Vă voi scrie astăzi despre frică, fiindcă e în jurul nostru, în jurul tuturor, iar dacă ne conectăm la conștiința colectivă, realizăm că fiecare dintre noi o simte.

Nu vreau să prioritizez frica, să mă concentrez pe ea, ci îmi doresc doar ca astăzi s-o privim puțin mai diferit față de obicei, s-o scoatem puțin la iveală din colțurile în care încearcă să se ascundă. Însă, dacă noi cunoaștem aceste colțuri, dacă observăm modul în care ea funcționează, va fi ușor să o înlăturăm.

Și e foarte important să reușim să facem asta, pentru că ne influențează într-o mare măsură viața cotidiană, viața de familie.

Suntem conștienți, astfel, că nu e frica noastră, chiar și-atunci când ne lăsăm atrași de diferite gânduri care nu ne permit să fim liberi și să ne comportăm normal, ci ne determină să fim încordați. 

Când spun că frica se ascunde totuși la vedere, asta presupune faptul că noi nu avem cum să o vedem, cum s-o înțelegem.

Ce este frica?

Reacția naturală, firească a noastră atunci când în preajmă se declanșează un pericol, când apare unul. 

În tot contextul actual, trăim în niște timpuri puțin mai diferite, în toată această pandemie care, inevitabil, ne declanșează frica. Este o frică care este în conștiința noastră colectivă. Cu toate că noi, ca indivizi în parte, suntem bine și avem o stare bună, există totuși momente când simțim frică și, fără să vrem, alunecăm în ea. 

Ceea ce mi se pare mie esențial e să înțelegem cum se manifestă frica. Și ce  vreau neapărat să menționez este faptul că e necesar să ne reglăm nouă, adulți fiind, emoțiile, fiindcă noi, la rândul nostru, reglăm emoțiile copiilor noștri. Așadar, concentrarea trebuie să fie mai întâi asupra noastră, iar mai apoi asupra lor. 

Cum se manifestă frica?

👉 Așadar, în primul rând, apare îngrijorarea ca emoție. Devenim îngrijorați pentru ceea ce se petrece în jur, pentru faptul că nu știm ceea ce vom face mâine, cu alte cuvinte, îngrijorarea nu e neapărat ascunsă, pentru că suntem conștienți că ea se naște din frică.

👉 Mai departe, în al doilea rând, efectul îngrijorării nu este altul decât victimizarea. Ne victimizăm, ne plângem, susținem că nu este bine. Dacă avem cui, ne adresăm persoanelor prezente, în schimb, dacă nu, atunci ne plângem în dialogul nostru interior și nu exteriorizăm ceea ce trăim.

Din punctul meu de vedere, e mai greu de dus asta, fiindcă atunci când ne plângem nouă înșine nu facem decât să somatizăm și fiecare emoție, stare trăită, se depune undeva, ba chiar se așează comod înăuntrul nostru, și ne afectează corpul fizic. 

👉 Apoi, începem să devenim nerăbdători.

Cum se manifestă nerăbdarea?

Ea nu e decât o grabă pe care o arătăm atunci când facem lucruri simple, de exemplu când facem curățenie, când lucrăm și nu avem timpul nostru. Urmarea nerăbdării care se manifestă prin grabă e faptul că, la rândul nostru, vom începe să-i grăbim și pe ceilalți. 

👉 Următorul pas în manifestarea fricii e starea de nesiguranță resimțită de către noi.

Atunci când considerăm că nu e sigur ceea ce se petrece cu noi, căutăm să ne asigurăm prin diferite mijloace, căutăm să validăm comportamental ceea ce se întâmplă.

Astfel, căutăm să ne asigurăm că avem bani, căutăm să ne asigurăm că lucrurile sunt bine făcute, căutăm să ne asigurăm că propriii noștri copii nu se plictisesc (ceea ce, din nou, nu e recomandat, fiindcă e bine să se plictisească, în urma plictiselii se naște creativitatea) etc.

Căutăm felurite motive să ne asigurăm pentru că în spate apare nesiguranța ce provine din frică. 

Aș mai menționa un lucru aici, și anume agresivitatea. Devenim agresivi atunci când suntem puși la zid, încolțiți, când simțim pericolul aproape de noi, iar agresivitatea tot din frică se naște. Prin agresivitate respingem emoția creată de frică.

Cum se manifestă frica în cazul copiilor?

Ei simt mai întâi o stare de agitație, încep să se agite, să alerge mai mult decât ar trebui, mai ales având și spațiul mai restrâns. Apoi, sunt conflictuali, în special dacă sunt doi frați, ei vor începe să se certe mai mult. Iar în cele din urmă, vor atenție mai mereu, trag de părinți („Mami, mami, tati! Mă vedeți?”) – dar în esență, ei de fapt se simt nesiguri, iar de aceea vor mai multă validare comportamentală. 

Sunt convins că ați mai observat aceste lucruri la copii, mai ales în această perioadă, când atât noi, cât și ei, suntem măcinați de frică. În momentul în care ei – copiii – ne simt frica, în mod implicit o preiau pentru că sunt conectați cu noi și comunică emoțional și energetic. Nu e nevoie să facem anumite gesturi sau lucruri ca această frică să se vadă, fiindcă ei oricum simt, văd și înțeleg. 

Care este soluția pe care trebuie să o punem în practică?

👉 Primul exercițiu pe care vi-l recomand și pe care nu-l facem deseori deși e atât de simplu este cel de a sta în prezent. Frica se manifestă atunci când ne întoarcem spre trecut sau atunci când proiectăm ceva din viitor.

Ea nu se manifestă niciodată în prezent, evident, excepție fiind situațiile în care e ursul pe stradă și ne întâlnim cu el, dar nu e cazul.

Deci noi vorbim de îngrijorare atunci când privim spre viitor sau trecut și atunci naștem înăuntrul nostru această stare, generând frică. Astfel, ceea ce avem de făcut e să învățăm să rămânem captivi în prezent. E un exercițiu simplu care necesită doar practică, multă practică, iar dacă o începeți, cu siguranță se va instala ca un obicei pozitiv. 

👉 Apoi, avem nevoie să respirăm conștient. A respira conștient e cea mai simplă formă de „meditație”. Trei secunde pe nas, trei secunde pe gură. Iar atunci când facem asta, suntem atenți și ne concentrăm fix pe respirație, iar acest exercițiu ne ajută să rămânem conectați la momentul de acum.

👉 Ultimul lucru pe care ar trebui să-l facem ca să înlăturăm frica e să observăm emoția. Ea se ascunde mereu în spatele gândului. Dacă sunt îngrijorat, atunci emoția e îngrijorarea. Voi începe să mă victimizez, deci gândul pe care îl am e cel de a mă plânge altei persoane.

Când fac asta, adică în momentul în care mă plâng, am o motivație care îmi oferă acest drept și e foarte greu să mă observ. Dar e foarte important să privesc gândul, să-l analizez, iar apoi să întorc privirea în spatele lui și să înțeleg ce e acolo, ce emoție e în spate. În spatele unui gând se află cel puțin o emoție. 

Acum câteva zile am făcut un live în care am prezentat mai multe tipare emoționale pe bază de frică. Veți observa acolo numeroase emoții care se declanșează de la ea, iar, de asemenea, veți regăsi și nemulțumirea care apare tot din zona fricii. 

Astfel, dacă voi reuși să-mi analizez emoțiile, să le înțeleg și să țin cont de ele, fără îndoială că îmi voi putea cunoaște frica, pentru că e esențial să știu să observ.

Totuși, ca să pot să-mi observ emoțiile și mai apoi frica, e important să știu să nu mă etichetez, să nu mă judec, să reușesc să fiu blând cu mine, să nu interpretez propriile trăiri și simțiri, fiindcă acest lucru ne scoate din prezent.

Despre toate aceste lucruri și nu numai am făcut un program care poartă numele de programul Geniu, unde dezvoltăm inteligența emoțională și lucrăm pe această parte, pe felul în care se construiesc aceste frici, pe modul în care fricile ne cauzează probleme în viața cotidiană, ajungând inclusiv la tiparele emoționale și la destructurarea lor.

Cu siguranță că, deși pare complicat, îndeplinind exercițiile propuse din programul Geniu, se poate ieși dintr-un cerc vicios în care rămânem captivi adesea, în care intrăm și a cărui ieșire n-o mai găsim. De aceea, e important să învățăm să dansăm cu fricile, să le cunoaștem, să dansăm cu emoțiile, fiindcă în spatele fiecărui gând e cel puțin o emoție.