, pentru a face față situației. Este important de reținut faptul că un copil hiperactiv nu poate reţine ceea ce îi ceri să facă. Copilul trece foarte repede de la o acțiune la alta.
Ce este de făcut:
Răbdarea nelimitată, îmbrăţişările lungi, asigurarea copilului de suportul tău ca părinte vin în ajutor celui ce prezintă semne ale hiperactivității.
4. Egocentrism
Copilul hiperactiv este concentrat 100% pe propria persoană. Pentru că nu e prea atent, nici nu are răbdare să îşi aştepte rândul, iar aceste motive vor întrerupe în mod constant conversaţiile celorlalţi. El va avea mereu ceva de spus, iar la locul de joacă va dori să fie primul care să se dea în leagăne sau pe tobogan, va face tot posibilul pentru a acapara atenţia tuturor asupra sa.
Majoritatea copiilor au tedința de a marginaliza un alt copil ce prezintă un astfel de comportament. Din acest motiv, sfatul specialistului ar putea fi de mare ajutor părintelui unui copil hiperactiv.
5. Probleme cu gestionarea emoţiilor
Trecerea bruscă de la o stare la alta nu este un lucru de ignorat. Acest tip de comportament dezvăluie un dezechilibru în ceea ce privește gestionarea emoţiilor şi, uneori, hiperactivitate. Dacă în primul minut, copilul poate plânge pentru că s-a plictisit deja de o activitate abia începută, în următorul minut, copilul ar putea sări de bucurie pentru noua propunere de joacă.
Atunci când nici copilul, nici părintele nu mai pot ţine situaţia sub control, specialistul este cel care poate da o mână de ajutor. Dacă vrei să soluționezi problemele cu gestionarea emoțiilor și totuși… nu consideri că este atât de grav încât să apelezi la un specialist, EQ Game îți vine în ajutor. EQ Game e un joc care ajută copiii să își dezvolte inteligența emoțională.
Ce ar mai trebui să ştii
Copilul hiperactiv nu trebuie niciodată certat, criticat, comparat sau jignit pentru comportamentul său – pentru simplul fapt că nu este conştient de el. În sinea lui se derulează o avalanşă de emoţii, stări şi situaţii pe care nu le poate controla.
Abonează-te la robotul de messenger și intră în comunitatea părințăilor înțelepți pentru a rămâne la curent cu astfel de articole.