Din dorinţa de a creşte copiii cât mai bine, părinţii se luptă permanent să mențină controlul, oferindu-le, în același timp, suficientă libertate, cu alte cuvinte – exact atât cât trebuie. De fapt, lupta lor e mai mult interioară, pentru că nu pot decide exact unde începe libertatea şi unde ar trebui să se oprească.

Aşa că, de cele mai multe ori, au tendința de a fi stricţi pentru a nu da greş. Totuşi, lucrurile sunt adesea mult mai simple decât par, iar limitele trebuie să ni le punem întâi nouă, ca părinţi şi abia după ce suntem mulţumiţi de rezultat, să le impunem şi copiilor.

5 situaţii în care părinţii ar trebui să fie mai permisivi cu copiii şi 5 în care ar trebui să fie mai stricţi

Fiecare copil este diferit și are nevoie de o abordare diferită, iar ceea ce ar putea funcționa pentru un copil, poate reprezenta un eşec pentru altul. Nu există reguli bătute în cuie, pentru că toţi copiii reacționează diferit şi au nevoie de reguli diferite.

Dacă eşti confuz(ă) cu privire la abordarea unor situaţii comune, din viața de zi cu zi şi nu eşti convins(ă) că ai luat decizia cea mai bună, iată 5 situaţii în care părinţii ar trebui să fie mai permisivi cu copiii şi 5 în care ar trebui să fie mai stricţi, care te-ar putea ajuta să te ghidezi în alegerile tale.

Cele 5 situaţii în care părinţii ar trebui să fie mai permisivi cu copiii

1. Lasă-l să îşi aleagă singur activităţile extraşcolare

Din dorinţa de a oferi copiilor cea mai bună îndrumare, mulţi părinţi tind să aleagă în locul acestora activităţile extraşcolare. Numai că, atunci când copiilor nu le aduc bucurie alegerile părinţilor, ei nu vor face lucrurile cu entuziasm – şi nici rezultatele nu vor fi pe măsură.

E în regulă să permitem copiilor să îşi aleagă cursurile extraşcolare, să se îndrepte către ceea ce le place şi să facă totul cu bucurie. Pentru că vor fi mai implicaţi, vor avea rezultate şi vor începe să se motiveze singuri şi să îşi dorească să evolueze.

2. Lasă-l să se îmbrace cum doreşte

Suntem tentaţi să alegem hainele copiilor, fără să le cerem şi lor părerea. Însă copiii ştiu foarte bine ce vor să poarte şi ce le place, încă de la vârsta de doi ani.

Sigur te-ai întâlnit şi cu situaţia în care ai pregătit celui mic hăinuţele încă de seara, iar dimineaţa ai pierdut cel puţin o oră pentru a-l convinge să le îmbrace. În zadar, el a deschis şifonierul şi a ales imediat ceea ce îi place.

Da, copilul ştie foarte bine ce îi place să poarte, chiar şi la vârsta de doi ani. Discutam despre asta chiar zilele trecute, cu o prietenă psiholog, care îmi povestea cât de important este să le permitem copiilor să îşi aleagă hăinuţele – şi cât de mult le influenţează starea pe parcursul întregii zile. Evident, vom interveni atunci când vremea e neprietenoasă, iar ţinuta nu pare potrivită. Însă vom găsi soluţii de mijloc, astfel încât toată lumea să fie mulţumită. Însă…au cam apus vremurile în care ne impuneam.

3. Permite-i să aibă un timp liber în care să facă exact ce îşi doreşte

E în regulă să nu îi planificăm copilului fiecare oră din zi. Pe lângă timpul dedicat temelor, activităţilor extra şi activităţilor educative întreprinse în casă, copilul are nevoie de timpul lui liber. De timpul în care să aleagă în totalitate ceea ce îşi doreşte să facă: să deseneze, să stea degeaba, să citească, să se joace, să socializeze cu prietenii.

Din păcate, foarte mulţi copii au ziua panificată în amănunt, iar cea mai mare parte a timpului se desfăşoară la afterschool, după un program bine pus la punct. Timpul liber, în care el să aibă parte de o gură de aer individuală, este însă foarte important. Şi e în regulă să fim permisivi în această privinţă.

4. Lasă-l să facă lucrurile așa cum simte

Ştii cât de mult îl deranjează pe copil să intervenim în ceea ce face el, pentru a-l ajuta? Eu nu ştiam, recunosc, mi se părea firesc să intervin şi să dau o mână de ajutor pentru ca lucrurile să iasă bine. Însă, recent, am învăţat o lecţie foarte importantă.

Cum va ajunge copilul să învețe ceva singur, dacă suntem în mod constant acolo, să îl ajutăm și să-i spunem cum să facă fiecare lucru? Copiii ne învaţă că lucrurile pot avea mai multe nuanţe şi pot fi extraordinare aşa, chiar dacă nu sunt întotdeauna corecte.

Personal, din şedinţele de consiliere cu Rareş, un băieţel de 5 ani, am învăţat că ciorba e delicioasă – atunci când o poate bea din pahar, iar mâncarea sănătoasă e extraordinară – atunci când termenul sănătos este înlocuit cu gustos. Copiii ne îndrumă exact în direcţia celor mai bune soluţii, trebuie doar să fim puţin mai deschişi alternativelor.

5. Lasă-l să îşi aleagă singur prietenii

Dacă observăm că anturajul este unul periculos, e firesc să discutăm deschis şi să îi explicăm efectele posibile ale unei astfel de prietenii. Însă, în caz contrar, este în regulă să îi lăsăm să lege singuri prietenii cu oamenii cu care simt ca rezonează, fără a le impune noi persoanele potrivite.

Cele 5 situaţii în care părinţii ar trebui să fie mai stricţi cu copiii

1 Restricţionarea timpului petrecut în faţa televizorului

Prea mult timp în faţa ecranelor creşte irascibilitatea copiilor, îi deconcentrează şi le scade randamentul şcolar. Desenele animate sunt excelente, la fel şi timpul petrecut pe calculator atunci când se joacă, însă ar trebui limitat la o jumătate de oră pe zi, maximum o oră.

2. Un program de somn ordonat

E greu să ţii pasul cu energia celui mic şi cu dorinţele lui de a experimenta cât mai multe pe parcursul unei zile. Însă programul de odihnă este esenţial pentru dezvoltarea lui sănătoasă, pentru rezultatele şi randamentul său pe o perioadă îndelungată.

O igienă a somnului în copilărie îl va ajuta să aibă un somn organizat la vârsta adolescenţei și la vârsta adultă. Pentru că, aşa cum ştim deja, obiceiurile sănătoase se formează în copilărie.

Dacă ai 30 de minute pe zi, poţi creşte un copil genial, îl poţi ajuta să se simtă apreciat, să aibă încredere în forțele proprii. Îţi recomand cartea Copilul tău este un geniu, materialul ce te va ajuta să răspunzi tuturor întrebărilor legate de parenting care îţi dau bătăi de cap şi să îţi ajuţi copilul să devină conştient de ceea ce este.

3. Responsabilizarea

Ne dorim să îi responsabilizam pe cei mici, însă adesea renunţăm. Pentru că ne e mai uşor să luăm asupra noastră toate sarcinile şi să îi degrevăm de orice efort. Însă responsabilizarea este foarte importantă în procesul educării copilului. Să îşi strângă singur jucăriile, să hrănească animalul de companie, să aşeze masa şi alte mici sarcini – ar trebui să devină o rutină în privinţa căreia să fim puţin mai stricţi.

Responsabilizarea este o experienţă care îl ajută pe copil să devină empatic, dar mai ales să aprecieze munca depusă de ceilalţi şi eforturile lor pentru a menţine lucrurile sub control, în armonie.

4. Respectarea regulilor casei

Fiecare familie are reguli proprii, iar părinții trebuie să fie stricți în a ruga copiii să le urmeze. Indiferent dacă aceasta înseamnă să-şi strângă pantofii, să spele vasele după masă sau să-şi facă patul în fiecare dimineață. Regulile casei sunt acolo și fiecare membru al familiei trebuie să le respecte – fără excepție.

Astfel, copilul va învăţa ce înseamnă disciplina pozitivă şi va deprinde o modalitate simplă de a-şi gestiona sarcinile.

5. Navigarea pe internet

Trăim în era tehnologiei, e firesc să observăm un interes sporit al copiilor pentru tehnologia de ultima generaţie. Însă, dacă tot le permitem accesul la informaţie, hai să o facem în siguranţă. E în regulă să fie interesat de internet, însă e obligatoriu să fim atenţi la ceea ce accesează şi să stabilim reguli stricte referitoare la jocurile periculoase – care mizează pe vulnerabilitatea copiilor. Realizat în mod subtil, controlul este obligatoriu. Și dacă tot a venit vorba de jocuri, cred că vei găsi extrem de util un articol scris de colega mea Emilia în care explică ce se ascunde în spatele jocurilor și ce înclinații și aptitudini are copilul tău.

Ce ar mai trebui să ştii

Echilibrul rămâne cheia succesului în procesul educativ. Copilul trebuie să fie liber, însă nu să facă doar ceea ce vrea el. Oferite la momentul potrivit, regulile stricte îi pot fi de ajutor, însă ele trebuie să fie întotdeauna urmate, în proporţie echilibrată, cu libertatea în acțiune şi comunicarea deschisă. Am ajuns din nou… la disciplina pozitivă.