Părinții doresc pentru copii o viață plăcută, liniștită, cu succese și împliniri. Viața după cum știm cu toții presupune nu numai evenimente pozitive, ci și situații provocatoare cu încărcătură emoțională puternică, care vor pune la încercare abilitățile de adaptare.
Cu toţii ne dorim copii cu o inteligenţă emoţională crescută, care să vorbească lejer despre trăirile lor interioare, despre emoţii, care să poată gestiona şi emoţii mai dificile şi chiar greu de suportat precum furia ori dezamăgirea…
A învăța copiii să-și urmărească sentimentele atunci când acestea ating diverse intensități constituie o sarcină de automonitorizare emoțională esențială.
De ce?
Pentru că de multe ori copiii nu-și observă sentimentele decât atunci când acestea ating o intensitate extrem de ridicată. De cele mai multe ori sentimentul respectiv nu este conștientizat ci se observă doar comportamentul.
Urmărirea intensității emoțiilor sporește capacitatea copilului de a le prezice apariția, emoțiile nu mai dau impresia ca apar din senin. Izbucnirile și crizele nervoase survenite în urma emoțiilor puternice devin mai previzibile și pot fi controlate mai ușor.
Copilul identifică și conștientizează emoția, apoi stabilește gradul de intensitate. Astfel el învață că emoțiile se pot schimba nu doar în direcția celor negative, ci și invers, către emoții pozitive.
Stabilirea gradului de intensitate al emoției dă copilului șansa să-și surprindă sentimentele la diferite niveluri de intensitate.
Pentru a ajuta copiii să devină cât mai conștienți și să înțeleagă cât mai bine ceea ce se întâmplă, se discută despre ceea ce se petrece înaintea apariției emoției, dar și după manifestarea comportamentului.
Inteligența emoțională îi ajută pe copii, iar apoi pe viitorii adulți:
- să se înțeleagă pe ei înșiși și pe ceilalți;
- să comunice mai bine;
- să gestioneze mai ușor emoțiile neplăcute cu care se confruntă și să găsească mecanisme sănătoase de a le face față;
- să fie mai motivați în condiții de stres;
- să dezvolte și să mențină relații sociale.
Reușind să-i facem conștienți pe copii de propriile emoții, de legătura existentă între emoții, gânduri și comportament, vom avea o dezvoltare armonioasă a personalității acestora.
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie pe Facebook și ajută și alți părinți!
- Distribuie Pe Facebook
- 166 shares
This Post Has One Comment
Mulțumesc din suflet! Ma simt ușurată deoarece am doi copii de 6 ani respectiv 12 ani. Sunt momente bune în majoritate dar mai sunt câteva și grele. Datorită vouă îmi aduc aminte să îmi dau app date.