Adolescența și rolul ei în viața viitorului adult

„Adolescența este timpul în care luăm universul prea în serios.” (Mihai Relea)

Adolescența

Nu este doar o perioadă peste care să trecem, ci este o etapă a vieții care trebuie cultivată atent.

Transformările cerebrale din adolescență nu se rezumă la maturitate versus imaturitate. Ci sunt mai de grabă, transformări de o importanță vitală în dezvoltare, care permit formarea unor abilități anume. Aceste abilități sunt cruciale atât pentru persoană cât și pentru specia umană.

Oportunitățile importante de expansiune și dezvoltare din această perioadă pot fi stresante pentru adolescenți și părinții care îi iubesc.

Aceștia distanțându-se de părinți, dorind să caute noul chiar dacă se întâlnesc cu situații nefamiliare, uneori chiar periculoase.

În această perioadă prietenii devin, de fapt, familia adolescentului, întrucât ei petrec foarte mult timp împreună. Un tânăr va considera, de cele mai multe ori, ca o persoana de aceeași vârstă cu el îl va înțelege mult mai bine decât un părinte. Și că nu va fi criticat, că nu va auzi reprosuri si că va putea exprima tot ce simte.

Anturajul

Conteaza însă foarte mult, pentru că, în funcție de acesta, un adolescent se va modela într-o direcție sau în alta.

Această perioadă este un moment critic din dezvoltarea individului deoarece acesta caută să se raporteze permanent, la ceilalţi, ca o persoană autonomă, cu conştiinţa propriei identităţii.

Adolescența e cea mai frumoasă perioadă din viața noastră. Bineînțeles că fiecare perioadă are ceva bun, dar adolescența are ceva deosebit.

Poate din acest motiv ea trece cel mai repede. În această perioadă ni se pare că putem face orice, că nu există limită posibilităților.

În adolescență ne îndrăgostim prima oară, tot în adolescență viața ne pare mai ușoară și mai interesantă.

Adolescenții se simt mai liberi, este perioada iubirii, a distracțiilor, dar și o perioadă decisivă, în care se formează scopul vieții noastre.

De ceea ce vom face și ce vom alege în adolescență, depinde viața noastră în perioadele următoare ale vieții.

Este posibil ca adolescența să fie și perioada suferințelor, pentru că atunci putem fi răniți cel mai ușor, e o perioadă a emoțiilor puternice.

Aceste emoții mai puțin plăcute, devin , totuși, o amintire frumoasă peste ceva timp.

Sexualitatea

Apariția sexualității, în adolescență, îi obligă pe tineri să se confrunte cu provocări fundamentale. Acestea includ adaptarea la înfățișare și funcționarea modificată a corpului matur din punct de vedere sexual; învățarea modului de a reacționa la dorințele sexuale; confruntarea cu valorile și atitudinile sexuale.

Sexualitatea împreună cu problemele care derivă din aceasta pot creea dificultăţi mari adolescentului şi părintelui acestuia.

Modul în care este privită şi abordată această latură împortantă a vieţii fiecărui individ poate crea sau nu obstacole viitoarei vieţi a adolescentului.

Aspecte din viața de adolescent

  • Relaţionarea cu ceilalţi poate întâmpina şi ea dificultăţi în etapa adolescenţei. Cauzele care conduc la dificultăţi de relaţionare între adolescent şi părinte sau alte persoane sunt diverse. De cele mai multe ori, ele sunt greu de descoperit de părintele care este asaltat şi îngrijorat de acestă problemă.
  • Psihologic, adolescentul se caracterizează printr-o bogată imaginaţie, el „visează cu ochii deschişi“, dar şi prin creşterea puterii de judecată.

În schimb, memoria este deficitară. În acest interval de timp individul dezvoltă interese şi abilităţi speciale fără însă a avea tenacitatea şi capacitatea de a finaliza o acţiune.

  • Emoţional, adolescenţii sunt foarte sensibili şi de aceea se pot simţi foarte uşor lezaţi, când se manifestă atitudini ostile faţă de ei.

De asemenea, ei prezintă interes pentru competitivitate şi sunt dispuşi să participe la orice acţiune care le-ar permite să-şi etaleze cunoştinţele şi abilităţile.

  • Social, adolescenţii se caracterizează prin autodefinirea sinelui în relaţie cu societatea în totalitatea ei, iar identitatea apare ca o poziţie a lor faţă de lumea în care trăiesc.

Din acest status apar probleme specifice adolescenţei: tensiunea dintre el şi societate, câştigarea independenţei faţă de părinţi, alegerea carierei şi a stilului de viaţă, viaţa sexuală.

Întrucât adolescentul îşi construieşte identitatea, în primul rând, în raportul său cu familia şi societatea. El exersează experienţe proprii pentru că numai astfel trăieşte cu convingerea despre oportunitatea lor.

  • Fizic, insul cunoaşte la această vârstă o dezvoltare accelerată, fetele evoluând mai repede decât băieţii.

De altfel, fetele îşi încheie creşterea fizică la vârsta de 17 ani. Cea mai mare parte dintre ele (75%) ating faza pubertăţii înainte de 14 ani, pe când băieţii ajung la acest moment, în majoritatea lor (85%), la 15 ani.

Adolescenţii vor consuma multe alimente în această perioadă şi de aceea nutriţia şi programul de masă sunt de o deosebită importanţă.

Deoarece în această perioadă se produc transformări legate de evoluția gândirii si capacității de relaționare, de comparare a rolurilor sociale.

Se întâmplă astfel ca acum proprii părinți să fie comparați cu alții. In același fel, propriul rol de fiu va fi confruntat si integrat cu rolul social al fiilor adolescenți într-un context social determinat. Orice rol prezintă doua aspecte: unul privat si unul colectiv.

Rezultatul va fi asumarea rolurilor sociale si valoriale aparținând unui anumit grup si unei culturi specifice (de ex., de a fi părinți, fii, prieteni etc.).

Redefinire

In perioada adolescentei apare nevoia de redefinire si de sens. In acest context apare criza, care implică un adevarat schimb al identităii – nu numai ce se priveste e nou, dar si Eul care priveste este diferit.

Pentru prima dată în viată, ființa umană are acum posibilitatea de a se disloca si a percepe propriul sine. Care se schimbă în relație cu mediul care se schimbă.

Adolescentul este deci capabil să perceapă schimbarea din care el însuși face parte. Apare astfel facultatea de a judeca, capacitatea de a evalua, puterea de a se orienta.

Devin posibile întelegeri ale logicii existentiale mai complexe, ce vor fi experimentate in întrebări asupra sensului vietii si al morții. Apare un orizont ce se deschide dimensiunilor mai profunde ale existenței.

Este de o importanță crucială să-i lăsăm adolescentului libertatea de care are nevoie să se dezvolte. Dar, în același timp, să-i și supraveghezi atent fiecare pas pentru a-l putea îndruma în cazul unei nereușite.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

This Post Has 4 Comments

  1. Eugenia Maria

    Mulțumesc!
    Sunteți genial și de un real folos întregii societăți!
    ❤️Fericire întregii echipe și TUTUROR!❤️

    1. Florin Alexandru

      Multumim Maria. Suntem geniali si magici cu totii.

  2. Gabriela

    Multumesc! Sunt mama unei adolescente de 16 ani si sunt multe intrebari la care caut raspuns!

    1. Ina Lupu

      Mult succes, Gabriela! Noi ajutăm cum putem 🙂

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Categorii principale

Navighează alegând un subiect de interes