Sunt Florentina (aka – Profa de mate din echipa Tikaboo) și azi îți voi explica de ce au copiii nevoie de teme pentru acasă și cum putem noi părinții să le ușurăm această activitate ca să nu mai fie o povara pentru ei.
Sunt oare temele pentru acasă o mare provocare pentru părinți și copii?
În urma sondajului făcut de echipa Profa de Mate & Tikaboo reiese că părinții resimt temele copilului ca fiind una dintre cele mai mari provocări.
Ca mamă și profesor cu 28 de ani de activitate la catedră am tratat temele pentru acasă cu multă responsabilitate din mai multe puncte de vedere.
Gândurile și întrebările mele pot fi redate printr-un superb citat al specialistului american din domeniile educației și comportamentului uman, Alfie Kohn, citat extras din cartea „Mitul temei pentru acasă”:
„Și dacă ne-ar preocupa mai mult copiii din perspectiva unor ființe umane complete, și nu doar a unor școlari care trebuie să înmagazineze cunoștințe sau care trebuie să execute? Cum s-ar reflecta atunci temele în lumina unor preocupări autentice față de beneficiile extrașcolare?”.
Ce rol au de fapt temele pentru acasă?
Temele sunt exerciții de consolidare, consolidarea conceptelor, informațiilor și abilităților livrate de școală.
De ce primesc copiii teme pentru acasă?
- Pentru că numărul de copii dintr-o clasă este mare și, în cele 50 de minute pe care le are la dispoziție, învățătorul/profesorul nu reușește să consolideze conceptele, abilitățile etc livrate, suplimentează cu activități pentru acasă;
- Programele școlare sunt încărcate și, oricât s-ar strădui, cei aflați la catedră nu reușesc să fixeze în clasă toate achizițiile pe care trebuie să le dobândească copiii;
De ce sunt necesare temele și care sunt beneficiile temelor pentru acasă?
- Dacă sunt relevante și dozate corespunzător acestea vor dezvolta deprinderi de lucru independent;
- Contribuie la educarea atenției;
- Contribuie la descoperirea eventualelor lacune;
- Sunt anumite deprinderi care au nevoie de zeci de repetiții pentru a fi dobândite. Niciun copil nu va memora tabla înmulțirii doar după ora în care a predat-o învățătorul la școală sau nu va memora formulele trigonometrice doar citindu-le din caiet, trebuie exercițiu pentru asta și vă spun din experiență că 50 de minute nu sunt suficiente.
- Deprinderile de calcul în orice mulțime de numere au nevoie de exercițiu!
Când temele devin o mare provocare (corvoadă) pentru copil și părinte?
- Când se exagerează volumul lor
O să-ți redau aici un mesaj primit, zilele trecute, de la o bunică:
„E de plâns! Nepoțica mea spune că mai bine mergea la școală, că tot mai avea un pic de timp liber, de la școală până acasă, plus pauzele. Acum, de când se trezește și până seara, face doar teme și, sincer vă spun, nu reușește să se apuce de istorie, fizică, chimie și alte obiecte ( chiar îmi este teamă că vor începe cursurile și ea mai are de făcut portofolii, aproape la toate obiectele). Noi am pus baza pe matematică și română. Este în clasa a 8 a și nu știm ce vom face! Toți părinții din clasa nepoatei mele se plâng de volumul temelor din această perioadă.”
- Când se exagerează cu dificultatea lor
Problemele propuse/date la concursurile școlare sau cele cu grad mare de dificultate pot fi date ca temă suplimentară și facultativă, doar pentru copiii care își doresc performanță, altfel nu-și dovedesc utilitatea.
- Când în clasă se lucrează anumite exerciții și acasă sunt total diferite de cele făcute în clasă, ducând la imposibilitatea unora dintre copii de a le rezolva.
- Când sunt repetitive
Cu toții știm că repetiția este mama învățăturii, dar să ai de făcut 100 de descompuneri în factori care se rezolvă cu aceeași formulă de calcul este absolut inutil.
- Când copilul nu agreează materia
Dacă-i place matematica atunci va lucra cu drag temele primite și chiar mai mult, va face și teme suplimentare.
- Când copilul vrea să-și facă temele doar împreună cu părintele
Dacă și tu ai acest obicei de a face temele cu copilul tău, poate ar fi timpul să renunți!
Temele copilului sunt responsabilitatea lui!
Sigur că-i vei acorda ajutorul atunci când ți-l cere, însă nu este firesc să le faceți împreună, și asta afirmă specialiști renumiți din domeniul educației.
De ce nu este bine să-l obișnuiești să-și facă temele împreună cu tine?
Pentru că, în timp, această obișnuință va crea dependență și va face să devină un adult fără încredere în forțele sale, dependent de alții și care va avea toată viața nevoie de ajutorul cuiva.
Cum poți să-ți ajuți copilul să nu se plictisească și să nu urască temele?
- Sugerează-i să alterneze temele repetitive cu cele creative, cu cele de descoperire;
- Când îți ajuți copilul la teme empatizează cu el, nu te enerva, nu-i corecta și nu-i vâna fiecare greșeală, nu te aștepta ca el să le știe pe toate!
- Ajută-l să-și găsească o motivație pentru a le face ( Ex: Este în clasa a 6 a și vrea să ajungă avocat, explică-i de ce trebuie să lucreze și la matematică și la română, de ce trebuie să citească mult etc). Explică-i de câte ore de antrenamente a avut nevoie fotbalistul preferat ca să ajungă să joace atât de bine sau câte ore de muncă și de câte cunoștințe a avut nevoie creatorul jocului preferat. Trebuie să fie conștient că orice învățare are nevoie de antrenament.
- Învață-l să-și ofere singur satisfacții
A reușit să facă trei exerciții atunci își va da voie să facă ceva pentru care simte plăcere adevărată. Încet-încet va savura momentele când va reuși să rezolve o problemă și, în final, va căpăta mai multă încredere în sine și va constata că rezolvarea unor probleme de matematică i-au deschis drumul spre rezolvarea unor probleme de viață.
- Încurajează-l pentru cel mai mic progres
Poți folosi expresii de genul:
👉 Mulțumesc că ai făcut tema!
👉 Am reușit împreună (atunci când faceți împreună )!
👉 Știam că mă pot baza pe tine!
👉 Apreciez foarte mult că ești conștiincios.
👉 Te-ai străduit foarte mult!
👉 Ai dat tot ce ai putut și asta-i foarte important.
- Ajută-l să conștientizeze de ce nu e indicat ca imediat ce vine de la școală să se apuce de teme. După ce a stat 5-6 ore în bancă are nevoie de relaxare și odihnă. Copilul îndrumat să și le facă imediat ce vine de la școală va percepe temele ca ceva greu, ceva de care trebuie să scapi cât mai repede.
- Sugerați-i să facă pauze între temele de la diverse materii.
- Îndepărtați-i, discret, tot ceea ce l-ar putea distrage atunci când face temele (televizor, laptop, boxe etc).
- Puteți face împreună un program zilnic, atractiv, de la care să nu se abată, alternând temele cu ceea ce-i place să facă.
Și, foarte important, evitați recompensele sau/și pedepsele!
Dacă îți dorești ca temele copilului tău să nu mai fie o corvoadă stai pe aproape să afli ce surpriză are pentru tine și copilul tău echipa Profa de Mate & Tikaboo.
Nu rata articolul de vineri pentru că îți voi da informații foarte importante despre recompense și pedepse și mai am o surpriză pentru tine.
Până voi reveni vineri, mi-ar plăcea să știu tu ce probleme ai întâmpinat cu al tău copil în această perioadă?
Scrie-mi într-un comentariu! Mi-ar face plăcere să aflu și părerea ta!
Pe vineri!
Cu drag,
Profa de Mate
P.S. În următorul articol îți spun, într-un final, și ce este TikaMath. Așa că stai pe aproape. 😀
This Post Has 4 Comments
Copilul meu petrece foarte mult timp la televizor si din păcate l-am obișnuit în felul urmator.
Dacă își face temele si ma ascultă si Eu la rândul meu o sa fac un lucru pe care vrea el să-l facă.Pentru el temele au devenit o povară si ma întreabă: de ce să le facă?
E un înțelegere bună cea pe care ați stabilit-o, un prim pas înainte. De ce trebuie să și le facă?
-să descopere lucruri noi (dacă sunt teme de descoperire, referate etc)
-să-și îmbogățească vocabularul și să se delecteze cu diverse povești (atunci când e vorba de lectură)
-să-și dezvolte abilități de calcul (dacă e vorba de matematică
-să nu acumuleze goluri
-la unele discipline se vor da examene și poate nota pe care o va obține îl va duce cu un pas mai aproape de visul pe care-l are (să devină…)
Toate acestea ( și altele ) trebuie explicate pe înțelesul lor, în funcție de vârsta pe care o are.
Foarte interesant articolul și de folos . Copilul meu este foarte atras de tot ce tine de jocuri și divertisment : telefon, Laptop, PlayStation , TV. Este in clasa a 6-a și își face temele doar când este împins de la spate . Asta ma deranjează cel mai mult , lipsa lui de responsabilitate fata de teme . Dacă eu nu îl controlez el își vede de jocuri mai departe . Cum sa îl fac mai responsabil ? Mulțumesc !
Din punctul meu de vedere ar fi două soluții:
Prima, pe care părinții nu o agreează ( și-i înțeleg pentru că sunt și eu părinte), copilul trebuie lăsat să meargă cu temele nefăcute la școală, lăsat să suporte consecințele (acumulare de goluri, note mici, morală etc). Metoda dă rezultate cam la 80% dintre copii. Dacă se numără printre cei 80% va începe să-și facă temele, să ceară ajutorul părinților după cel mult 2 săptămâni în care nu a fost controlat. Dacă face parte din cei 20 % atunci va fi puțin mai greu, dar se poate și atunci! Vom reveni la controlul cu care fusese obișnuit și cu răbdare, zilnic încercăm să-l ajutăm să înțeleagă la cel vor ajuta temele. De ex: dacă este pasionat de telefon, laptop, playstation s-ar putea să-și dorească să devină IT-ist , în treacăt, îi vom aminti că examenul de evaluare trebuie promovat cu notă mare ceea ce-i va permite să frecventeze un liceu în urma căruia să meargă la o facultate de profil.
A doua, cu efect întârziat, este să lucrăm doar la motivație, dar zilnic. Este important să nu fie forțat, să nu-i facem morală, să vină firesc în discuțiile de peste zi.