Ştiţi oamenii aceia senini care reuşesc să-şi menţină calmul în orice situaţie, mamele care văd chiuveta plină de vase, masa nestrânsă, copiii jucându-se zgomotos (râs alternat cu plâns, acel tip de zgomotos) muzica tare plus câinele care tocmai mestecă la un pantof de-al lor şi ele reuşesc să rămână zen?

Sau pe aceia care nu se înfurie la volan, nu înjură şi răspund cu zâmbetul pe buze poliţistului care tocmai le-a dat o amendă de viteză? Ei bine, eu nu sunt una dintre ei! Şi am o vagă bănuială că nici voi, de vreme ce citiţi aceste rânduri – dacă sunteţi, vă rog, vă rog din suflet, trimiteţi-mi un mesaj de speranţă…

Suntem cu toţii oameni, iar răbdarea noastră este limitată aşa că, din ce în ce mai mult, furia pare să ne inunde vieţile, să ne acapareze pe toţi şi, de multe ori, să ne transforme …. Dar oare ne place în ce ne transformă? Dacă ne-am uita în oglindă când suntem furioşi sau am vedea înregistrarea acelor momente, am putea să ne oprim şi să ne hotărâm că de mâine ne schimbăm comportamentul la 180 de grade?!

Învinovăţirea nu este răspunsul

Răspunsul la întrebarea de mai devreme este: „Nu e aşa de simplu!”.

De fiecare dată când ne lăsăm pradă furiei simţim vinovăţie, mai ales părinţii simt o vină foarte mare pentru că aceste fiinţe minunate care sunt copiii noştri au acest dar de a ne scoate din pepeni mai mult decât oricine, nu? Însă învinovăţirea nu ajută defel, vina este o stare emoţională cu o vibraţie foarte joasă care ne stoarce de energie, ne paralizează şi ne face neputincioşi.

Răspunsul este mai degrabă opus, ceea ce ne-ar ajuta să de gestionăm furia într-un mod constructiv este compasiunea, plus autocunoaşterea, acceptarea emoţională, împrietenirea cu emoţiile noastre şi asumarea lor…dar s-o luăm cu începutul!

Furia mea…la ce e bună?

Furia este una dintre emoţiile primare ale omului (dar nu numai) care se manifestă în corp prin accelerarea bătăilor inimii, creşterea tensiunii arteriale şi a nivelului de adrenalină. În prezenţa unei ameninţări, fie ea reală ori închipuită, externă sau din interiorul nostru, furia dă semnalul de intrare în starea de luptă pregătind întreg corpul de atac.

Această emoţie este adânc întipărită în creierul nostru reptilian (partea cea mai veche a creierului) şi era menită să ne ţină în siguranţă prin declanşarea mecanismului de supravieţuire luptă sau fugi în faţa unei ameninţări sau a unui pericol real; precum atacul unui urs sau a altei fiare sălbatice cu care avea de a face omul preistoric.

Dar furia este, de asemenea, declanşată din interior. Spre exemplu, dacă întâmplările prezente ne aduc aminte de experienţe supărătoare din trecut, furia se declanşează pentru a ne proteja, deşi ameninţarea nu mai este reală. Surprinzător, furia este o încercare a noastră de a ne păstra echilibrul: în momentul în care alte sentimente mai profunde precum frica, dezamăgirea, ruşinea, frustrarea etc sunt copleşitoare, avem tendinţa să le eliberăm prin manifestările furiei.

 Ce se ascunde în spatele furiei?

Imaginaţi-vă furia ca pe un iceberg, un bloc mare de gheaţă care pluteşte liber pe suprafaţa oceanelor. Ceea ce vedem este o mică parte din ceea ce se află sub ape. La fel funcţionează şi furia, ascunzând alte emoţii de vulnerabilitate care ne copleşesc însă noi vedem doar furia, nu şi ceea ce este dedesubt.

Identificarea acelor emoţii profunde este foarte puternică şi este una din metodele cele mai eficiente de a calma furtuna emoţională, a ne simţi ascultaţi şi văzuţi, înţeleşi şi acceptaţi! Pentru mai multe detalii pe acest subiect, vedeţi infograficul Icebergul furiei, oferit de The Gottman Instuitute şi tradus de noi, pe pagina noastră de Facebook, Tikaboo.

Să construim o fundaţie sănătoasă pentru gestionarea furiei în familie

• Acceptă toate emoţiile tale şi ale copilului, inclusiv pe cea a furiei. Petrece timp în care să te cunoşti, să-ţi conştientizezi emoţiile, punctele declanşatoare (triggers), semnele corpului şi modul în care reacţionezi;
• Asumă-ţi responsabilitatea emoţiilor tale. Nu este vina ta că ai un temperament iritabil sau că „te aprinzi uşor” însă este responsabilitatea ta să înveţi să le gestionezi fără a răni sau a îndepărta oamenii de lângă tine;
• Încercarea de controlare a emoţiilor (şi în special a furiei) prin suprimarea sau evitarea lor, nu funcţionează! A controla o emoţie presupune un buton pe care-l putem accesa, o telecomandă cu butonul On şi Off … însă adevărul este că nu putem face acest lucru dar putem învăţa moduri de gestionare sănătoasă şi constructivă a emoţiiilor;
• Zilnic simţim sute de emoţii care trec după câteva minute, de la bucurie la frustrare, de la tristeţe la frică, de la uimire la dezgust, samd. Acum să ne imaginăm o oală în care-şi fac loc emoţiile noastre şi se-adună, şi se-adună, încep să fiarbă şi, la un moment dat, oala dă în foc, dă pe-afară! Astfel trebuie să învăţăm să ridicăm capacul oalei din când în când pentru a elibera aburul şi a împiedica revărsarea „ciorbei”… Este vorba de o mentenanţă preventivă a emoţiile– şi aici vă dau câteva metode pe care să le folosim cu copiii:
  •  prin empatie,
  • îndeplinirea nevoilor de bază –nevoia de conectare, de control, de atenţie dar, mai ales, de iubire şi afecţiune
  • timpul special petrecut zilnic,
  • descărcarea oricând e posibil prin râs, plâns, tremurat sau verbalizare etc.
• Rolul nostru ca părinţi este să creăm şi să menţinem un spaţiu de siguranţă, iubire şi învăţare pentru copiii noştri. Astfel că răspunsul agresiv (verbal, fizic sau emoţional) oricât de îndreptăţit ar părea pe moment, faţă de furia copilului este ca şi cum ai turna gaz pe foc. Să ţipi la un copil furios întăreşte simţămintele lui de ameninţare, de stare de pericol iar răspunsul va fi unul defensiv. Or, pentru a-l învăţa pe copil să-şi gestioneze furia, trebuie s-o facem noi mai întâi, pentru că învăţarea are loc când creierul superior (neocortexul) este activ şi nu când intrăm în faza de „luptă sau fugi”, când doar creierul inferior, cel emoţional este treaz.

V-am pregătit un infografic cu sfaturi practice pentru a învăţa să folosim furia ca pe o emoţie prietenoasă şi a nu-i permite să preia controlul.

Cum să-i învăţăm pe copii despre furie?

„Adevărul despre furie este că dispare doar în momentul în care este ascultată şi înţeleasă, fără rezerve” Carl Rogers

Emoţiile primare apar încă din primele zile ale vieţii iar pe măsură ce cresc, copiii noştri experimentează o gamă largă de emoţii şi pot învăţa diverse moduri de a le gestiona. Depinde de noi să le oferim cadrul de siguranţă şi iubire pentru a-şi exprima acele emoţii altminteri vor continua să-şi piardă cumpătul şi să se dezlănţuie într-un mod agresiv pentru că nu ştiu alt mod de a face faţă emoţiilor/supărărilor din interiorul lor.

Vorbiţi-le copiilor despre creierul lor, despre modul în care funcţionează emoţiile dar şi partea logică şi raţională. Un model foarte elocvent şi care poate fi comunicat simplu copiilor este cel furnizat de Dr. Daniel Siegel şi Tina Payne Bryson, în cartea „Creierul copilului tău”.

Cu ajutorul mâinii strânse în pumn ca model al creierului nostru, le putem explica pe înţelesul lor copiilor, despre creierul de la etaj şi creierul de la parter. Cel de la etaj – cortexul prefrontal – care ne ajută să luăm decizii bune şi potrivite şi cel de la parter – creierul emoţional – care ne ajută să simţim emoţii, de la iubire şi bucurie până la frică, furie ori tristeţe. Iar când simţim emoţii puternice precum furia creierul superior este complet închis şi nu avem acces la răspunsuri logice sau raţionale, fiind conduşi de emoţii.

Mai multe informaţii despre modelul mâinii găsiţi online, fie ca imagini sau videoclipuri.

Vă propunem un infografic pe care să-l folosiţi împreună cu copiii pentru a-şi cunoaşte furia, semnalele de alarmă din corp şi câteva strategii care îl pot ajuta pe copil să îşi folosească creierul de la etaj (cortexul prefrontal) pentru a lua decizii bune, a-şi exprima furia fără a răni sau a se răni.

Folosiţi-l când copilul este calm şi dispus să înveţe şi faceţi referire la el ori de câte ori apare furia, în încercarea de a o gestiona înainte de a ajunge la nivelele cele mai înalte (zona roşie a temometrului furiei) când lucrurile o iau razna.

De final

În loc de concluzie, aş vrea să vă îndemn să vă uitaţi la emoţiile voastre cu atenţie şi acceptare şi la voi înşivă cu empatie, cu compasiune şi înţelegere că e în natura umană să greşim uneori. Imaginaţi-vă viaţa ca pe o maşină pe care o conduceţi; sunteţi conştienţi de emoţiile puternice din viaţa voastră, le vedeţi, le ascultaţi mesajul, le acceptaţi, dar le lăsaţi să meargă pe scaunul din spate. Nu le daţi niciodată voie să preia volanul!

Nu pierde articolul de săptămâna viitoare în care vom vorbi despre UIMIRE! Înscrie-te în pentru a primi noutățile: http://bit.ly/ComunitateaTikaboo.