Mulți părinți consideră că este greu să înțeleagă și să accepte lacrimile și crizele de furie ale copiilor lor. Și se simt confuzi atunci când citesc materiale de specialitate sau când li se dau sfaturi în contradictoriu.
Ce sunt tantrumurile?
Pe de o parte, o mare parte din sfaturile din cărțile de parenting se bazează pe ideea că aceste crize de furie numite și ”tantrumuri” sunt comportamente care ar trebui descurajate.
Unii specialiști susțin că aceste “ieșiri” sunt caracteristicile un copil „răsfățat” care face doar ce dorește. În timp ce alții le văd ca fiind niște comportamente imature, pe care copiii trebuie să învețe să le controleze.
În general, se crede că, de îndată ce copiii sunt suficient de mari și vorbesc, sarcina părinților este de a-i ajuta să-și exprime dorințele și sentimentele folosind cuvinte; mai degrabă decât lacrimi sau izbucniri de furie.
Chiar și oamenii care recunosc plânsul ca pe un semn de stres și frustrare, uneori consideră că plânsul este un produs secundar inutil de eliberare a stresului. Ei presupun că acești copii se vor simți mai bine odată ce nu vor mai plânge.
Această credință poate duce la eforturile de a distrage atenția copiilor de la plânsul lor.
De ce apar tantrumurile?
Există o tendință crescătoare de a privi plânsul ca o expresie benefică a sentimentelor care au valoare terapeutică.
Mulți terapeuți încurajează copiii să plângă, mai ales în situații care implică pierderi.
Terapeuții susțin că plânsul este o parte importantă și necesară a procesului de întristare și recuperare.
John Bowlby, tatăl teoriei atașamentului, a subliniat că eșecul de a accepta emoțiile dureroase ale unui copil poate avea consecințe negative.
- Este important să li se permită copiilor să-și exprime deschis emoțiile prin plâns în situații de separare sau pierdere.
- Ar trebui să li se permită copiilor să-și exprime mânia pe care o simt uneori fără să fie judecați sau sancționați pentru acest lucru.
Rezultatul tuturor acestor sfaturi contradictorii este că părinții se întreabă adesea ce să facă atunci când copiii plâng sau au accese de furie.
Trebuie să-i mângâie, să-i ignore, să le distragă atenția, să-i pedepsească sau să îi asculte empatic?
Studiile au demonstrate că oamenii sănătoși plâng mai mult și au o atitudine mai pozitivă despre plâns decât oamenii care suferă de anumite boli.
Alte studii au arătat că terapia care implică niveluri ridicate de plâns duce la o ameliorare psihologică semnificativă.
Psihologii au studiat plânsul și efecte acestuia și au ajuns la concluzia că poate fi considerat un kit de reparare naturală cu care se naște fiecare copil.
Oamenii de toate vârstele plâng pentru că au nevoie, nu pentru că sunt „răsfățați” sau imaturi.
Copiii plâng spontan după ce au suferit orice stres sau traumă.
Cu cât există mai multă stres în viața copilului, cu atât mai mare va fi nevoia de a plânge.
Surse de stres în viața copiilor:
- Bolile, rănile și spitalizarea sunt cauza durerii, confuziei și anxietății.
- Lupta, separarea sau divorțul părinților unui copil pot produce confuzie și teamă, la fel ca și prezența noului partener al părintelui sau a unui părinte vitreg.
- Separările, accidentele, frustrările, dezamăgirile și neliniștile.
- Creșterea gradului de conștientizare a copiilor cu privire la violență, moarte și război poate fi o sursă de frică și de confuzie.
- Stresul poate rezulta dintr-o mutare într-o casă nouă, începerea unei noi școli sau nașterea unui frate.
- Copiii nu plâng nedefinit. Se opresc din proprie inițiativă când au terminat de scos acele emoții dureroase pentru ei.
După plâns, există, de obicei, un sentiment de ușurare și bunăstare. Incidentul care a declanșat plânsul nu mai este o problemă, iar copilul devine de obicei fericit și cooperant.
Copiii trebuie să învețe faptul că plânsul puternic este inacceptabil în anumite momente și locuri; așa cum trebuie să învețe să folosească toaleta.
Cum gestionăm aceste tantrumuri (crizele de furie) ?
Toți copiii, indiferent de vârstă, au nevoie de cel puțin un adult în viața lor, care să le ofere un timp și un loc sigur pentru a le asculta emoțiile de durere sau furie.
Dacă acest fel de acceptare este oferită în casă, va fi mai ușor pentru copii să se abțină din plâns la școală sau în situații publice și își vor reține plânsul până când ajung în locul în care ei se simt în siguranță.
Este dificil să permiteți copiilor să plângă, deoarece majoritatea dintre noi am fost opriți din plâns când eram mici.
Părinții noștri, dezinformați fiind, ne-au mustrat, ne-au certat, ne-au pedepsit sau ne-au ignorat atunci când am încercat să ne vindecăm durerile din copilărie plângând.
Unii dintre noi au fost opriți cu bunătate: „Uite, uite, acolo, acolo, nu plânge”, în timp ce alții au fost opriți într-un mod mai neplăcut: „Dacă nu te oprești din plâns, își dau eu motiv să plângi!”
Mulți oameni au fost lăudați că nu plâng și au tras concluzia că plânsul este inacceptabil.
Din cauza acestei condiționări timpurii, mulți adulți au învățat să-și suprime propriile lacrimi.
Acest lucru face dificilă acceptarea unui copil care plânge și are ca rezultat o dorință puternică de a opri copilul din plâns, la fel cum părinții lor au făcut cu ei.
Plânsul la băieți
În cultura noastră, plânsul este și mai puțin acceptabil pentru băieți decât pentru fete.
Părinții tind să fie mai puțin toleranți la plânsul băieților, probabil din cauza temerii că fiii lor vor fi considerați slabi dacă își vor arăta emoțiile.
„Băieții mari nu plâng” este o expresie frecvent auzită.
Consecința acestui lucru este că unii oameni nu au vărsat o lacrimă de ani de zile. Această suprimare a plânsului la bărbați poate fi parțial responsabilă pentru faptul că bărbații sunt mai predispuși decât femeile la boli legate de stres și mor la o vârstă mai mică.
De asemenea, ar putea explica de ce mai mulți bărbați comit acte violente.
Atunci când emoțiile dureroase sunt repetate, ele pot deveni distorsionate și pot apărea ulterior ca violență față de alții.
Fiecare dintre noi își dorește ca ai săi copii să fie fericiți și de multe ori simțim că este de datoria noastră să-i facem pe copiii noștri fericiți.
De cele mai multe ori, fără să ne dăm seama, fericirea apare spontan după ce copilul a izbucnit în plâns și s-a eliberat.
Ce poți face înainte sau în timpul unui tantrum?
1.Rămâi calm
Ia-ți un moment pentru tine dacă ai nevoie. Dacă te enervezi, va face situația și mai dificilă decât este, atât pentru tine cât și pentru copilul tău. Păstrează-ți vocea calmă și echilibrată și acționează deliberat și încet.
2. Validează sentimentele dificile ale copilului
De exemplu, „Este foarte supărător atunci când înghețata cade din con, nu-i așa?”
Acest lucru poate ajuta la prevenirea comportamentului care va scăpa de sub control. Și îi oferă copilului șansa de a reseta emoțiile.
Pentru a-și recunoaște emoțiile și a ști cum să le gestioneze, puteți juca împreună jocul EQ Game – Alfabetul Inteligenței Emoționale.
3. Fii pregătit, dacă urmează să vină un tantrum
Fii alături de copilul tău, susține-l. Dar nu încerca să raționezi cu el sau să îl distragi. E prea târziu odată ce a început un tantrum.
4. Acționează atunci când este necesar
Dacă se întâmplă tantrumul deoarece copilul tău dorește ceva, nu-i oferi ceea ce dorește. Dacă copilul tău nu dorește să facă ceva, care tu ca părinte raționezi că ar fi mai bine de evitat, acționează în consecință. De exemplu, dacă copilul tău, nu dorește să iasă din baie, ar fi mai sigur să îl scoți dacă stă deja de prea mult timp acolo.
5. Fii consecvent și calm în abordarea ta
Dacă uneori îi dai copilului ceea ce dorește atunci când are un viciu și uneori nu, problema se poate înrăutăți.
Mulți părinți își pierd repede încrederea și simt că sunt incompetenți atunci când copiii lor plâng.
6. Dezvoltă-ți o strategie pentru accesele de furie
Pregătește un plan clar pentru modul în care vei rezolva un tantrum în orice situație în care te vei afla.
Concentrează-te pe punerea planului în acțiune atunci când se produce tantrumul.
7. Acceptă că nu poți controla direct emoțiile sau comportamentul copilului
Îți poți ajuta copilul să fie în siguranță și îl poți ghida astfel încât crizele sale de furie să fie tot mai puțin probabil să se întâmple în viitor.
Acceptă că este nevoie de timp pentru ca schimbarea să se întâmple. Copilul tău are multe emoții de gestionat înainte ca tantrumul să dispară pentru totdeauna. Dezvoltarea și practica abilităților de autoreglementare este o sarcină pe toată durata vieții.
8. Evită să te gândești că al tău copil plânge intenționat să te enerveze sau să te șantajeze emoțional
Copiii nu au tantrumuri în mod deliberat – sunt blocați într-un obicei negativ sau nu au abilitățile necesare în acel moment pentru a face față situației.
9. Nu râde de el
Nu râde atunci când copilul tău are o criză de furie – dacă o faci, s-ar putea să-l deranjeze și mai mult dacă crede că râzi de el.
10. Dacă alți oameni te judecă, ignoră-i
E posibil ca ei să nu aibă copii sau au trecut atât de mult timp de când au avut un copil mic, că au uitat cum este.
Mecanisme de vindecare
Așadar plânsul și crizele de furie sunt mecanisme de vindecare pentru copii ca să depășească efectele stresului și ale traumei.
Acceptarea emoțiilor puternice este un element esențial legat de iubirea necondiționată și atașamentul sănătos.
Copiii au nevoie de un mediu care să le permită să plângă fără să fie distrasi, ridiculizați sau pedepsiți.
Acest lucru le va permite să-și mențină sănătatea emoțională prin eliberarea regulate a efectelor produse de unele experiențe frustrante, înfricoșătoare sau confuze.
Copiii care cresc cu această abordare sunt mai cooperanți, dau dovadă de mai multă compasiune și sunt nonviolenți.
Așadar, haideți dragi părinți, să ne străduim să acceptăm și să le ascultăm aceste emoții puternice copiilor noștri. Pentru ca ei simtă că pot veni întotdeauna la noi cu problemele lor. Și că vor fi iubiți indiferent de cât de triști, înspăimântați sau supărați se simt.
Dacă ți-a plăcut ce ai citit, distribuie pe Facebook și ajută și alți părinți!
- Distribuie Pe Facebook
- 417 shares